Alegeri europarlamentare 2024 au început. În România, secțiile de votare se deschid la ora 7:00 și se închid la ora 22:00. Sunt aleși 33 de membri ai Parlamentului European. Vezi în timp real prezența la urne și cele mai importante evenimente de azi.

Alegeri europarlamentare 2024. Lista secțiilor de votare din străinătate poate fi consultată pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Externe, la secțiunea dedicată alegerilor.

Votarea în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European a început sâmbătă, 8 iunie 2024, la ora 22:00 (ora României), când s-a deschis prima secție de votare, organizată la Auckland, Noua Zeelandă.

Se votează între orele locale 7:00 şi 22:00. Alegătorii care se află la sediul secţiei de votare la ora 22:00, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot pot să exercite dreptul de vot, până la ora locală 23:59.

Ultimele secții din străinătate se vor închide luni, 10 iunie, la ora 8:00 a României. Ultimele secții care se vor închide vor fi cele de pe Coasa de Vest a SUA și din Canada.

Cronologia evenimentelor de duminică, 9 iunie 2024 – LIVE UPDATE:

ora 12.00: La secțiile de votare din Chișinău s-au format cozi pentru alegerile europarlamentare 2024. Cetățenii români din Capitala Republicii Moldova așteaptă minute în șir pentru a intra și a-și exercita votul la alegerile europarlamentare 2024.

Până la ora 11.50, în Republica Moldova au votat 18.469 de persoane în cele 52 de secții deschise de autoritățile române.

ora 10:10 Prezența la urne la ora 10.00 la nivelul întregi țări și în diaspora a fost de 8,8%.

Județele cu cel mai mare procent de voturi exercitate sunt:

Teleorman – 15,06%
Olt – 14.48%
Giurgiu – 13,06%
La polul opus se află
Municipiul București – 6.46%
Sibiu – 6,95%
Cluj – 7.03%

Prezența în diaspora la alegerile europarlamentare 2024

În secțiile de votare din străinătate și-au manifestat votul, până la ora 10.00 (ora României) un număr de 20.133 de persoane.

Cei mai mulți români au votat în:
Republica Moldova – 9583
Italia – 2385
Spania – 1585
UK – 1099
Germania 1434

ora 10.00: Europa își decide viitorul prin alegerea noului Parlament de la Bruxelles. Astăzi trec pe la urne cei mai mulți alegători, inclusiv din România. Cele mai noi informații de la Bruxelles ne sunt aduse de trimisul special Camelia Donțu.

”Sala de plen de la Parlamentul European a fost transformată într-un uriaș centru de presă, cu peste 1.000 de jurnaliști din toată lumea acreditați pentru aceste alegeri.

Unele țări au trecut deja pe la urnele de vot, au și închis votul, printre ele Cehia, Irlanda sau Olanda, dar rezultatele, chiar și cele provizorii, nu le vom afla decât în această seară.

Peste 370 de milioane de alegători își vor alege cei 720 de eurodeputați, pentru un mandat de 5 ani. România are 33 de eurodeputați, este a șasea țară ca mărime din Parlamentul European.

De ce este important să mergem astăzi să votam pentru alegerile europarlamentare? Pentru că aici nou vom decide, votul nostru va decide cum va aborda Parlamentul European chestiuni importante, precum politicile de mediu, de climă sau migrația. Bineînțeles, ei vor decide ce se va întâmpla cu bugetul european în următorii ani, în următorul exercițiu financiar. Tot Parlamentul European alege viitorul președinte al Comisiei Europene, dar și pe cei 26 de comisari”.

ora 09.30: Klaus Iohannis a votat duminică la ora 09.00 la secția de votare de la Liceul ”Jean Monnet” din București unde este arondat. Iohannis a petrecut circa 10 minute la votul propriu-zis, iar la plecare președintele României a ținut un discurs de 24 de secunde.

”Este o zi importantă astăzi, o zi în care alegem pe cei care conduc comunitățile în care trăim și pe cei care ne reprezintă în Parlamentul European. Eu am votat și vă invit pe toți să poftiți la vot. Este extrem de important. Vă mulțumesc, vă doresc o zi bună”.

ora 08.40: MAI a anunțat că pe parcursul nopții nu au fost înregistrate incidente care să vizeze securitatea sediilor secțiilor de votare, iar în această dimineață, efectivele Ministerului Afacerilor Interne care au asigurat măsurile de protecție le-au predat președinților birourilor electorale.

În ultimele 24 de ore, au fost primite 665 de sesizări de incidente electorale, 14% fiind în curs de verificare.

67% dintre sesizări a fost despre continuarea campaniei electorale, 11% au fost despre posibile fapte de corupere a alegătorilor, iar restul au privit alte tipuri de fapte.

Au fost aplicate 97 de amenzi, în valoare de peste 100 de mii de lei și 242 de avertismente. Totodată, s-au întocmit dosare penale pentru săvârșirea a 107 posibile infracțiuni.

La acest moment, procesul de vot a început în întreaga țară.

ora 08.00 Prezenţa la vot în prima oră de la deschiderea urnelor, la nivel naţional, este de 2%, atât pentru alegerile locale, cât şi pentru cele europarlamentare.

Conform statisticilor, peste 350.000 de români au votat de la ora 7.00, când s-au deschis secţiile de votare din ţară, atât la alegerile locale, cât şi la cele europarlamentare.

Cei mai numeroşi votanţi sunt cei din mediul rural, reprezentând aproximativ două treime din totalul celor care deja şi-au exercitat dreptul de vot.

ora 00.00 La ora 0.00, ora României, a început votul din Australia, în primele 10 minute fiind înregistrat votul a şase femei şi doi bărbaţi.

Urmează secțiile de votare din Republica Coreea, China, Malaysia, Singapore, Filipine, India, Indonezia, Sri Lanka, Thailanda, Vietnam, Kazahstan, Pakistan, Turkmenistan, Uzbekistan.

Cronologia evenimentelor de sâmbătă, 8 iunie 2024 – LIVE UPDATE:

ora 22.00 Votarea în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European a început, prin deschiderea secției de votare Auckland, Noua Zeelandă.

Votarea în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European a început sâmbătă, 8 iunie 2024, la ora 22:00 (ora României), când s-a deschis prima secție de votare, organizată la Auckland, Noua Zeelandă.

Duminică, 9 iunie 2024, la ora 00:00 (ora României) se vor deschide secțiile de votare din Australia, urmate de cele din Republica Coreea, China, Malaysia, Singapore, Filipine, India, Indonezia, Sri Lanka, Thailanda, Vietnam, Kazahstan, Pakistan, Turkmenistan, Uzbekistan.

Pe fondul diferențelor de fus orar, votarea în străinătate la alegerile europarlamentare se va desfășura pe durata a 34 ore, ultimele secții care vor închide votarea luni, 10 iunie 2024, la ora 08:00 (ora României) fiind cele organizate în Vancouver (Canada) și pe coasta de Vest a SUA.

Cine votează la alegeri europarlamentare

La alegerile europarlamentare pot vota cetățenii români care au cel puțin 18 ani împliniți până în ziua alegerilor inclusiv, care au domiciliul sau reședința pe teritoriul României. Ca să poți vota, ai nevoie de o carte de identitate valabilă sau un pașaport.

Pe 9 iunie 2024 au loc alegeri europarlamentare în România. Secțiile de votare s-au deschis la ora 7:00 și se vor închide la ora 22:00. Există și situații în care președinții de vot pot decide prelungirea votului până la ora 23:59, dacă se impune.

Este vorba despre secțiile de vot unde există cetățeni care încă nu au apucat să voteze, dar se află în interiorul secției de vot sau stau la rând ca să voteze.

Procedura de vot poate fi prelungită în astfel de cazuri până la 23:59, când sistemul electronic de înregistrare la vot se închide automat.

Vor fi aproximativ 19.000 de secții de votare la nivel național pentru alegerile europarlamentare și locale 2024.

Dintre secțiile de votare de la nivel național, 7% sunt în București, 9% în orașe, 27% în alte municipii și 57% în comune.

Sunt 18.968.054 de persoane cu drept de vot, conform datelor prezentate de președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă.

În străinătate, votarea începe sâmbătă, 8 iunie, la ora 22:00 (ora României) și se încheie luni, 1- iunie, la ora 8:00, (ora României).

Prima secție de votare din străinătate se va deschide în Auckland, Noua Zeelandă și se va desfășura, în funcție de fusul orar, pe durata a 34 de ore.

Ultimele secții din străinătate se vor închide luni, 10 iunie, la ora 8:00 a României. Ultimele secții care se vor închide vor fi cele de pe Coasa de Vest a SUA și din Canada.

Lista secțiilor de votare din diaspora

România are 915 secții de vot care vor fi deschise în străinătate pentru alegerile din 9 iunie, unde cetățenii români își vor desemna reprezentanții în Parlamentul European.

Conform Ministerului de Externe, în Spania sunt deschise 146 de secții, în Republica Moldova 51, în Marea Britanie 103 și în Italia 148.

La alegerile din 9 iunie 2024 vor fi aleși cei 33 de reprezentanți ai României în Parlamentul European, fiecare cu un mandat de 5 ani.

Cetățenii români care se află în străinătate, indiferent dacă au domiciliul sau reședința în străinătate sau sunt doar în călătorie, pot vota la secțiile de votare organizate în afara țării.

Totuși, la aceste secții, nu se poate vota pentru alegerile locale, adică pentru primari, președinți de consilii județene sau alți aleși locali.

Documentele necesare pentru vot în străinătate

Conform Ministerului Afacerilor Externe, cetățenii români pot vota în străinătate pe baza următoarelor documente:

• Cartea de identitate, cartea de identitate provizorie

• Cartea electronică de identitate

• Buletinul de identitate

• Pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic

• Pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic

• Pașaportul simplu, pașaportul simplu temporar

• Pașaportul simplu electronic

• În cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar

Poți vota la europarlamentare dacă ai peste 18 ani, indiferent dacă ai reședința sau domiciliul în străinătate sau doar dacă te afli temporar în afara țării.

Tot ce trebuie să faci este să prezinți buletinul românesc valabil.

”La aceste alegeri se vor utiliza tablete pentru verificarea dreptului de vot, validarea alegătorilor şi preluarea semnăturii pe cale electronică şi generarea listelor electorale suplimentare în variantă electronică, dar şi transmiterea proceselor verbale către Biroul Electoral pentru secţia de votare din străinătate, tot în sistem electronic.

Dacă la ora 22.00 mai există alegători care se află la rând şi aşteaptă intrarea la secţia de votare, aceştia au posibilitatea să voteze până la ora 23.59”, a declarat reprezentantul cu însărcinări speciale pentru procesele electorale din cadrul MAE, directorul general Iulian Ivan.

El a mai spus că marți, 11 iunie 2024, procesul ar trebui să se închidă.

Reprezentanții Serviciului de Telecomunicații Speciale au dat asigurări că votul din 9 iunie nu poate fi fraudat. Nu vor exista situații în care un cetățean să poată vota de 2 ori sau o persoană care nu a împlinit 18 ani să poată vota.

„Votul nu poate fi fraudat cu sistemul informatic. După scanarea cărții de identitate, aplicația arată dacă a mai votat în altă secție. Operatorul de calculator este instruit să i-o aducă de îndată la cunoștință președintelui secției de votare”, a explicat Laurențiu Ilinca, coordonatul Centrului de suport tehnic al STS.