Compania rusă Lukoil, care și-a scos la vânzare activele internaționale în urma sancțiunilor impuse de SUA și Regatul Unit, a anunțat, joi, că a primit și a acceptat o ofertă de achiziție din partea traderului internațional de mărfuri Gunvor. Acordul vizează cumpărarea a 100% din acțiunile Lukoil International GmbH, potrivit unui comunicat emis de companie, relatează agenția rusă Interfax.

Lukoil a precizat că părțile au convenit asupra termenilor principali ai tranzacției și că, pe durata negocierilor, compania nu va purta discuții cu alți potențiali cumpărători.

Finalizarea înțelegerii va necesita însă aprobarea Oficiului pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) din cadrul Trezoreriei SUA, precum și, dacă este cazul, alte licențe și autorizații internaționale.

„Dacă va fi nevoie, părțile intenționează să solicite prelungirea licenței actuale emise de OFAC și obținerea altor permise, pentru a asigura desfășurarea neîntreruptă a activităților și a serviciilor bancare aferente până la încheierea tranzacției”, se arată în comunicat.

Conform informațiilor publicate pe site-ul companiei, Lukoil operează proiecte energetice în Azerbaidjan, Kazahstan, Uzbekistan, Irak, Egipt, Camerun, Nigeria, Ghana, Mexic, Emiratele Arabe Unite și Republica Congo.

Totodată, compania deține rafinării în Bulgaria, România și Olanda. În România, Lukoil controlează rafinăria Petrotel din Ploiești și o rețea de peste 300 de benzinării.

Potrivit experților, activele rusești ale Lukoil ar trebui să intre în proprietatea României.

Gunvor, compania cumpărătoare, este înregistrată în Cipru și are sediul central în Elveția. A fost fondată în 1997 de Gennadi Timcenko, un apropiat al președintelui rus Vladimir Putin, și de miliardarul suedez Torbjörn Törnqvist.

În 2014, Timchenko și-a vândut participația de 44% către Törnqvist, care deține în prezent 84,2% din companie. Tranzacția a coincis cu sancțiunile impuse de SUA împotriva lui Timcenko, după anexarea Crimeei de către Rusia.

La acel moment, Trezoreria SUA a declarat că „activitățile lui Timcenko în domeniul energetic erau direct legate de Putin”, adăugând că liderul de la Kremlin „ar putea avea investiții și acces la fondurile Gunvor”. Compania a negat însă orice legătură cu Putin.

Lukoil a subliniat că decizia de vânzare a activelor externe este direct legată de sancțiunile restrictive impuse companiei de anumite state.

Săptămâna trecută, Departamentul Trezoreriei SUA a introdus Lukoil și Rosneft pe lista de sancțiuni, oferindu-le o licență temporară de operare până la 21 noiembrie.

În plus, Regatul Unit a inclus Lukoil pe lista sa de sancțiuni la 15 octombrie, însă proiectele internaționale din Azerbaidjan și Kazahstan care implică Lukoil și Rosneft au fost exceptate de la sancțiuni până la 14 octombrie 2027.