Este vestea mult așteptată în scandalul de dopaj al Simonei Halep! Anunțul a fost făcut de către directoarea Agenției Naționale Antidoping (ANAD), Gabriela Andreiașu.

Astfel că, Agenția Națională Antidoping (ANAD) a anunțat că nu are cunoștință despre niciun termen pentru audiere în regim de urgență în cazul de dopaj al Simonei Halep.

ANAD nu cunoaște termenul pentru audiere în regim de urgență al Simonei Halep

Gabriela Andreiașu, directoarea ANAD, a vorbit despre procedură și a precizat care sunt șansele sportivei să scape de suspendarea provizorie. Aceasta a spus că a citit despre stabilirea unui termen pentru audierea tenismenei, dar instituția nu îl cunoaște.

„Am citit că s-a stabilit un anumit termen pentru audiere în regim de urgență. Noi nu avem cunoștință de acest termen, dacă avocații au spus, probabil că așa este. Pot să confirm că procedural, după impunerea unei suspendări provizorii, se organizează în cel mai scurt timp posibil o audiere în regim de urgență.

În cadrul acestei audieri, sportivul poate să aducă probe și dacă demonstrează că un produs pe care l-a folosit și ne referim la suplimente, dacă a fost contaminat cu o substanță interzisă, atunci sancțiunea se poate ridica. Se poate, deci nu e obligatoriu, trebuie demonstrat acest lucru”, a mai spus Gabriela Andreiașu pentru Sport Total FM.

Cum poate scăpa sportiva de suspendarea provizorie?

De asemenea, Directoarea ANAD a mai explicat, că Simona Halep ar putea scăpa de suspendarea provizorie, dar doar în două situații.

„Această suspendare provizorie se poate impune în două moduri. Fie prin prima notificare care se comunică sportivului sau notificare de punere sub acuzare, sau printr-o decizie separată. În cazul Simonei Halep s-a impus prin notificarea care i-a fost comunicată.

Se organizează imediat o audiere, în regim de urgență, asta e terminologia din Codul Mondial Antidoping tocmai pentru a-i da posibilitatea sportivului să se apere.

În cazul în care ar fi folosit ceva contaminat fără știrea lui, nu era etichetat, nu ar fi bănuit, era de exemplu un sinonim al unei substanțe de pe lista interzisă și chiar dacă ar fi făcut tot posibilul să caute ingredientele, le verifica pe fiecare și acel sinonim al substanței nu apărea în lista interzisă, atunci sportivul nu avea acea vină totală și se putea ridica perioada de suspendare provizorie”, a precizat aceasta.