Publicat: Sun, Aug 7th, 2016

Un altfel de artist handamde. Carmen Petrişor: „Satisfacţiile muncii mele sunt de natură sentimentală, mai puţin financiară”

13823722_1032228643540661_1507710546_nTrendul handmade, pe val de câţiva ani buni, capătă, de la artist la artist, noi valenţe. Cu trecerea timpului şi schimbarea gusturilor celor care îndrăgesc arta lucrului de mână, indiferent de podoabă, cei mai buni şi cei speciali s-au cernit printr-o sită foarte fină. Pe piaţă au rămas doar oamenii cu adevărat talentaţi, mereu creativi şi inventivi, speciali pentru ei şi pentru cei din jur şi mereu imprevizibili în ceea ce priveşte latura lor artistică. Unul dintre ei este Carmen Petrişor, o doamnă care a fost toată viaţa atrasă de zona artistică, mereu creativă pentru familia ei atunci când venea vorba de cadouri, înconjurată permanent de oameni care s-au dăruit artei lucrului manual de-a lungul vieţii. S-a dedicat mai mult zonei artistice la îndemnul fiicei sale, ce acum studiază chitara clasică la Strasbourg, şi a astfel lucrurile au ajuns să ia o turnură frumoasă. Foloseşte tot felul de materiale pentru minunăţiile ce îi ies din mână iar totul este improvizaţie. Podoabele sale, indiferent de ce natură sunt acestea, sunt unicate. Unele sunt greu de confecţionat şi foarte scumpe, aşa că nu se justifică realizarea unui produs similar. Destinatara majorităţii frumuseţilor ce îi ies din mână este fiica sa, însă diverse lucruri ajung şi la familie ori prieteni. Spune că este permanent inspirată de lucrurile care îi ies în cale, multe fără valoare, pe care le foloseşte în creaţiile sale şi pe care le face astfel nepreţuite. s

Cum a început pasiunea dvs pentru handmade şi cum s-a transformat aceasta în timp?

Pasiunea pentru lucrul manual şi nu numai a început încă din clasele primare, continuând cu plăcerea de a lucra, la orele de atelier din gimnaziu şi apoi lucrând şi experimentând  împreuna cu fiica mea care a terminat Colegiul de Artă ,,Regina Maria” din Constanţa. Şi de atunci tot experimentez!

Cu ce vă deosebiţi faţă de marea masă a artiştilor din zilele noastre ?13866522_1032223440207848_1963118353_n

Poate că este mult spus ,,un artist” însă eu nu imit pe nimeni şi folosesc tot ceea ce găsesc prin sertare şi prin ,,cufărul bunicii”. Improvizaţia îmi este prietenă!

Mai aveţi persoane în familie care au avut astfel de înclinaţii ?

Da, în familia mea bunicul din partea tatălui lucra frumos în lemn şi piatră, apoi tatăl meu a cochetat cu desenul tehnic şi a lucrat în anii 1960 la întocmirea hărţilor militare  din Constanţa şi nu numai. Ca marinar îmi aducea multe machete şi mici decoraţiuni din sfoară de Manila şi scoici, iar corăbiile făcute de el cu multă migală şi responsabilitate  erau admirate de mulţi. Bunica din partea mamei avea înclinaţii artistice, lucra mult macrameuri, broderie şi tot ce ,,am furat” de la dânsa în materie de croşetat, mi-au folosit acum. Fiica mea a cochetat cu desenul şi pictura încă de la vârsta de patru ani, obţinând zeci de premii la concursuri în ţară şi străinătate. La vârsta de nouă ani să iei medalia de argint la un concurs internaţional spune multe. Acum este muzician, studiază chitara clasica în Strasbourg  şi este la fel de premiată atât ea cât şi partenerul ei de duo.

Cum aţi învăţat să realizaţi tot ceea ce faceţi?

Am început cu handmade-ul mai serios acum patru sau cinci ani când fiica mea mi-a spus să mă apuc serios de asta. Multe lucrări le-am făcut fără a mă inspira de undeva însă acum am posibilitatea să caut şi ceea ce mă atrage, învăţ sau măcar încerc.

13866824_1032227990207393_141181304_nCe profesie aveţi? Cum se îmbină aceasta cu partea artistică?

Am lucrat ca ajutor programator acum 20 de ani şi în prezent lucrez cu copiii. Fiind o fire calmă şi cu multă răbdare, spun eu acestea mi-au fost de folos şi în lucrul pe calculator şi acum, lucrând împreună cu cei mici. De fapt îmi place să mă ,,joc” ! Şi mă bucură atunci când unui copil îi place ceea ce încerc să-l învăţ. Să ofer bucurie unui copil este o plăcere pentru mine.

Când aveţi timp să le realizaţi?

Până acum lucram aproape zilnic câte ceva. Pot sta şi zece ore cu un produs în faţă fără a-l abandona. Până nu-mi iese ceva nu mă las! Iarna am mai mult timp de mărgeleală şi joacă!

Cine sunt cei care să solicită produsele, sunt oameni obişnuiţi sau sunt şi persoane din mediul artistic?

Nu am început să lucrez pentru a valorifica produsele pe care le fac ci am început prin a oferi cadouri. Şi pentru a-mi petrece timpul într-un mod plăcut şi relaxant. Însă au fost şi cazuri când am fost solicitată să realizez ceva sau să modific. Am cunoscut o actriţă din Bucureşti care a fost încântată de anumite lucrări şi mi-a făcut o deosebită onoare să-i lucrez. Fiica mea este destinatara multor coliere şi bolerouri, bluze croşetate şi altele. În familie ofer cadouri, de asemenea. Şi chiar prietenelor şi cunoştinţelor, mai ales pentru cei mici.

Care au fost cele mai solicitate produse?

Cele mai solicitante produse sunt cele crosetate unde timpul de execuţie este uneori de ordinul lunilor şi broşele din mătase naturală decorate cu pietre semipreţioase care necesită multă atenţie şi timp.

Din ce materiale le realizaţi şi cu ce ocazii pot fi purtate acestea?13871953_1032243560205836_1534627997_n

Materialele folosite sunt diverse şi inedite. Astfel, lucrez cu materiale naturale, lână, mătase, cânepă apoi cu scoici şi tot ceea ce găsesc pe plajă, pietre de râu, pietre semipreţioase, paste făinoase, hârtie gumată, fetru, sfoară, discuri din vinil, CD şi tot ceea ce îmi cade în mână.

Care a fost cel mai greu produs pe care l-aţi făcut, dar şi cel mai costisitor – ca şi materiale?

Cel mai greu produs a fost o bluză croşetată din bumbac mercerizat, în multe culori, realizată pentru fiica mea, în stil ,,irish crochet lace” care mi-a luat aproape şase luni şi pentru care am investit câteva sute de lei, doar în materiale. De aceea multe lucrări ,,unicat” nu le mai reproduc pentru că nu este atât de apreciată această muncă. Şi dacă ar fi să mai confecţionez o asemenea bluză preţul ei ar putea ajunge şi la 1500 de lei, cu indulgenţă.

De unde vă procuraţi materialele pentru a vă realizaţi bijuteriile?

Materialele folosite de mine le cumpar din magazine de profil sau le comand unele din străinătate. Sunt multe magazine on-line de unde îţi poţi procura pietre semipreţioase şi diverse furnituri.

Care sunt cele mai neobişnuite “ingrediente” ale produselor pe care le realizaţi?

Cele mai năstruşnice ingrediente folosite sunt ,,făină plus sare”, drăcuşorii de mare, pastele făinoase, tărtăcuţele, chibriturile, cutiile de bere din aluminiu, seminţele şi sâmburii de fructe, pietrele şi crengile uscate, cioburile de la farfurii şi multe altele.

De unde a pornit ideea de a realiza cărţi senzoriale, diferite obiecte pentru copii? Cât de solicitate sunt?

13874650_1032230466873812_1609550247_nCărţile senzoriale le-am descoperit căutând ceva on-line. Mi s-au părut foarte atractive şi utile, mai ales pentru copiii cu dizabilităţi. Însă sunt atrăgătoare şi pentru ceilalţi copii. Poveştile din ele îi atrag şi îşi dezvoltă motricitatea şi atenţia. Ca mod de lucru acestea sunt destul de solicitante deoarece se lucrează la cote minime să spunem aşa şi trebuie să ai multă răbdare deoarece odată decupată sau lipită figurina nu o mai poţi dezlipi. Unele se lipesc definitiv, mă refer la figurinele paginilor iar altora li se ataşează o bandă magnetică pe spate, astfel copilul să o poată detaşa.

De unde vă vin ideile atunci când vă apucaţi de lucru?

Ideile imi vin privind natura sau atunci când un material îmi atrage atenţia. De multe ori găsesc prin sertare diverse nimicuri care la un moment dat imi ofera imediat produsul finit.

Ce satisfacţii vă aduce această activitate?

Satisfacţiile sunt de natură sentimentală şi mai puţin financiară. Nici nu ştiu cât am investit până acum, însă sigur nu mi-a scos nici jumătate din preţul materialelor.

Ce părere are familia dvs. despre ceea ce faceţi?

Familia mă respectă şi mă sprijină. Însă de multe ori îi înnebunesc cu,,strânsul” diferitelor obiecte sau materiale. L13900541_1032230426873816_981918617_na mine sigur găseşti orice. Am cutii întregi cu materiale textile şi nu numai. Sertarele nu îmi mai ajung. Şi nici celorlalţi membrii ai familiei.

Cât credeţi că veţi dedica acestei activităţi?

Atât cât am să fiu sănătoasă voi lucra. Mi-aş dori să o fac zilnic însă uneori nu pot.

Este activitatea aceasta pasiunea dvs.? Mai aveţi şi alte pasiuni?

Pot spune că acum aceasta este pasiunea mea, dar îmi mai plac mult florile, animăluţele pe care le găzduiesc şi le aduc de pe stradă, am cinci căţeluşi şi tot atâtea pisici. Îmi place tot ce este vechi şi rustic. Ador târgurile din Ardeal şi podurile caselor bătrâneşti. Colecţionez vechituri şi le primesc cu drag dacă îmi sunt oferite. Îmi place şi muzica veche!

Claudia  PINTILIE

 

 

Despre Autor

Afişează 1 Comentarii
Vrei să spui
  1. carmen says:

    Va multumesc !