”La solicitarea Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 5, Comisariatul Municipiului Bucureşti din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat, în data de 07.03.2023, o acţiune de inspecţie şi control la Administraţia Pieţelor Sector 5. La momentul controlului, existau circa 30 de comercianţi cu obiect de activitate comerţ al florilor şi plantelor”, a transmis, miercuri, Garde de Mediu Bucureşti.

Din verificări a rezultat faptul că deşeurile generate din activitatea de vânzare a florilor şi plantelor sunt colectate într-un container pus la dispoziţie de Administraţia Pieţelor Sector 5.

”În urma controlului documentelor de funcţionare, comisarii GNM de la Bucureşti au constatat că Administraţia, nu deţine Autorizaţie de Mediu pentru această activitate, respectiv colectare deşeuri (cod CAEN 3811). În consecinţă a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 50.000 lei”, a mai transmis sursa citată.

De asemenea comisarii GNM au dispus măsura de interzicere a colectării de deşeuri până la obţinerea autorizaţiei de mediu.