Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale anunță prime pentru tinerii care se angajează prima dată, subvenții pentru mamele cu trei copii, dar și pentru victimele traficului de persoane.
Condițiile pentru a obține sprijinul pentru primul loc de muncă
A fost pus în dezbatere publică un proiect prin care se va modifica Legea nr. 76/2002 pentru a extinde categoriile de beneficiari şi pentru a încuraja angajatorii să ofere şanse reale celor care vor să muncească, dar au nevoie de sprijin.
„Tinerii vor putea beneficia de o primă de stabilitate la primul loc de muncă, mamele cu cel puţin trei copii vor fi sprijinite pentru a se reintegra profesional, iar persoanele vulnerabile, inclusiv victimele traficului sau ale violenţei, vor avea acces la măsuri de ocupare dedicate. Este un pas important spre o societate în care fiecare om contează”, a afirmat Florin Manole, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale.
<iframe src=”https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FP.F.Manole%2Fposts%2Fpfbid02wR52BpDp1sYjyqQoCeF5XynMVDBsTv9FrgkScqqZ89Q779XNvhb6rBmzd4CuchAAl&show_text=true&width=500″ width=”500″ height=”725″ style=”border:none;overflow:hidden” scrolling=”no” frameborder=”0″ allowfullscreen=”true” allow=”autoplay; clipboard-write; encrypted-media; picture-in-picture; web-share”></iframe>
Astfel, pachetul de măsuri propune introducerea primei de stabilitate pentru „Primul loc de muncă”. Aceasta va fi destinată tinerilor din categoria NEET (persoana cu vârsta cuprinsă între 16 ani şi până la împlinirea vârstei de 30 de ani, care nu are loc de muncă, nu urmează o formă de învăţământ şi nu participă la activităţi de formare profesională), cu scopul de a-i sprijini să facă primul pas pe piaţa muncii şi să rămână activi profesional.
„Prima se va acorda lunar, timp de 24 de luni de la angajare, respectiv 1.000 de lei lunar în primul an şi 1.250 de lei lunar în cel de-al doilea an pentru a încuraja continuitatea şi dezvoltarea profesională. Acest sprijin completează beneficiile acordate angajatorilor, respectiv o subvenţie de 2.250 lei/lună dacă încadrează în muncă astfel de persoane, înregistrate ca şomeri”, anunță Ministerul muncii, într-un comunicat.
Subvenție pentru angajatorii care încadrează în muncă victimele violenţei domestice şi ale traficului de persoane
De asemenea, proiectul extinde accesul la măsuri de sprijin în vederea ocupării persoanelor aflate în situaţii de risc. Victimele violenţei domestice şi ale traficului de persoane vor putea beneficia de servicii dedicate pentru integrare şi reinserţie pe piaţa muncii, pe perioade clar stabilite.
Aceste măsuri sunt menite să ofere o şansă reală de independenţă persoanelor care au trecut prin astfel de situaţii şi să faciliteze reconstruirea vieţii lor. În această situaţie se acordă şi o subvenţie de 2.250 lei/lună angajatorilor care încadrează în muncă astfel de persoane, dacă acestea sunt înregistrate ca şomeri, precizează Ministerul Muncii.
Sprijin pentru integrarea pe piaţa muncii a mamelor cu cel puţin 3 copii
Pentru facilitarea ocupării, se introduce posibilitatea ca angajatorii care încadrează în muncă mame cu cel puţin trei copii în întreţinere, până la împlinirea vârstei de 18 ani, să poată beneficia de subvenţionarea locului de muncă pentru o perioadă de 12 luni cu 2.250 de lei lunar, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni.
„Astfel, pentru a beneficia de măsurile prevăzute de Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele menţionate trebuie să se înregistreze ca şomeri la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în a căror rază teritorială îşi au domiciliul sau, după caz, reşedinţa”, precizează Ministerul Muncii.
Alături de subvenţii, vor putea fi accesate măsuri precum: informare şi consiliere profesională; medierea muncii; formarea profesională; evaluarea şi certificarea competenţelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale etc.
Aproape 200.000 de locuri de muncă sunt declarate vacante în mod repetat de către angajatori
Proiectul de lege mai propune includerea persoanelor din grupuri vulnerabile în categoriile eligibile pentru măsuri active de ocupare, creşterea vârstei de eligibilitate pentru subvenţionarea angajării, de la 45 la 50 de ani şi simplificarea procedurilor administrative.
Măsurile propuse vin şi în sprijinul angajatorilor care se confruntă cu o lipsă a forţei de muncă şi dificultăţi în atragerea de personal stabil, în special în zonele defavorizate. Locurile de muncă vacante declarate de angajatori în perioada ianuarie – iunie 2025 a fost de 307.881, din care 191.403 au fost declarate vacante în mod repetat de către angajatori.





