Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța aduce la cunoștință contribuabililor, fie ei persoane fizice sau juridice, că al doilea termen scadent pentru plata impozitelor și taxelor locale aferente anului fiscal 2023 este stabilit pentru data de 30 septembrie.
Având în vedere că data de 30 septembrie 2023 nu este o zi lucrătoare, termenul scadent se prelungește până la sfârșitul primei zile lucrătoare următoare, adică data de 2 octombrie 2023. Până la această dată, inclusiv, puteți achita obligațiile fiscale către bugetul local fără a suporta majorări de întârziere. Valoarea majorării de întârziere este de 1% din suma obligațiilor fiscale neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data plății datoriei, inclusiv.
Pentru a achita impozitele și taxele locale, există mai multe modalități disponibile:
- Online:
- pe site-ul www.spit-ct.ro, în secțiunea “Servicii online/Plata impozite,” integral sau în 3 rate în perioada 01.04 – 31.12 inclusiv a anului fiscal, prin intermediul programului BT sau cu Bonus Card de la Garanti Bank;
- pe site-ul www.ghiseul.ro;
- prin serviciul Internet Banking;
- prin ordin de plată predefinit pe canal electronic, folosind Serviciul Internet Banking – Banca Transilvania;
- Prin intermediul telefonului mobil:
- prin aplicația e-Tax Mobile – SPIT, disponibilă pe AppStore și Google PlayStore;
- prin aplicația ghișeul.ro, disponibilă pe AppStore și Google PlayStore;
- Prin ordin de plată:
- beneficiarul este Primăria Municipiului Constanța, cu cod fiscal: 4785631;
- Prin numerar sau cu card bancar:
- la oricare agenție fiscală SPIT;
- Prin numerar (în municipiul Constanța):
- prin intermediul serviciului Westaco Express la stațiile OMV Petrom;
- la agențiile băncii Garanti Bank;
- la toate oficiile Poșta Română.