PSD-PNL și UDMR ar vrea să reia schema de compensare cu 50 de bani pe litru a preţului la carburanţi, iar mișcarea ar urma să fie aplicată pentru o perioadă de 3 luni.

 

Schema a funcționat anul trecut, în perioada iulie-decembrie, și fost suportatată jumătate de companii, benevol, și jumătate de la bugetul de stat. Statul acorda reducerea doar daca și compania era de acord să o acorde. Mecanismul a funcționat și toate lanțurile mari au coborât prețurile cu cei 50 de bani pe litru. Premierul Nicolae Ciucă a anunţat la sfârşitul anului 2022 despre compensarea preţului la carburanţi că începând cu 1 ianuarie ea nu va mai funcţiona, în contextul în care prețurile din piață au scăzut semnificativ. Şeful Executivului a ţinut să precizeze atunci că este doar o măsură de suspendare, Guvernul fiind pregătit să o aplice din nou dacă preţurile depăşesc puterea de cumpărare a cetăţenilor.

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat că Guvernul va interveni dacă lucrurile intră „într-o zonă mult prea volatilă, în care să nu poată fie sustenabilă pentru economie şi cetăţeni”, dar nu este cazul la acest moment.

Vezi și Se prelungește compensarea cu 50 de bani la combustibil pentru încă 3 luni

„Acest Guvern a căutat soluţii în funcţie de dinamica evoluţiei economiei sau a situaţiei cu care s-au confruntat cetăţenii şi a intervenit de fiecare dată. A venit şi cu pachetul Sprijin pentru România, când a fost situaţia, dacă ţineţi minte, inclusiv cu problema legată de euro, la începutul lunii februarie, când s-a declanşat agresiunea din Ucraina, războiul, când a crescut preţul la combustibili. Deci, s-a intervenit atunci când lucrurile au ajuns la o limită de insuportabilitate. Pot să vă spun un singur lucru: că acest guvern va interveni dacă lucrurile intră într-o zonă mult prea volatilă sau o zonă care să nu poată fie sustenabilă pentru economie şi cetăţeni. La acest moment, când discutăm lucrurile, nu sunt în acea zonă”, a afirmat Câciu, după şedinţa Executivului, întrebat în ce condiţii ar putea reveni schema de compensare a preţului la carburanţi şi dacă sunt bani pentru aceasta.

Ministrul a explicat că trebuie făcută comparaţia cu luna februarie a anului trecut, când preţurile au început să crească.

„Putem să ne uităm, am văzut comparaţiile, se fac cu începutul anului. Hai să ne uităm să facem comparaţii cu luna februarie 2022, ca să avem un termen de comparaţie, când au început preţurile să se ridice foarte sus. Dar trebuie să ne uităm şi pe piaţa petrolului şi pe piaţa combustibilului. Sunt mai multe elemente care trebuie luate în calcul şi vom vedea. Când va fi cazul, acest guvern va interveni, vă asigur”, a adăugat ministrul.