Publicat: Mon, Apr 20th, 2015

Soarele în semnul Taur, 20 aprilie 2015

„Fii atent pe cine calci atunci când urci, că vei întâlni aceiași oameni la coborâre.” Donald Trump
          Soarele intră în semnul Taur în data de 20 aprilie 2015, la ora 12:41, având ascendentul în semnul Leu (semn fix, de foc, guvernat de Soare), accentuând nevoia de a acționa, de a demonstra ce suntem în stare, beneficiind de dinamism, curaj, forță creatoare, dorința de a impreiona, simțindu-ne motivați în acțiunile noastre. Se remarcă dorința de a străluci, de a ne fi apreciate activitățile, abilitățile noastre. Se poate vorbi însă și de impulsivitate, dorința de indepenență, fiind însuflețiți în tot ceaa ce facem, urmărindu-ne cu încredere realizarea țelului propus. Guvernatorul ascendentului în Leu este Soarele aflat în semnul Taur, aflat în casa a X-a, realizarea profesională și socială, liderii, autoritățile, cariera, succesul, popularitatea. Astfel că Soarele ne călăuzește, pe parcursul acestei luni, spre mari ambiții în plan social, profesional, putem obține favoruri din partea celor aflați la putere. Sunt luate decizii la nivel înalt care vor influența poporul, fiind vorba de preocupări legate de oamenii de rând, dar și de agricultură(Luna în casa a X-a, semnul Taur). Se discută mult despre  salarii, despre aspectele financiare, posibilitatea de a atrage mai mult profit din comerțul de larg consum, fiind favorizate câștigurile de pe urma proprietăților dar și din  activitățile publice.
          Pallas Atena este al doilea asteroid ca mărime din sistemul nostru solar. În mitologia greacă, Pallas Atena este considerată zeița înțelepciunii, a războiului și a meseriilor. Faptul că provine din capul lui Zeus arată că este cerebrală și legată de gândire, logică și inteligență. Ea guvernează planurile strategice, aparține tărâmului ideilor. Este o înțelepciune născută dintr-o legătură intimă între minte și materie. Atena are darul de mediator pentru a ne învăța cum să reconciliem contrariile, fiind asociată cu lupta pentru o cauză. Ea a fost inițial zeița războiului (al apărării), dar și zeița înțelepciunii și culturii, patroana artelor culte (poezia, sculptura, țesutul și arhitectura) cât și a creșterii animalelor. Este asociată și cu arta vindecării, cu sănătatea și regenerarea. Astfel că, în acest moment de intrare a soarelui în semnul Taur, Pallas Atena formează un frumos trigon cu acest asteroid, aflat în semnul Capricorn, casa a VI-a (munca, sarcinile asumate, starea de sănătate, subalternul, munca de zi cu zi), fiind favorizate negocierile ce țin de salarizare, promovare la locul de muncă sau găsirea unui nou loc de muncă, aflându-ne în locul potrivit la momentul potrivit. Suntem mult mai organizați, punându-se mai mult accent pe planificarea timpului dar și pe selecția relațiilor, în principal a celor din cadrul colectivului de muncă.Este o perioadă benefică pentru a creea și organiza sisteme eficiente, fiind mult mai perfecționiști în activitatea pe care o desfășurăm. Ne axăm mai mult pe urmarea unor diete, străduindu-ne să acordăm mai multă atenție găsirii unui echilibru între activitățile de la locul de muncă și petrecerii timpului liber. Din punct de vedere politic se va observa o mai mare atenție a guvernanților, a celor aflați la putere, în apărarea drepturilor muncitorilor, observându-se însă și omai mare implicare din partea liderilor de sindicat sau militanților pentru drepturile omului.
          Venus în Gemeni(guvernatoare a semnului Taur) devine, pentru momentul intrării Soarelui în Taur, Luceafărul nostru deschizător de drumuri. Energiile lui Venus în Gemeni dar și poziționarea ei în casa a XI-a, foarte importantă pentru noi, marcând viața noastră atât în ceea ce privește experiențele noastre în grupul din care facem parte dar și modul de abordare a celor din jurul nostru și condițiile în care folosim experiența noastră de viață, modul în care ne exprimăm în cadrul unei comunități, urmând realizarea propriilor idealuri.
          Este important să se acorde o mai mare atenție relațiilor de prietenie în plan internațional, care vor fi destul de „zdruncinate”, îndeosebi dacă se vorbește despre împrumuturi, bani datorați, existând o mai mare predispoziție de fraudă în plan financiar, corupție, decepții apărute  în urma unor asocieri.
          Steaua Aldebaran este unul dintre „Cei patru gardieni ai Cerului”, numit și „Gigantul Rosu”, „Prevestitoarea” sau „Steaua tablei”. Aldebaran este steaua de la care pornește cel mai vechi zodiac cunoscut, cel BABILONIAN (Babilonienii ne-au lasat moștenire un calendar luni-solar, bazat atât pe fazele lunii, cât și pe mișcarea anuală a Soarelui). Steaua Aldebaran (Pazitorul estului, este atribuit Arhanghelului Mihail, ce reprezintă onoarea și integritatea) în conjuncție cu Venus, ne dă abilități creatoare, mari realizări în literatură, muzică, artă în general. Dar, fiind vorba de aspectul de careu dintre Venus, Aldebaran cu Neptun (în Pești), se poate vorbi de obstacole, probleme în relațiile sentimentale, probleme în familie, dezamagiri.
          Lipsa de precauție și deciziile pripite în ceea ce privește relațiile sentimentale, vor atrage după sine dezamăgirea în dragoste, infidelitate, trădare din partea prietenilor, pierderi, scandal în familie (Venus guvernează și casa a IV-a, aflată în Balanță), griji provenite din partea sexului opus, de la o persoană căreia i-a fost acordată încrederea.
          Neptun, prin aspectul de sextil cu Marte și Mercur, ne poate ajuta să găsim soluția necesară ieșirii din criză (financiară, relațională sau sentimentală) oferindu-ne sensibilitate, receptivitate, intuiție, oportunități pe care trebuie să le luăm în considerare dând dovadă de maturitate și înțelepciune. Acest aspect se manifestă în mod deosebit în cadrul relațiilor dar și în plan spiritual, printr-o profundă nevoie de a învăța, de a acumula informații legate de spiritualitate, esoterism, putându-se observa o accentuare a calităților creative care se cer a fi puse în practică. Sunt contraindicate afacerile, investitiile financiare, deoarece pot apărea pierderi majore.
          Simbolul sabian pentru gradul la care se află ascendentul în semnul Leu este: „Constelațiile strălucesc puternic pe cerul nopții.” Este un mesaj ce subliniază valorile spirituale fundamentale, referindu-se la caracterul obișnuit al omului precum și la tot ce este durabil. Este speranța noastră că tot ce construim acum poate fi durabil. Este vorba de legătura noastră permanentă cu Universul, dar și despre darul care ne vine din partea Divinității, credința care ne ajută să răzbatem prin orice încercare. Suntem motivați să mergem mai departe, lăsându-ne călăuziți de stele, de constelații, convinși fiind că drumul nostru este deschis, cât timp cât urmărim realizarea propriului vis, ideal.
          Casa a VII-a (căsătoria, asocierea, dușmanii pe față),aflată în semnul Vărsător semnifică parteneriatele apărute în mod neașteptat, precedate de pasiuni înflăcărate; guvernatorul descendentului este Uranus, plasat în casa IX-a, în Berbec (guvernat de Marte careu Jupiter), semnificând întâlnirea surprinzătoare a partenerului în diverse călătorii, în străinatate. Trebuie să ținem cont că Uranus nu este prietenos cu noi (se află în careu cu Pluton retrograd),accentuând astfel îndoielile asupra propriei valori. Crește probalitatea accidentelor în călătorii sau tot ce ține de străinătate.
          Casa a X-a (Mijlocul Cerului) reprezintă cariera, imaginea publică, este în Berbecși ne imprimă un puternic spirit de comandă, hotărâre în opinii. Marte, guvernatorul MC în casa a X-a,este bine aspectat de Pluton(în casa a VI-a) și arată destul de clar că  mulțumirea, realizările noastre sunt condiționate de relația cu colegii de muncă, subalterni, dar și de atenția pe care o acordăm propriului organism. Împlinirea în plan profesional, recunoașterea meritelor de către societate, încununarea cu succes a efortului depus în plan social, pot fi obținute în urma efortului depus în slujba celorlalți, asumându-ne rolul în mediul în care muncim, făcându-ne datoria cu multă conștiinciozitate. Recunoașterea personală, realizarea, vocația o vom gasi prin diverse asocieri.
          Marte în casa a X-a este o lecție legată de carieră, de rezistența și capacitatea de a face față responsabilităților, fiind vorba de confruntări cu multe neliniști și certuri provocate de ambiția excesivă, dorința de a domina prin agresivitate. Marte în această casă va produce căderea celor care au ajuns, prin mijloace mai puțin corecte, în anumite funcții nemeritate. Pentru mulți oameni Marte va acționa prin căderi spectaculoase din funcții, în special pentru cei care odata ajunși „sus”au abuzat de putere, și-au schimbat comportamentul, au profitat de pe urma funcției de conducere. Se poate vorbi acum de trădări, înșelări venite din partea celorlalți, contracte încălcate, neînțelegeri și conflicte la nivel înalt, neglijență, erori de judecată, neplăceri de ordin juridic.
          Lilith aflat în casa a II-a (bunurile si banii obtinute prin efort propriu, folosirea si exploatarea resurselor personale), în trigon cu Marte și Mercur, aduce în prim plan teama de a nu pierde bani, fiind foarte atenți la siguranța zilei de mâine, din punct de vedere financiar. Se va observa în mod pregnant teama de sărăcie, devenind mult mai atenți la modul în care cheltuim banii sau la a face tot ce ne stă în putință pentru a câștiga mai mult. Datoria, falimentul și furtul devin adevărate probleme pentru siguranța materială. Astfel că se va căuta pe orice cale găsirea unor soluții, chiar cu riscul de a intra în afaceri mai puțin onorabile dar care par, la prima vedere, că vor aduce salvarea dintr-un impas financiar. Este important să conștientizăm adevărata noastră valoare, să ne redescoperim abilitățile, talentele, întrucât suntem susținuți de astre să învingem orice piedică și să mergem mai departe, pe un drum în care să ne exprimăm liber propria creativitate. Este nevoie de mai multă încredere în noi înșine și de sinceritate. Învingerea obstacolelordin plan financiar se poate face prin multă muncă, prin exprimarea propriului talent, rupând granițele, lucrând cu publicul larg, lăsând astfel să ne fie observate abilitatea de a construi o lume mai bună, o lume în care să lăsăm culoareasă pătrundă, frumusețea vieții, exprimată prin intermediul creativității. Astfel că prin realizarea de obiecte, desfășurarea de activități în care să ne exprimăm măiestria și talentul, vom beneficia inevitabil și de câștigul și evoluția în plan financiar și material.
          În această perioadă semnele de pământ (Taur, Fecioară, Capricorn) sunt cele mai avantajate, beneficiind de ambiție, forță, răbdare în atingerea țelurilor, simț practic dar și diferite oportunități de dezvoltare în plan financiar și material.
          „Iubirea este singurul lucru care activează inteligența și creativitatea, care ne purifică și ne eliberează” Paulo Coelho
Material realizat de astrolog Gabriela Cernat, www.astroella.com

Despre Autor