Poeta, prozatoarea, eseista şi jurnalista Ana Blandiana, laureata pe anul 2024 a Premiului Prinţesa de Asturia pentru Literatură din Spania, a declarat pentru EFE că se teme de o „resetare a lumii” şi de o „schimbare a ordinii mondiale” care favorizează dictaturile în detrimentul democraţiilor, „a căror funcţionare pare din ce în ce mai dificilă din cauza propriilor lor principii politice şi scrupule morale”.

„Ceea ce se întâmplă în Europa nu este cauza, ci efectul acestei schimbări”, a explicat ea pentru EFE, întrebată fiind despre deriva de pe continent, cu partide extremiste din ce în ce mai puternice şi o tensiune capabilă să conducă la tentativa de asasinare a unor politicieni, aşa cum s-a întâmplat în cazul prim-ministrului slovac Robert Fico.

Poeta nu uită nici de invazia rusă din Ucraina, care în opinia sa „prezintă toate caracteristicile unui război postcomunist”, şi care dintr-o „simplă realitate geografică” îi afectează ţara, foarte apropiată de teritoriile guvernate de Vladimir Putin, a scris marţi EFE.

Vezi și Invitație la „Picnic Poetic – Haikunoi” pentru francofilii din toată țara

„De secole, graniţa care ne desparte de Rusia a fost întotdeauna trecută într-o singură direcţie, iar acum dronele ruseşti cad adesea pe teritoriul României”, a remarcat poeta.

Blandiana, care a primit vestea decernării premiului spaniol săptămâna trecută, în timp ce se afla la un festival de poezie care îi poartă numele în România, nu s-a ferit niciodată de angajamentul politic. În motivaţia juriului care i-a decernat Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură se menţionează că Blandiana este o „creatoare radical unică”, ce practică „poezia neîmblânzită” şi care şi-a demonstrat „capacitatea extraordinară de rezistenţă în faţa cenzurii”.

Potrivit dramaturgului, romancierului şi jurnalistului mexican Juan Villoro, laureat al premiului Prinţul de Asturia pentru anul 2009 şi care a făcut parte din juriul care a ales-o în 2024 pe Blandiana, ea „este una dintre principalele voci ale poeziei mondiale şi o candidată la Premiul Nobel, pe care mulţi oameni o vor descoperi acum, odată cu acordarea acestui premiu.

Articolul Ana Blandiana: De secole, graniţa care ne desparte de Rusia a fost întotdeauna trecută într-o singură direcţie apare prima dată în Pedagoteca.