Publicat: Sat, May 28th, 2016

Un model de urmat, o ambiţie de halteristă. Mariana Dumitrache: „Principala punte între antrenor şi sportiv e comunicarea, performanţa mea se datorează şi lui”

12742847_966043150143318_5801201037565631601_nAre doar 22 de ani şi de șapte ani face performanţă în haltere. Este Mariana Dumitrache, sportiva cu care Clubul Farul se mândreşte pentru medaliile, titlurile şi cupele pe care le aduce în palmaresul său. Este ambiţioasă, perseverentă, serioasă, aşa cum puţini sportivi mai sunt în ziua de astăzi. Este singura sportivă la haltere care a adus performanţe internaţionale în ultimii 20 de ani Clubului Farul. Face acest sport din pură pasiune chiar dacă este un sport dominat de sexul masculin însă locul său pe harta halterelor mondiale este bine stabilit. A câştigat medaliile de argint şi bronz la Campionatele Europene de Haltere din 2015 şi a fost aproape de aur la aceeaşi competiţie din 2015, însă fracturarea claviculei a surclasat-o pe locul cinci. Acestor titluri li se adaugă cupele naţionale şi locurile întâi pe care şi le-a însuşit, fără prea mari bătăi de cap. Nu mai departe de începutul acestei luni a câştigat primul loc în calificările de la Oneşti pentru faza finală a Campionatului Naţional de tineret şi Cupa României. A reuşit în anii din urmă să îmbine sportul de performanţă cu Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport – Specializarea kinetoterapie pe care o finalizează în această perioadă, la Universitatea “Ovidius”, cursurile pe care le-a făcut la îndemnul antrenorului său Angheluş Beşleagă cel care i-a îndrumat paşii în sport, dar şi în viaţă, contribuind la maturizarea sa precum un părinte. Nu se gândeşte să renunţe prea curând la sport, însă posibilele accidentări sunt cele care i-ar putea întrerupe cariera. Până atunci însă se antrenează zilnic, câteva ore bune, iar viaţa sa personală se învârte în jurul sportului pe care îl adoră şi căruia i se dedică total.

Nu este atipic pentru o fată să facă acest sport? Ai mai practicat și alt sport înainte?

Pe mine mă atrage mai mult partea aceasta mai dură, am și o fire mai băiețoasă. Am făcut fotbal şi handbal înainte, la Liceul Sportiv am intrat pe probă de handbal. După două luni de zile m-am gândit să merg la haltere, să fac mușchi. După ce am văzut despre ce este vorba, nu am mai putut să dau înapoi. Am mers bine, am plecat la lotul olimpic de seniori, acum, după ce termin cu licența, voi pleca să mă antrenez la București. Acum mă antrenez de două ori pe zi, câte o oră jumătate – două ore.

Care sunt cele mai bune rezultate pe care le-ai obţinut până acum?1483247_629146977166272_8732045454183214633_n

Concurez la categoria 63 – 69 kg, dar categoria mea este 63, așa am luat și Europenele anul trecut. Sunt multe fete care concurează în categoria mea, este cea mai mare concurență aici și bineînțeles, fac rezultate foarte puternice. Cele mai bune rezultate le-am luat la Campionatele Europene din 2015 unde am obţinut argint și bronz, în 2014 am luat doar locul cinci pentru că mi-am fracturat clavicula, exact în timpul competiției. A fost o accidentare destul de serioasă după care am fost nevoită să fac pauză trei luni. Am câștigat în 2015 și campionatele naționale, am luat tot ce s-a putut (n.r. râde). Sper și în acest an să am performanțe la fel de mari. Am și Mondialele Universitare și Europene, la sfârșitul anului și până atunci vor fi finalele naționale care vor fi în luna octombrie. Peste vară am timp de pregătire. În ultimii trei ani am luat toate titlurile cu locul I, în ţară, eram şi la o categorie mai mică, am luat şi Cupele şi medaliile.

Care este cea mai mare greutate pe care ai ridicat-o?

113 kilograme iar asta s-a datorat muncii imense, chinului, însă dacă nu îmi plăcea, nu mă preocupam. Pur și simplu mi-a intrat în sânge. Acum, când sunt într-o pauză mică de relaxare, tot nu pot să stau, mai ales dacă îi văd pe cei din jur, colegii mei,că se antrenează.

Ce minusuri îți aduce acest sport?

Sportivii în general sunt predispuși la reumatism și alte astfel de dureri. Eu simt de fiecare dată când se schimbă vremea cu câteva zile înainte, mă dor încheieturile. În plus, depinde de accidentare. Sunt unii care nu au nimic. Cine lucrează defectuos sau trage peste limită, atunci se accidentează. Dacă nu ești atent, te poţi accidenta oricând. Te duci fără chef la antrenament, îţi cade bara aceea în cap şi asta poate fi foarte grav. Eu am probleme cu coloana, am hernie de disc. Sper şi îmi doresc să pot să fac acest sport până la 27 de ani, dar nu știi niciodată ce-ți rezervă viața. Oricum, chiar dacă nu voi mai face performanțe, sport voi face, o să vin la sală în continuare, trebuie să mă primească domnul profesor.

1916425_982382158509417_8302563484180670518_nTe-ai vedea antrenând copii?

Da, cum să nu. Chiar și acum mă mai ocup de ei, sub îndrumarea profesorului meu sau a surorii dânsului, care și ea este antrenoare, Mariana Dumitraşcu. Copiilor le place la antrenament cu mine, eu îi înțeleg, sunt mai aproape de vârsta lor, le înțeleg durerile de fiecare dată când vin la mine și îmi spun.

Mai ai în familie persoane care fac sport?

Da, dar nu de performanţă. Tatăl meu a făcut lupte şi mama handbal. Nu ştiu de unde am acest spirit. Am, în schimb, prietene care au fost medaliate mondial care au făcut caiac care mă încurajează să-mi duc mai departe performanţa. Chiar anul trecut, la Campionatele Europene, am avut o perioadă mai proastă din punct de vedere psihic iar aceşti prieteni m-au susţinut, m-au ajutat moral foarte mult. Eu nu prea sunt genul care să mă prăbuşesc psihic atât de repede, asta pentru că am şi prieteni cu care vorbesc mult, eu oricum îmi anticipez ce mi s-ar putea întâmpla, de aceea trebuie să am o soluţie în caz de mi se întâmplă ceva. Mai este şi antrenorul cu care vorbesc foarte mult şi care mă ajută. Şi nu doar în sport ci şi cu facultatea, m-a sprijinit, m-a încurajat să o termin pentru a putea avea o alternativă atunci când nu voi mai putea face sport de performanţă. Mama mea în schimb nu m-a susţinut să fac sport, indiferent ce am făcut.

Este greu să faci şi şcoala în paralel?

Este, mai ales că trebuie să înveţi tot timpul.

Cât de important este să ai un antrenor bun în a-ți susține performanța?11990692_886156254798675_3687804358161038189_n

Este foarte important. Antrenorul meu de la clubul Farul mă cunoaşte demult, m-am obişnuit cu el, se ocupă de mine pentru că tragem împreună pe acelaşi drum: Clubul Farul, Performanţă, Constanţa. Anul trecut când am fost la lot, antrenorii nu s-au ocupat de mine, era unul de la Steaua şi altul de la Dinamo şi s-au ocupat mai mult de sportivii lor. De aceea m-am şi cerut acasă, am renunţat la lot şi le-am spus şi din ce motiv. Eu trag singură, mă pregătesc, dar când vezi că se ocupă de unul şi de altul şi când ajunge la tine se întoarce cu spatele. Bineînţeles că nu m-au scos din lot. Pe 10 iulie trebuie să mă prezint acolo, am primit în acest sens şi înştiinţare la clubul Farul. Trebuie să vorbesc cu antrenorul să văd ce fac, ori merg la lot, ori mă pregăteşte el de Europene. Eu sunt convinsă că dacă mă pregăteşte el voi face un rezultat mai bun decât dacă aş face cu un alt antrenor.

Cum te-a ajutat antrenorul tău să ajungi la stadiul la care ești astăzi?

Antrenorul meu mă simte imediat dacă am vreo problemă, dacă mă doare ceva, dacă un antrenament nu-mi iese, ştie de ce nu mi-a ieşit, mă cunoaşte. Discut orice cu el, oricum aceasta este principala punte între un antrenor şi un sportiv, comunicarea. Eu pot să-l mint şi nu rezolvăm nimic, se poate ajunge la un punct în care nu mai înţelege nimeni nimic. Performanţa mea se datorează şi antrenorului meu. Antrenorul meu vrea să fac performanţă, dar mă ajută de asemenea şi pe alte părţi numai să meargă şi performanţa pe aceeaşi linie, să nu decad. Sunt antrenori care nu sunt preocupaţi de sportivii lor, sunt interesaţi să ia bani de pe urma ta şi atât. Antrenorul meu m-a bătut la cap tot timpul să merg la şcoală, să mă preocup, m-a verificat. El a insistat şi să dau bacalaureatul, să termin facultatea, acum îmi spune să dau mai departe la master. Şi aceeaşi atitudine o are şi faţă de ceilalţi copii pe care îi pregăteşte. Cei care sunt clase mai mici îi ascultă la povestiri, îi pune să scrie tabla înmulţirii. Până nici părinţii copiilor nu-şi dau seama câte face antrenorul nostru. Unii părinţi şi-au lăsat copii aici ca şi cum antrenorul ar fi părintele lor, nu îi interesează ce se întâmplă cu ei. De multe ori plătea antrenorul din buzunarul lui pentru ce le trebuiau acestora. Mulţi dintre copii vin din mediul rural şi a fost nevoiţi să-i învăţăm şi lucruri de igienă.

Cum te simți când ești la un meci?

12011219_886155084798792_292109583349762976_nSunt în tensiune, mai ales dacă ştiu că mă lupt pentru un titlu, presiunea este mult mai mare asupra mea. Este greu până la momentul când am pus mâna pe bară, apoi nu mă mai gândesc decât că trebuie să lupt. Se poate pierde şi la cântar. Dacă doi sportivi ridică aceeaşi greutate, dar este mai uşor pe cântar, te bate. Eu am păţit-o, celălalt sportiv era mai uşor decât mine cu 300 de grame şi de acel concurs depindea cine merge la Europene. Atunci, preşedintele Federaţiei a decis să merg şi eu la Europene.

După competiţii, stau şi îmi analizez greşelile şi la următorul meci nu le mai repet. Îmi dau seama unde greşesc, încerc să repar dacă se poate. În plus, orice pauză de la antrenament, chiar şi de câteva zile, o simte corpul intens.

Ai nevoie şi de suplimente pentru a-ţi susţine performanţa?

Primesc şi de la lot şi de la Federaţie, dar anul trecut, de exemplu, mi-a trimis şi de la Farul. Este un sport de forţă, este dur, trebuie să ai grijă. Trebuie mă mănânci multă carne, tot ce conţine proteine. La Federaţie ni se acordă o sumă mai mare de bani pentru masă şi mâncare mai bună, aici, la noi, este mâncarea cam proastă.

În jurul sportivilor planează suspiciunea dopajului. Cum este la haltere?

Aproape de fiecare dată, la fiecare concurs am fost aleasă, aleatoriu, să fac testul şi nu am avut probleme niciodată. Sunt sportivi care folosesc astfel de substanţe, însă la noi, la Constanţa nu se întâmplă aşa ceva. Depinde şi de antrenor, el este principalul pion dacă antrenorul îţi spune să iei, iei, nu este cazul la noi. Despre mine s-a zis mereu că sunt dopat din cauza felului cum arăt, am o structură musculară foarte dezvoltată, eu pur şi simplu muncesc. Majoritatea nu cred asta, deşi merg în fiecare lună la dopping. Dacă aş folosi astfel de substanţe, m-aş propulsa mai sus la greutate, în loc de 113 kg cât ridic acum, aş ridica 130 – 135 kg. Dacă te găseşte dopat, te suspendă patru ani, şi atunci, ce ai rezolvat. Mai bine merg la concurs, iau locul cinci curat, pe munca mea, să am conştiinţa împăcată, decât să te ratez direct viitorul.

Te-ai gândit ce ai putea să faci atunci când nu vei mai face performanță?12038276_905696642844636_150488485049237743_n

Chiar vorbeam cu antrenorul despre asta. O să fac cursuri de antrenor la Bucureşti şi o să fiu antrenor ori aici, la Farul, ori la LPS, dar având facultate aş putea merge şi pe partea cu kinetoterapie, ceea ce învăţ.

Nu ai fost tentată să faci performanţă în afara ţării?

Nu, nu mă interesează, eu rămân la Farul. Au fost interesaţi să mă ia şi Steaua şi Dinamo, dar eu nu vreau asta.

Cum sunt sportivii străini?

Sunt sportivi buni, sunt uniţi, chiar am prietene turcoaice, din Thailanda. Mie îmi place să socializez, să vorbesc cu toată lumea. Nu toată delegaţia României este aşa. Sunt deopotrivă sportivi şi antrenori care nu ştiu engleză şi deci, nu pot socializa. Ca sportiv de performanţă, trebuie să ştii engleză.

Ce ţări ai vizitat cu sportul ce îl practici?

Nu am fost în multe ţări, am ajuns în Thailanda, Cipru, Lituania, Bulgaria, Franţa. În Thailanda, nici nu am concurat. La o zi după Europene, trebuia să plec la Mondialele Universitare şi dacă aveam clavicula fisurată, preşedintele federaţiei mi-a spus să mă duc şi eu să mă plimb.

Ai avut şi câştiguri materiale de pe urma concursurilor?
Doar la Europene şi la Mondiale beneficiem de premiere, pe plan naţional nu. Avem doar o indemnizaţie lunară de 550 de lei, acestei sume i se mai adaugă ceea ce mi se dă de la Farul, pentru că am adus performanţe clubului, încă 400 de lei. Familia nu are cum să mă ajute, tata este decedat, nu am alt sprijin. Mă descurc singură.

Cum te văd fraţii tăi?

Am un frate de 19 ani şi o soră de nouă ani. Sora mea se laudă cu mine la şcoală, ca pe un model mă văd amândoi. Ţin mult ca sora mea să înveţe bine. Pentru mine şcoala a fost pe primul loc, de aceea am şi tras să fac şi facultate, dacă mâine mă accidentez şi nu mai pot fac performanţă, măcar să rămân cu şcoala. De exemplu, am dat bacalaureatul în sesiunea specială pentru că eu aveam concurs când se dădea examenul în sesiunea normală. Eu trebuia să şi concurez.

12074995_898649836882650_6462402531586623112_nCe fel de persoană trebuie să fii pentru a putea face acest sport? Ce spun prietenii?

Trebuie să ştie ce vrea, dacă îşi doreşte să facă acest sport, să fie hotărâtă. Eu aşa am fost, însă am colege care în ultimii ani au renunţat, au luat-o pe alte căi, cu băieţii, cu o altfel de viaţă. Acest sport este foarte strict, nu prea avem libertate, doar antrenament, masă, casă. Asta nu înseamnă că nu ieşi la un film o dată pe săptămână, însă nu tot timpul. Este un sport de forţă, şi dacă eşti obosit, nu mai faci nimic. Nu este ca fotbalul sau ca atletismul. Mulţi au spus că asta este închisoare. Eu le-am spus că dacă au ales acest sport, să îl facă până la capăt. Şi-au rup oasele degeaba atâţia ani…

Cum au trecut anii tăi, de când faci performanţă?

Sincer, nu ştiu. Stau deseori şi mă gândesc la faptul că ieri aveam 16 ani, anii au trecut repede. Cu chin, cu dureri, însă după ce trei luni a fost aşa, ajung la un concurs, iau locul întâi şi nu mai contează nimic.

Cum te împarți între viața de sportiv și cea de tânără, ai timp și de o viață personală?

Viaţa mea se învârte în jurul sălii de antrenamente. Stau mai mult cu colegii mei, ei sunt mai mici… Eu nici nu prea ies, nici dacă nu aş mai face sport, nu aş ieşi. Am colegi la facultate care merg frecvent în cluburi, baruri, eu nu sunt genul. Mai merg şi acasă, anul acesta am fost mai des, anul trecut am ajuns o singură dată în tot anul.  Dar ceea ce fac nu este obligaţie, este o plăcere. Asta este viaţa mea, dacă aş vrea aş putea renunţa şi acum, aşa mi-a spus şi antrenorul. Dar eu nu vreau, nu am niciun regret, dacă nu îmi plăcea nu făceam. Mereu am ocolit scandalurile, nu îmi plac, însă toată lumea se fereşte să mă supere. Eu sunt o fire foarte paşnică.

Mai ai timp și de alte pasiuni?

Sportul în general îmi place, joc fotbal, înot, baschet, ascult muzică, doar când am timp. Prefer să mă odihnesc mai mult, mai ales acum cu facultatea, cu examenele, dorm câte trei – patru ore pe noapte.

Mai sunt copii tentaţi să facă haltere?
Da, avem copii în vârstă de zece ani, dar ei nu lucrează cu greutăţi mari. Întâi cu câte două kilograme, chiar şi cu coada de la mătură pentru a învăţa mişcarea. Nu le poţi pune greutăţi, le tasezi coloana din start. Sunt însă în ţară copii care deja îşi pun centuri şi genunchere ori bandaj la încheieturi, ceea ce nu-mi pun nici eu la vârsta mea. Dacă forţezi nici nu mai cresc. Sunt mulţi antrenori care vor să-i facă mari sportivi, dar nu îşi dau seama că în trei ani poate să nu mai fie sportiv deloc. Antrenorul meu are însă cea mai mare răbdare posibilă.

Claudia PINTILIE

Despre Autor