Publicat: Sun, Aug 7th, 2016

„Timpul trece repede”… Şi nu are răbdare

„Să ai grijă de ea, este un copil bun”, au fost ultimele cuvinte pe care le-am auzit de la domnul Coman. Vorbea cu soţul meu în seara nunţii noastre. Ne-am luat la revedere şi m-am gândit că ne vom revedea curând, că vom vorbi din nou, aşa cum făceam mereu, în biroul său mirosind a istorie, că îmi va da sfaturile cele mai bune şi că mă va învăţa despre viaţă şi despre poveştile Dobrogei. „Fă un copil, Corina, timpul trece repede”, îmi spunea deseori.

Nu am putut să îi spun altfel decât „domnul Coman”, chiar dacă nu ne despărţeau mulţi ani. Pentru că mă sfătuia precum un părinte, îl priveam ca pe un sfătuitor şi ca pe un prieten drag. Încă mă gândesc aşa la dânsul. Mereu avea o vorbă bună, întotdeauna era gata să te ajute, măcar cu un cuvânt. Dar timpul a trecut prea repede. Scriu în ziua în care domnul Coman va fi înmormântat şi nu-mi găsesc cuvintele. S-a tot scris ce a însemnat Virgil Coman pentru Constanţa şi pentru Dobrogea. Dar viaţa lui a fost mai mult decât atât. A fost un om bun, aşa cum rar găseşti, un profesionist desăvârşit şi un pasionat de meseria sa. Un om care a ajutat pe oricine putea şi care îşi iubea familia mai presus de orice.

Îmi va fi dor de discuţiile noastre, de „Ce faci, Corinuţa?” şi de omul Virgil Coman. Şi refuz în aceste momente să accept realitatea. Pentru că domnul Coman există şi va exista printre noi prin faptele sale, prin pasiunea sa pentru Dobrogea şi pentru Constanţa, prin munca sa şi prin faptele bune.

Virgil Coman a lăsat tuturor câte ceva din munca sa. Nu cred că este jurnalist care să îi poată reproşa că a fost refuzat, că nu a fost ajutat să realizeze un material, că nu a fost îndrumat sau sfătuit.

Săptămânalului Vocea Constanţei i-a dăruit o parte din munca sa de cercetare, o rubrică despre viaţa masonică în Dobrogea. Ştiu prea bine cât a muncit să realizeze aceste materiale-document pe care dorea să le publice, mai târziu, într-o carte. Noi le vom păstra cu drag, ca pe o comoară, şi vi le oferim spre a le citi din nou.

Drum bun, domnule Coman! Să ne vegheaţi de sus şi să nu ne uitaţi. Pentru că noi, de aici, mai săraci, vă vom păstra mereu în suflet.

Corina

Societăţi secrete, societăţi discrete din Constanţa modernă – Rubrică de Virgil COMAN

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-activitatea-masonica-din-dobrogea-in-ultimele-decenii-ale-secolului-al-xix-lea-si-primele-decenii-ale-secolului-al-xx-lea/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-anton-a-alexandridi-primul-primar-al-constantei-dupa-reintegrarea-dobrogei-la-statul-roman/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-farul-prima-loja-din-vechea-urbe-tomitana/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-stefan-corvin-primul-diriguitor-al-spitalului-militar-constanta/

·         http://voceaconstantei.ro/steaua-dobrogei-cea-de-a-doua-loja-din-urbea-noastra/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-serban-georgescu-primul-medic-sef-al-spitalului-comunal-constanta/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-gebrail-frenkian-comerciant-consilier-local-si-venerabil-al-lojii-steaua-dobrogei/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-anatole-magrin-artist-fotograf-viceconsul-si-consul-al-frantei-la-constanta/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-adolf-linz-un-arhitect-remarcabil-al-constantei/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-grigorie-m-grigoriu-librar-editor-tipograf-comerciant-si-prim-ajutor-de-primar-al-constantei/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-nicolae-cialicu-antreprenor-al-bailor-de-mare-din-oras-si-de-la-mamaia/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-nicolae-rigani-farmacist-renumit-al-constantei/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-vasile-m-kogalniceanu-inspector-al-serviciului-domenial-dobrogea/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-alti-reprezentanti-de-seama-ai-lojii-steaua-dobrogei/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-militari-de-cariera-din-loja-steaua-dobrogei/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-loja-minerva-din-constanta-marturii-documentare/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-george-andriescu-un-cunoscut-arhitect-al-constantei-interbelice/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-alexandru-gherghel-poet-si-renumit-avocat-al-constantei/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-caton-movila-inginer-agronom-si-avocat-in-baroul-constanta/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-nicolae-r-ionescu-membru-al-p-n-t-si-avocat-in-baroul-constanta/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-dumitru-voicu-secretar-general-ajutor-de-primar-si-primar-al-constantei/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-omer-andreescu-avocat-in-baroul-constanta/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-dan-alecu-avocat-publicist-si-ajutor-de-primar-al-constantei/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-dan-alecu-avocat-publicist-si-ajutor-de-primar-al-constantei-constantin-n-sarry-gazetar-de-exceptie-si-presedinte-al/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-leonida-m-moscu-director-al-ziarului-dacia-si-vicepresedinte-al-cercului-ziaristilor-profesionisti-din-constan/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-al-d-demetriad-director-de-ziare-si-presedinte-al-sindicatului-presei-din-constanta/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-programul-de-activitate-al-marii-loji-nationale-din-romania-in-iunie-1933/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-masoneria-din-dobrogea-1945-1948-cateva-consideratii/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-ion-jalea-cateva-marturii-arhivistice-mai-putin-cunoscute/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-krikor-zambaccian-fiu-al-urbei-tomitane/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-lucian-grigorescu-un-artist-inzestrat-cu-vocatia-fericirii/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-iosif-iser-un-pictor-incantat-de-specificul-etnic-si-peisajele-din-dobrogea/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-jean-al-steriadi-un-artist-fascinat-de-peisajele-romaniei-transdanubiene-si-de-pontul-euxin/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-dimitrie-stiubei-comandorul-pictor-de-marine/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-viceamiralul-mihail-gavrilescu-membru-al-comitetului-filantropic-discipolii-lui-pitagoradin-galati/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-constantin-pogonat-comandant-al-navei-scoala-mircea-1927-1930/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-contraamiralul-victor-schmidt-comandant-al-fortelor-navale-maritime-1937-1939/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-comandorul-victor-voinescu-cel-dintai-comandant-al-submarinului-delfinul-1935-1937/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-contraamiralul-constantin-negru-in-slujba-marinei-cateva-consideratii/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-comandorul-alfons-sion-director-al-serviciului-maritim-roman-1931-1936/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-comandorul-paul-zlatian-comandant-al-diviziei-de-mare-1942-1943-si-presedinte-al-filialei-constanta-a-ligii-navale-romane-1942/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-societatea-viitorul-de-ajutor-si-binefacere-a-meseriasilor-din-constanta-repere-arhivistice-1894-1916/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-viceamiralul-constantin-niculescu-rizea-comandant-al-marinei-militare-1920-1925/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-contraamiralul-r-dan-zaharia-sef-al-statului-major-al-marinei-in-anii-participarii-romaniei-la-marele-razboi/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-comandorul-virgiliu-alexandru-dragalina-comandant-al-mai-multor-nave-si-al-scolii-de-specialitati-a-marinei/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-constantin-serienescu-ajutor-de-primar-avocat-si-consilier-al-curtii-administrative-constanta/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-nicolae-sever-carpinisanu-un-remarcabil-tipograf-jurnalist-si-publicist-al-constantei/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-loja-tomis-din-constanta-marturii-documentare/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-o-intrunire-masonica-a-lojii-tomis-in-perioada-interbelica/

·         http://voceaconstantei.ro/societati-secrete-societati-discrete-din-constanta-moderna-fondarea-areopagului-arhanghelii-mihail-si-gavriil-din-constanta-in-anul-1935/

Despre Autor