Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă dimineață în Portul Constanța Sud-Agigea, în zona Poarta 10 Bis, MALL 1. Pompierii constănțeni, care au intervenit la fața locului, au anunțat că focul a cuprins sute de tone de deșeuri de fier vechi, relatează Constanța 100%.

La fața locului au fost mobilizați pompierii de la Detașamentul Port cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD B2. Focul a fost localizat și lichidat complet la ora 6:33.

<iframe src=”https://www.facebook.com/plugins/video.php?height=314&href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FCristianHagiJurnalist%2Fvideos%2F1477442509908741%2F&show_text=true&width=560&t=0″ width=”560″ height=”429″ style=”border:none;overflow:hidden” scrolling=”no” frameborder=”0″ allowfullscreen=”true” allow=”autoplay; clipboard-write; encrypted-media; picture-in-picture; web-share” allowFullScreen=”true”></iframe>

Purtătoarea de cuvânt a ISU Constanța, Anamaria Stoica, a precizat că în incendiu au ars aproximativ 800 de tone de deșeuri feroase și nu au fost înregistrate victime.

Cauza producerii incendiului nu a fost încă stabilită.