Publicat: Sun, Jul 31st, 2016

Ştiri pe scurt de la Dobrogea TV

13063217_1553466218126838_5485779357142287512_oÎn siguranță, la plajă

Și anul acesta copiii primesc brăţări pe litoralul românesc. Acolo sunt trecute câteva date de identificare în caz că micuţul se rătăceşte de părinţi. Este a şaptea vară în care „brăţara de vacanţă” este prezentă la mare. Din 2010 și până în prezent, peste 1.000 de copii s-au pierdut de părinții lor pe litoral.

S-a scumpit gigacaloria

Gigacaloria este mai scumpă din această lună. RADET a majorat prețul de la 411 la 430 de lei. Chiar și așa, tariful suportat de consumatori rămâne neschimbat, cel puțin la Constanța și deocamdată doar pe timpul verii. Primăria va suporta surplusul, prin urmare va subvenţiona mai mult.

Delfinariu european

În sfârşit avem Delfinariu la standarde europene. Astăzi a fost inaugurat noul bazin. Delfinii au spaţiu mult mai mult iar reprezentaţiile pot fi urmărite de un număr dublu de spectactori. Proiectul a fost posibil cu fonduri de Uniunea Europeană.

Ecluze noi cu bani europeni

Au costat aproape jumătate de miliard de lei, dar a meritat. Ecluzele de pe Canalul Dunăre Marea Neagră au fost modernizate de specialiştii germani cu bani de la Uniunea Europeană. Acum România deţine cele mai modern canal fluvial din Europa. De la conferinţa de închidere a proiectului nu a lipsit Ambasadorul Germaniei.

Două săptămâni de cuptor

Nu scăpăm de caniculă două săptămâni de acum înainte. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza pentru perioada 25 iulie – 7 august şi, conform estimărilor vremea va rămâne călduroasă în toate regiunile ţării, cu temperaturi maxime cuprinse între 30 şi 34 de grade Celsius.

Mai multe informaţii pe www.tvdobrogea.ro

Despre Autor