Preşedintele partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a declarat sâmbătă, 23 martie, că Alianţa Dreapta Unită îşi propune să aibă liste comune de candidaţi la alegerile locale în cât mai multe judeţe.
El a precizat că formaţiunile care compun Alianţa Dreapta Unită sunt pregătite atât pentru scenariul în care CCR ar declara neconstituţională comasarea localelor şi europarlamentarelor, cât şi pentru cel în care ambele alegeri se vor desfăşura pe 9 iunie.
”În cazul în care nu vom reuşi să determinăm instituţiile statului să acţioneze în conformitate cu Constituţia (…), va trebui să participăm în alegeri. Din acest motiv, atât pe plan judeţean, cât şi pe plan naţional, s-au declanşat negocieri pentru a găsi cea mai bună formulă de a participa în alegerile locale pentru formaţiunile politice din cadrul Alianţei Dreapta Unită. Obiectivul nostru în aceste negocieri este acela de a reuşi în cât mai multe judeţe să mergem ca Alianţa Dreapta Unită la consiliul judeţean, la consiliul municipal, pentru preşedinte de consiliu judeţean, pentru candidat la funcţia de primar. Obiectivul nostru este, repet, în cât mai multe judeţe să reuşim să negociem şi să participăm cu liste comune ale Alianţei Dreapta Unită”, a declarat Orban, la Piteşti.
El a precizat că toţi candidaţii vor fi desemnaţi conform protocolului alianţei şi în baza unor ”criterii obiective”, astfel încât în cursă să intre cei mai buni.
”Sigur că în mediul rural, acolo unde ponderea votului politic nu este atât de importantă cum este în municipii şi oraşe, dacă, să spunem, există doi candidaţi competitivi pe care îi deţin două formaţiuni politice din alianţă şi nu se vor înţelege (…), ei pot să participe pe USR şi Forţa Dreptei sau pe PMP şi pe USR (…). Sigur că ne-am dori să se înţeleagă în cât mai multe locuri”, a mai spus Ludovic Orban.
Preşedintele Forţa Dreptei a anunţat că se doreşte ca, până la sfârşitul săptămânii viitoare, să poată fi anunţaţi candidaţii Alianţei Dreapta Unită la funcţiile de preşedinte de consiliu judeţean şi primarI de municipiu reşedinţă de judeţ.