Publicat: Sat, Jul 4th, 2015

Societăţi secrete, societăţi discrete din Constanţa modernă: Caton Movilă – inginer agronom şi avocat în Baroul Constanţa

img025Între descendenţii neamului Movileştilor care şi-au legat numele de Constanţa s-a numărat şi Caton Movilă. Din documentele de stare civilă aflăm că acesta s-a născut la Bucureşti, la data de 16 noiembrie 1892, în familia Elena şi Ioan I. Movilă. Tatăl său, avocat de profesie, o personalitate a epocii, îşi vinde averea şi se stabileşte în Dobrogea la finele secolului al XIX-lea  punând bazele staţiunii Movilă-Techirghiol, ulterior denumită Carmen Sylva, iar în zilele noastre Eforie Sud.

În 1911 Caton Movilă obţine Bacalaureatul la Liceul Lancy din Geneva, iar în toamna aceluiaşi an se înscrie la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Toulouse pe care o absolvă în 1914, când obţine diploma de studii superioare agricole.

Începând cu anul 1916 frecventează cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii din Berna pe care le va întrerupe. Se întoarce în ţară şi pentru a putea profesa este nevoit să-şi echivaleze diploma de studii obţinută la Universitatea din Toulouse. Prin urmare, în baza avizului Comisiei Permanente de Învăţământ, la data de 21 octombrie 1921 îşi echivalează diploma de studii cu cea de inginer agronom a Şcolii Superioare de Agricultură de la Herăstrău.CCI00112

Pentru a­-şi putea continua studiile juridice în ţară, Caton Movilă este nevoit să îşi echivaleze şi Bacalaureatul, înscriindu-se la Liceul din Câmpina, iar examentul îl susţine în sesiunea din septembrie 1925 la Piteşti. În acelaşi an se înscrie la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti. Însă, un an mai târziu se transferă la Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi,  pe care o absolvă în 1931, după cum ne relevă documentele din patrimoniul Serviciului Judeţean Iaşi al Arhivelor Naţionale.

În baza Deciziei nr. 256 din 22 decembrie 1931 Caton Movilă devine avocat stagiar în Baroul Constanţa. După efectuarea perioadei de stagiu, prin Decizia nr. 76 din 3 februarie 1934 obţine şi definitivatul în avocatură.

Caton Movilă s-a remarcat o perioadă şi pe tărâm publicistic. În 1933 îl regăsim în funcţia de director al cotidianului „Presa” din Constanţa, al cărui prim-redactor era Ion Raţiu, iar giranţi responsabili C. Ionescu şi G.I. Thoma.

CCI00109CCI00110  Pentru răspândirea limbii şi culturii franceze în Dobrogea, dar şi pentru întărirea legăturilor de prietenie dintre Franţa şi România, lua fiinţă la Constanţa, în data de 20 ianuarie 1934, Asociaţia de conlucrare intelectuală franco-română, între numele membrilor fondatori figurând şi cel al lui Caton Movilă.

În ceea ce prviveşte activitatea masonică ştim că în anul 1934 Caton Movilă era membru al lojii Minerva şi avea gr. 18.

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial revine în capitală unde se va căsători, la 29 mai 1948, cu Ana I. Popescu. Trece la cele veşnice zece ani mai târziu, în Bucureşti, mai exact, la data de 10 iulie 1958.

Virgil COMAN

Despre Autor