Studiile recente arată că Gen Z ar vorbi despre orice altceva, mai puțin despre finanțe. Relațiile, politica, ba chiar discuțiile despre părinți primează în fața discuțiilor despre bani, economii sau investiții, spune un studiu recent al celor de la Intuit.
5 sfaturi financiare pentru tinerii din Gen Z care vor să plece la studii în străinătate
Un nou trend – „soft saving” – se remarcă în rândul adolescenților care postează pe Tik Tok și pe alte canale de social media și aproape 3 din 4 tineri se îndepărtează de conceptul F.I.R.E (Financial Independence, Retire Early), care presupune „independență financiară, pensionare anticipată”, susținând că preferă o calitate mai bună a vieții în momentul prezent, decât economii în cont pentru viitor.
Cercetările mai arată și că:
- Două treimi dintre adolescenți știu cum să își facă un buget și să își urmărească veniturile, dar nu au făcut-o (66%);
- Două treimi știu că este important să investească, dar nu știu cum (64%);
- 63% spun că au cunoștințe financiare, dar nu sunt siguri cum să le folosească.
Totodată, 29% dintre tinerii din Generația Z consideră costul vieții ca fiind principala problemă, conform unui studiu recent realizat de Deloitte Global.
„Având în vedere rezultatele recente ale cercetărilor care evidențiază confuzia tinerilor din Generația Z în privința gestionării banilor și a investițiilor, precum și provocările socio-economice actuale, marcate de instabilitate globală, conflicte, pandemie și inflație, este evident că sentimentul de siguranță financiară a devenit tot mai greu de atins pentru această generație. În acest context, ne-am asumat misiunea de a-i sprijini pe adolescenți și pe părinții lor, oferindu-le instrumente și resurse educaționale gratuite, menite să consolideze cunoștințele financiare și să le ofere o bază solidă pentru un viitor stabil.” spune Alexandru Ghiță, Președinte FINS.
5 sfaturi financiare de la FINS pentru tinerii care vor să studieze în străinătate:
- Crearea și gestionarea unui buget realist
Pentru tinerii care pleacă la studii în afara țării, conturarea unui buget realist este esențial pentru a-și gestiona eficient banii și a evita surprizele. Principalele cheltuieli pe care trebuie să le ia în considere sunt: taxa de școlarizare, chiria și cheltuielile lunare (mâncare, transport, cheltuieli personale, entertainment).
„Totuși, ei nu trebuie să uite de cheltuielile pe care le vor avea cu: materialele didactice, avionul pentru vizitele acasă, cursuri și activități extrașcolare, abonamente de telefonie mobilă și internet, asigurarea medicală și chiar distracție”, îi sfătuiesc pe tineri asistenții financiari FINS.
- Integrarea în comunitatea locală
Specialiștii FINS îi sfătuiesc pe elevi să se integreze în peisajul financiar al țării în care vor să plece la studii:
„Dacă vrei să studiezi într-o țară din Europa, este esențial să-ți ajustezi stilul de viață asemenea unui “local”. Asta înseamnă să îți optimizezi costurile și să profiți de beneficiile pe care le ai ca student în străinătate. Deschide un cont bancar local, folosește transportul în comun, cumpără de la marketul local și gătește acasă. În plus, este bine să te interesezi de beneficiile pe care le poți avea ca student în orașul/țara respectiv(ă), precum reduceri la transportul în comun, reduceri la alimente, restaurante, evenimente culturale, abonamente de wellness, telefonie, internet, etc”.
Sfat practic: “Este util să se intereseze de aplicațiile mobile locale pentru a găsi oferte sau reduceri pentru studenți, ceea ce îi poate ajuta să economisească sume importante de bani”.
- Asigurare medicală
Asigurarea medicală trebuie să se numere în top priorități pentru adolescenții care pleacă la studii în străinătate. Costurile medicale pot fi extrem de mari și pot crea o adevărată gaură în buget în cazul unei situații neprevăzute. Așa că, asigurarea medicală ar trebui să beneficieze din start de o „felie” din bugetul de studii.
- Apelează la profesioniști și cere ajutor financiar
„Nu mulți tineri știu încă faptul că pot beneficia gratuit de asistență financiară pentru studiile în străinătate și că pot primi sfaturi despre cum să își contureze un buget realist sau cum să aplice pentru un credit de studii”, spune Cristina, asistent financiar FINS.
„Este important să îți satisfaci orice curiozitate și să lămurești orice aspect financiar despre care încă nu ești sigur înainte să faci pasul de a pleca la studii în Europa. Perioada studenției este extrem de frumoasă, în special în afara țării și este important să îți gestionezi cât mai bine banii pentru a profita la maximum de ea”, adaugă Cristina.
- Nu te îngrijora că nu ai bani
„Persistă încă percepția eronată, atât în rândul elevilor, cât și al părinților, că doar familiile înstărite își permit să își trimită copiii la studii în străinătate. În realitate, majoritatea elevilor care accesează programele de studiu în afara țării prin intermediul FINS provin din familii monoparentale sau cu venituri modeste, tocmai pentru că au nevoie de sprijin financiar și au înțeles importanța investiției în educație ca o cale sigură către un viitor mai bun.” spune Georgiana Malac, Marketing & Sales Manager FINS.
„În trecut, până la peste 40% dintre elevii admiși la studii în străinătate erau nevoiți să renunțe la visul lor din cauza constrângerilor financiare. Astăzi, dispunem de instrumente care facilitează accesul tinerilor la studii în străinătate, însă pentru ca aceste oportunități să fie pe deplin valorificate, este esențial să ne concentrăm eforturile pe educația financiară, asigurându-le cunoștințele necesare pentru a naviga cu succes acest proces de accesare a unui credit de studii”, mai adaugă Georgiana Malac.
Despre FINS
FINS face parte din Grupul EDUCATIVA și este o instituție financiară nebancară, lansată în 2019, ce oferă credite de până la 25.000 de euro pentru programe de Licență și de Master în Europa, inclusiv în Marea Britanie, Elveția și Norvegia. FINS beneficiază de două linii de garantare din partea Fondului European de Investiții în cadrul inițiativelor Uniunii Europene, SLGF și EFSI Skills & Education implementate de FINS la nivel european.
Articolul 5 sfaturi financiare pentru tinerii din Gen Z care vor să plece la studii în străinătate apare prima dată în Pedagoteca.