Un polițist din Constanța a provocat un accident rutier, duminică, 2 noiembrie 2025, soldat cu rănirea a două femei, acesta fiind sub influența băuturilor alcoolice, relatează Replicaonline.ro.
„La data de 2 noiembrie a.c., în jurul orei 07:00, poliţiştii din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la intersecţia dintre bulevardul Mamaia şi strada I. G. Duca, s-a produs un accident rutier.
Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că un bărbat, de 21 de ani, ar fi condus un autoturism şi ar fi lovit o altă maşină, în care se aflau trei femei. Ulterior, bărbatul ar fi părăsit locul accidentului, prezentându-se, la scurt timp, la sediul Poliţiei Rutiere”, conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.
De asemenea, în urma verificărilor, s-a constatat că bărbatul este poliţist în cadrul IPJ Constanţa. El a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. În acest context, el a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cadrul accidentului au fost rănite ușor două din cele trei femei aflate în autoturism. Cercetările în cauză sunt continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.
„Facem precizarea că Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa se delimitează ferm de orice activitate sau comportament care nu este în concordanţă cu legea, cu prevederile Legii 360/2002, privind statutul polițistului şi cu prevederile Codului de etică şi deontologie al polițistului”, arată sursa citată.





