”Această decizie intervine în cadrul salvării intereselor statului algerian în această ţară şi ale comunităţăii naţionale”, afirmă într-un comunicat ministerul.

Redeschiderea Ambasadei, care urmează să fie condusă de către un însărcinat cu afaceri, urmează să aibă loc ”în cel mai scurt timp”, anunţă ministerul.

Potrivit diplomaţiei algeriene, activităţile Ambasadei sale de la Kiev au fost ”îngheţate din cauza deteriorării condiţiilor de securitate”.

Preşedintele algerian Abdelmadjid Tebboune a anunţat vineri seara, în timpul unei întâlniri televizate cu presa, intenţia Algerului de a-şi redeschide reprezenţa diplomatică la Kiev.

El preciza că relaţiile algeriano-ruse sunt ”cunoscute de toată lumea” şi a catalogat relaţiile cu Ucraina drept ”obişnuite”.

Algerul şi Moscova întreţin relaţii privilegiate de mult timp.

În 2021, schimburile comerciale dintre cele două ţări au atins trei miliarde de dolari.

Cele două ţări cooperează în domeniul militar, în cadrul OPEP+, din care fac parte 23 de ţări producătoare de petrol, şi în cadrul Forumului Ţărilor Exportatoare de Gaze Natirale (GECF).