Cotația aurului a înregistrat joi o creștere de peste 1%, marcând o revenire după două zile consecutive de scăderi, în contextul intensificării tensiunilor geopolitice și al așteptărilor privind noile date despre inflația din Statele Unite, transmite Reuters.
Cotația aurului a înregistrat joi o creștere de peste 1%
Aurul spot s-a apreciat cu 1%, ajungând la 4.132,76 dolari pe uncie, după ce în sesiunea anterioară coborâse la cel mai redus nivel din ultimele două săptămâni. Contractele futures cu livrare în decembrie s-au închis cu un avans de 2%, la 4.145,60 dolari pe uncie.
În ziua de luni, metalul prețios atingea un maxim istoric de 4.381,21 dolari, urmat de cea mai mare scădere zilnică din ultimii cinci ani.
În opinia sa, ”Toţi factorii fundamentali care au impulsionat aurul în acest an rămân prezenţi: tensiunile geopolitice, incertitudinea economică, aşteptările de reducere a dobânzilor şi achiziţiile masive ale băncilor centrale. Creşterea de astăzi este şi rezultatul unor cumpărări speculative după corecţia recentă”, a explicat Peter Grant, vicepreşedinte al Zaner Metals.
Investitorii mizează deja pe o scădere a ratei dobânzii de politică monetară
De la începutul anului, aurul a înregistrat o creștere de aproximativ 57%, susținut de sancțiunile impuse de administrația Trump companiilor petroliere ruse Rosneft și Lukoil, dar și de perspectiva reducerii ratelor dobânzilor de către Rezerva Federală.
Datele referitoare la indicele prețurilor de consum (CPI) din SUA, programate pentru publicare vineri, sunt estimate să indice o inflație de bază de 3,1% în luna septembrie.
Practic, investitorii mizează deja pe o scădere a ratei dobânzii de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale la următoarea ședință a Fed, urmată posibil de o nouă reducere în decembrie.
Într-un context de dobânzi mai mici, aurul — activ care nu generează randament — tinde să se aprecieze.
Banca JP Morgan estimează că prețul metalului galben ar putea ajunge, în medie, la 5.055 dolari pe uncie până în ultimul trimestru din 2026, pe fondul cererii investiționale crescute și al achizițiilor constante ale băncilor centrale, evaluate la 566 de tone pe trimestru anul viitor.
Pe piețele altor metale prețioase, argintul s-a apreciat cu 1,1%, la 49,07 dolari pe uncie, platina a urcat cu 0,5%, la 1.629,44 dolari, iar paladiul a crescut cu 0,4%, ajungând la 1.453,90 dolari pe uncie.




