Aproximativ 150 de locuitori din Constanța vor primi acasă sume de bani cuprinse între 300 și 1000 de lei, în luna aprilie 2025, a anunțat ziarul local Ziua de Constanța.
Cine sunt locuitorii din Constanța care primesc 300-1000 de lei
Primăria Constanța oferă premii în bani pentru vârstnicii din oraș. Astfel, 150 de persoane vor primi banii acasă, prin mandat poștal, începând de mâine.
96 de persoane din Constanța care au împlinit 80 de ani vor primi câte 300 de lei și 22 de persoane care au ajuns la 90 de ani vor primi 500 de lei fiecare.
De asemenea, 32 de cupluri din Constanța care sărbătoresc 50 de ani de căsătorie vor primi 300 de lei.
Această inițiativă a Primăriei Constanța vine în sprijinul vârstnicilor, oferind un ajutor financiar celor care au atins vârste înaintate sau aniversări importante ale căsătoriei.
Cum pot lua banii și alți locuitori din Constanța care se încadrează
Potrivit Primăriei Constanța, pentru a intra în posesia banilor, locuitorii care se încadrează în criteriile amintite trebuie să trimită pe adresa de e-mail primarie@primaria-constanta.ro sau evenimente@primaria-constanta.ro următoarele documente:
Cerere tip
Carte de identitate
Certificat de căsătorie (pentru aniversarea a 50 de ani)
Declarație pe propria răspundere din care să reiasă faptul că documentele sunt conform cu originalul – doar pentru cererile primite în format electronic.
Alternativ, actele pot fi depuse la Centrul de Informare pentru Cetățeni din City Park Mall.
Programul Centrului de Informare din Constanța este următorul: luni, marți, miercuri, vineri: 08:30-16:30, joi: 08:30-18:30.
Pentru informații suplimentare, locuitorii din Constanța pot suna la 0241/485.533.