În România a intrat în vigoare o lege și absolut toată lumea trebuie să o respecte. Concret, toți cei care plătesc cu cardul trebuie să știe că au acest drept.
Este regulă în toată ţara. A intrat în vigoare legea care îi obligă pe comercianți să le dea clienților posibilitatea de a plăti cu cardul. Actul normativ vizează firmele din comerț și servicii care încasează mai mult de 50.000 de lei în numerar, în decursul unui an.
În ultimii trei ani, în România s-au instalat peste 100.000 de astfel de dispozitive, însă tot suntem abia la jumătatea mediei europene.
De acum înainte, în mai toate magazinele din România ar trebui să putem opta între plata cash sau cu card.
Este obligatoriu în toate magazinele de la 1 ianuarie
De la 1 ianuarie, firmele care au încasări în numerar mai mari de 50.000 de lei în decursul unui an sunt obligate să aibă POS.
Proprietarii de magazine s-au conformat noilor prevederi ale legii. Într-un magazin din Ghiroda, județul Timiș, în jur de 30% dintre plăți sunt făcute doar cu cardul bancar. Un proprietar de magazin a susținut că și-a instalat deja pos, mai ales că și pensionarii primesc ajutorul pe care îl au pe card.
În contextul legal, profesorii care încasează bani din meditații trebuie să dețină casă de marcat sau POS și să elibereze bon fiscal. Tinerii prefera cardul, în timp ce pensionarii s-au învățat să-și scoată banii de la bancomat și să achite după metoda clasică.
Plățile se pot face cu ajutorul telefonului mobil
În acest sens, băncile au dezvoltat aplicații mobile astfel încât să putem să achităm prin POS cu ajutorul telefonului mobil.
Exemplu: Un salon de cosmetică din Timișoara a implementat de două luni o astfel de aplicație pentru a se alinia noilor legi.
„Se intră în aplicație, clientul trebuie să aibă un card contactless.”, a explicat o cosmeticiană, conform știrileprotv.
Ovidiu Constantin Bunget – profesor Universitatea de Vest: „De la 1 ian, comercianții care realizează activități din comerțul cu amănuntul și cu ridicată, precum și servicii, sunt obligați sub sancțiunea unor amenzi între 20 și 50 de mii de lei de a avea POS sau alte instrumente inteligente pentru plăți non cash.”
ANAF verifică dacă măsura de plată a fost implementată
De altfel, din datele unei companii de tehnologii de plată, în România sunt 332.000 de POS-uri, adică avem o creștere de peste 50% față de acum trei ani. Comparativ cu restul Europei, stăm foarte prost: avem 18 POS-uri la mia de locuitori, în timp ce media europeană este de 33. În prezent, 25.000 de tablete sau telefoane mobile au fost transformate în POS-uri.
Aşadar, ANAF este instituția care va verifica dacă firmele au implementat această metodă de plată. Măsura face parte dintr-un pachet mai mare de modificări fiscale care au ca rol urmărirea banilor și scăderea evaziunii fiscale.