Deputatul USR Cristian Seidler a declarat, miercuri, că adevăratul protest de astăzi, cel al profesorilor, unde au fost 15.000 de persoane, a fost acoperit mediatic de această furtună de la Parlament a protestului AUR.
Cristian Seidler a acuzat că creşterea acestui partid are loc cu acordul şi binecuvântarea PSD şi a afirmat că faptul că ministrul Lucian Bode nu doreşte să organizeze Jandarmeria în faţa Parlamentului e şi ăsta un semnal politic.
Citește și Mii de profesori au protestat în Lisabona, Portugalia
Cristian Seidler a afirmat în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News, că creşterea AUR are loc pe spatele, cu acordul şi cu binecuvântarea PSD.
”PSD îşi doreşte creşterea AUR. Pentru că PSD este în disperare de cauză, îşi doresc foarte mult funcţia de preşedinte al României încât se duc la singura soluţie experimentată şi care a avut succes, candidatul PSD în finală cu un candidat extremist”, a spus el.
Seidler a menţionat că la Parlament a văzut 200 de persoane.
”Adevăratul protest de astăzi, cel al profesorilor, unde au fost 15.000 de persoane care au o cauză absolut legitimită a fost acoperit mediatic de această furtună din faţa intrării în Camera Deputaţilor, orchestrat de AUR. Până acum PSD îi creşte la sân”, a arătat Seidler.
USR-istul a menţionat că protestul celor din educaţie reprezintă o problemă reală a Romîniei.
”Faptul că domnul Bode nu doreşte sau nu poate să organizeze Jandarmeria în poarta Parlamentului pentru a câta oară, ca să disperseze maxim 200 de tulburenţi, este şi ăsta un semnal politic”, a mai spus Cristian Seidler.
Articolul Adevăratul protest de astăzi este cel al celor 15 mii de profesori apare prima dată în Pedagoteca.