Sursă foto: cugetliber.ro

Începând cu luna aprilie, părinții care au copii bolnavi vor putea să-i ducă din nou la Spitalul Municipal Mangalia. Recent, unitatea medicală a angajat trei medici pediatri, astfel încât în cursul lunii următoare va fi reluată linia de gardă pentru această specialitate. Directorul spitalului, Alina Dan, a declarat că pentru ocuparea posturilor concursul s-a încheiat, iar noii specialiști își vor începe activitatea la Mangalia după ce se termină perioada de preaviz de la vechile locuri de muncă, după data de 20 aprilie. Precizăm că linia de gardă nu a mai putut fi asigurată de aproximativ trei luni, după ce un medic pediatru s-a îmbolnăvit și altul și-a dat demisia din motive personale.

Până la sosirea noilor doctori, activitatea din departamentul de Pediatrie este asigurată de un singur medic pediatru, iar consultațiile în Compartimentul Primiri Urgențe sunt disponibile numai până la ora 14:00. Din acest motiv, conducerea spitalului a decis să scoată la concurs cele trei posturi de medici, două dintre acestea fiind pe perioadă nedeterminată, iar unul pe perioadă determinată. Managerul instituției medicale a declarat că această situație nu este deloc plăcută, atât pentru responsabilii de managementul spitalului, cât și pentru pacienții mici. Medicii pediatri care vor veni la Mangalia își vor desfășura activitatea pe o secție de 30 de paturi, dintre care patru sunt destinate compartimentului de reanimare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.