Publicat: Sat, Aug 22nd, 2015

Tabăra de vară pentru Cercetaşi a MApN – Tabăra altfel, despre provocare şi cum să „Fii la înălțime”. Iosif Mandache: „Mi s-a oferit o șansă pentru a mă autodepăși”

iosif_3Taberele organizate în urmă 15 – 20 de ani, încărcate de amintiri şi distracţii simple revin, încet, încet, în peisajul actual al adolescenţilor. Şi asta datorită unei iniţiative, care se află deja la a noua ediţie, a Ministerului Apărării Naţionale, a Taberei de Vară pentru Cercetaşi. Cei mai buni 42 de elevi de gimnaziu şi liceu din toată ţara au petrecut o săptămână de neuitat la Predeal, găzduiţi de militarii Batalionului 21 Vânători de Munte „General Leonard Mociulschi” şi de Cabana Forban a Clubului Sportiv al Armatei „Steaua” Bucureşti. Singurul elev din Constanţa care a participat la această inedită tabără este Iosif Mandache, cel mai bun dintre constănţenii care au aplicat, singurul care a întrunit toate condiţiile privind performanţa şcolară, aptitudinile sportive, conduita – solicitate de Minister, ales după o selecţie ce s-a întins pe câteva luni. Elev în clasa a şaptea la Liceul Teoretic „Traian”, Iosif pare un copil atipic pentru adolescenţii de astăzi: preferă activităţile sportive, îşi doreşte să aibă performanţe deosebite şi să-şi găsească un rost în viaţă. Împreună cu cei şapte fraţi ai săi este implicat în activităţi de voluntariat, ajutând copiii, prin joc, să-şi depăşească diferite probleme emoționale. Iosif ne-a împărtăşit cea mai frumoasă experienţă a vieţii lui de adolescent, până acum, prima lui tabără și întâlnire cu muntele.

Cum de ai fost ales pentru această tabără?

Pentru această tabără au aplicat mai mulți copii din Constanța, dar am fost singurul care s-a pliat pe cerințele MApN-ului: rezultate la învățătură, vârstă, sportiv, conduită. În total am fost 42 de copiii, ediţia din acest an a fost a noua, a fost axată pe activitatea vânătorilor de munte și s-a desfășurat sub deviza – „Fii cel mai bun” – „Fii la înălțime”. Tabăra şi-a propus să răsplătească cunoştinţele noastre despre Armata României, NATO, UE şi să ne dezvolte calităţile fizice, trăsăturile şi calităţile morale şi afective, spiritul de competiţie şi cel de echipă, dar să și promoveze profesia militară.

Experiența a fost excelentă, m-am înțeles foarte bine cu toți cei care au participat, chiar am păstrat legătura. Erau adolescenți de la clasa a șaptea până la clasa a unsprezecea, băieți, fete egali ca proporţie. A fost foarte frumos faptul că erau din toate județele și mi-am făcut legături noi în toată țara. Mă bucur că am avut șansa să particip la o astfel de tabără care m-a marcat într-o manieră pozitivă. Experiența a fost unică, ni s-a arătat tot ce se putea de către organizatori. Am amintiri pe care nu o să le uit curând.

Practic, care a fost programul taberei?

Ei au încercat să ne arate un viitor în cariera militară. Nu m-am gândit la o carieră în această direcție, dar mi-a plăcut ce am făcut, nu se știe niciodată ce drum vei avea în viitor. Coordonatorii noştri au fost minunați, oameni care s-au antrenat în Afganistan și Irak, trimiși să ne instruiască.11707600_1625638000986271_1817751480220128205_n

Cel mai mult mi-au plăcut tehnicile de supraviețuire, cum ar trebui să reacționăm și ce ar trebui să facem dacă am rămâne singuri în pădure, în condiții de izolare, cum să facem capcane, focuri, să ne filtrăm apa, dar și chestii de bază precum acordarea primului ajutor și orientarea în teren. Am mai fost învățați cum să salutăm comandanții, cum să stăm în pluton, lucruri de bază pentru un militar. Am avut și întreceri sportive (volei, baschet, fotbal), vizite la obiective militare – la o expoziție de armament, tehnică, materiale specifice vânătorilor de munte din dotarea batalionului, am vizitat Sanctuarul Urșilor din Zărnești, Cetatea Râșnov, totul a fost deosebit. A fost frumos și faptul că am făcut o drumeție în marș, pe munte, 10 kilometri. Am făcut aplicaţii de alpinism la Cheile Râşnoavei, învăţaţi de vânătorii de munte ai Batalionului 21 din Predeal. Ne-am căţărat pe stânci, am traversat pe funicular şi am coborât în rapel. În ultimele zile ale taberei am mers la Hălchiu, în  judeţul Braşov, la Cimitirul Eroilor români şi germani căzuţi la datorie în Primul Război Mondial, pentru a curăţa mormintele şi a ţine un moment de reculegere în memoria soldaţilor.

Cum decurgea o zi din tabără?

Dimineața, în jurul ore 8.00 aveam înviorarea apoi ne schimbam în uniforme și mergeam la masă. Mi s-a părut deosebit că eram toți la fel, nu era nicio diferență între noi. La început am fost împărțiți pe patru plutoane, patru echipe și fiecare aveam comandanți, pentru o mai bună organizare. În fiecare pluton erau 11 copii, iar prin rotație, fiecare dintre noi conducea plutonul. După amiază aveam activități sportive, volei, fotbal, tenis, și la 23.00 era ora de culcare. Am avut și o seară de karaoke în care am și dansat, a fost foarte frumos. În penultima zi a taberei a fost un concurs pe plutoane în care a trebuit să arătăm tot ce am învățat, iar plutonul meu a luat locul întâi. Am primit la festivitate diplome și insigne.

Ce pasiuni ai?

iosif_2Majoritatea timpului liber, când nu sunt la școală sau învăț, joc fotbal. Am jucat doi ani la Farul, dar nu aveam suficient timp pentru a fi bun și la sport și la învățătură. Am ales să învăț, să fiu mai bun în această direcție.

Te simți un copil diferit, acum, după această tabără decât înainte?

Mă simt mult mai încrezător în mine, în forțele proprii. De exemplu, când am făcut alpinism îmi spuneam într-una că nu am să pot sa fac asta. Un comandant mi-a spus atunci că trebuie să ne învingem frica pentru că dacă toți copiii pot, eu de ce nu aș putea?! Şi-apoi am fost primul care am urcat. Mi s-a oferit o șansă pentru a mă depăși pe mine.

Ce părere au avut prietenii și frații tăi atunci când le-ai povestit cum a fost tabăra?

Frații și surorile mele au fost uimiți atunci când le-am povestit experiența mea, și-ar fi dorit și ei să petreacă timpul frumos pe care l-am trăit acolo. Le-am povestit prietenilor, dar ei nu prea păreau pasionați de ceea ce le explicam. Cred că este indicat să încercăm tot felul de activități noi, sporturi, tabere, să avem experiențe noi pentru a vedea în ce direcție suntem pricepuți, nu să petrecem toată ziua în fața calculatorului. Îmi place şi mie să stau la calculator, dar prefer să stau în aer liber, să joc fotbal, să mă recreez.

Cum îți vezi viitorul în acest moment, crezi că te poți dezvolta ca și om aici, în România?

Generația noastră ar fi bine să rămână în tară, să nu stingem toate speranțele viitorului. Să încercăm să punem țara pe picioare. Nu știu exact ce voi face pe viitor, mai am timp de gândit.11692718_1624665741083497_7053079911553366206_n

Cum te vezi peste 10 ani?

Nu știu, cel mai mult vreau să învăț bine. În România, dacă nu ai școală nu prea poți face mare lucru, vreau să mă întrec pe mine, să ajung cineva în viață.

Ce cărți citești?

În mare parte, ceea ce ne cere la școală și dacă îmi mai rămâne timp citesc cărți de dezvoltare personală. Vreau să învăț cum au depășit alții diferite situații și greutăți ale vieții.

Claudia PINTILIE

Despre Autor