Publicat: Sun, Jul 17th, 2016

Portul Nostru (26) – Înaintarea inamicului spre Constanța

la razboiÎn faţa atacului energic al inamicului, frontul de Turtucaia se prăbuşeşte în mai puţin de 48 de ore. Declanşată la 22 august/4 septembrie, la orele 8.00, ofensiva bulgaro-germană împotriva fortifi­caţiilor româneşti se soldează cu capitularea garnizoanei de la Turtucaia, pe 24 august/6 septembrie, la orele 15.30. Un total de 28.000 de soldaţi şi 450 de ofiţeri sunt luaţi prizonieri. Printre ei şi sergentul George Topîrceanu, poetul nostru, care nu s-a aflat în sec­torul cel mai expus atacului inamic. Din cauza panicii şi a proastei organizări, doar câteva mii de soldaţi români reu­şesc să se salveze pe malul celălalt al Dunării.

După ieșirea din pizonierat, Topîrceanu a scris „Amintiri din luptele de la Turtucaia. Pirin Planina”. Vă redau patru pasaje din cartea lui, evocând luptele de la Turtucaia la care a participat activ. Realitatea trăită de el ne introduce în tragicul războiului…

 

01                    “Mă vei întreba, poate, care a fost pricina înfrângerii noastre de la Turtucaia? Deși sunt un profan în ale milităriei, totuși, în credința că mărturiile viitoare nu-mi vor aduce dezmințire, îți răspund hotărât: Atât numărul și calitatea trupelor aflătoare acolo la începutul luptei – în mare parte milițieni, dispensați revizuiți etc., regimente recrutate din Dobrogea sau Cadrilater, pline de turci și de bulgari – cât și faptul că întăriturile nu erau încă terminate, probează că noi nu ne-am așteptat la un atac repede și violent al bulgarilor în acest punct. În al doilea rând, trebuie să punem lipsa de… pregătire sufletească a țăranilor, neobișnuința trupelor și a ofițerilor cu focul – mai ales cu artileria modernă a inamicului. Mi-aș îngădui încă o reflecție timidă. În după-amiaza zilei de 23 august, în ajunul căderii, era vădit și pentru ochii unui profan că garnizoana nu mai poate ține piept și că orașul va trebui să cază. Cu sacrificarea unei ariergărzi îndestulătoare, care să acopere trecerea în noaptea de 23 spre 24 august, s-ar fi putut salva, dacă nu restul trupelor, cel puțin tunurile rămase, caii, materialul și o mare parte din proviziile care au căzut în mâna dușmanului. Nimic însă nu se poate afirma cu siguranță deplină. Ce a fost s-a dus. Înfrângerea de la Turtucaia, oricât de dureroasă, nu poate avea nici o semnificație în privința însușirilor neamului nostru, care și-a făcut proba de-a lungul veacurilor.”Topirceanu - Memorii de razboi

 

02                    “Câţiva soldaţi au desfundat o lădiţă cu zahăr cubic şi-au golit-o la picioarele lor, pe nisip. Până să facă împărţeală, un artilerist, cu mâna ruptă de la cot, nebun, vine între ei cântând în gura mare bisericeşte. Şi cădelniţând din ciotul de braţ care-i mai atârna la umăr, stropeşte grămadă albă de zahăr cu şiroaie lungi de sânge proaspăt – Luaţi, mâncaţi, acesta este sângele meu care pentru voi se vaaarsă… Apoi se prăbuşeşte, galben, lângă zahărul părăsit de ceilalţi cu scârbă, şi ochii încep să i se împăienjenească”

 

03                    “Un sergent necunoscut, care-și așezase mitraliera într-un copac, la colțul unei păduri, a oprit singur în loc înaintarea bulgarilor multă vreme. Și nu s-a lăsat până când artileria dușmană, căutându-l copac cu copac, nu l-a doborât cu mitralieră cu tot. Trebuie să pomenesc și de nefericitul căpitan de artilerie Fieraru, care, după ce luptase până la deznădejde, s-a sinucis lângă bateria distrusă… , și de căpitanul Șendrea, care, rămas singur cu bateria în fața năvălitorilor, a ținut multă vreme dușmanii în loc, până ce a căzut rănit. Pentru bravura lui soldații îl pomeneau cu dragoste, de câte ori își povesteau amintirile în captivitate. Încă un fapt: Dintr-o baterie distrusă mai rămăsese un singur tun, c-un tunar. Bulgarii erau aproape, dar el trăgea necontenit. Infanteria noastră fusese risipită. Dușmanii, ocolind o movilă, se iviră dintr-o parte, la câțiva pași, și năvăliră asupra lui. Cuprins din toate părțile, el descărcă un foc de revolver în grămadă și, cu o mână liberă, tot mai avu vreme să sloboadă ultimul șrapnel din țeava tunului.”

 

04                    “Apoi, cum să fie?… Eram în nişte porumb, şi făceau gloanţele: fiiit! pe la urechea asta, fiiit! pe la urechea astă-laltă… Şi-mi arăta cu degetul cum făceau.

Atâta ştia el să-mi spună, din tot războiul la care luase parte. Iaca, mă gândii, am ajuns şi eu ca badea Mihai, să-mi facă gloanţele «fiiit» pe la urechea asta!… Şrapnelele trosneau întruna, dar gloanţele lor mari, care cădeau pieziş, rareori ajungeau până în flancul stâng, unde eram eu. Totuşi, la fiecare bubuitură mai apropiată, instinc­tiv, ne vâram capul între umeri, parcă ne-am fi apărat de pietre. Multe obuze se spărgeau departe, la spatele nostru. Era un foc de „baraj”, care, din pricina lungimii frontului nostru, nu putea să ne taie retragerea. Când întorsei capul, văzui că vecinul din dreapta a ră­mas în urmă.

Ce, nu mai vii? îl întrebai.

Iar el, cu faţa-n soare, se strâmba urât, parcă i-ar fi fost scârbă tare de ceva.

Gâlgâie, domnule! îmi zise.

Ce gâlgâie?

Sângele… M-a lovit… Trage-mă undeva la adăpost, că pe urmă mă târăsc eu cum oi putea.

M-aplec şi-l ridic de-o subţioară. Era lovit deasupra ge­nunchiului… Dar de-abia facem câţiva paşi, şi-l simt că-şi pune capu-n piept, c-un sughiţ scurt, şi se lasă greu: îl lo­vise al doilea glonţ, în ceafă… L-am lăsat jos, m-am întors. «Fiiit, pe la urechea asta”, îmi veni iar în minte, ca o obsesie. Vedeam plopii de lângă poartă, în amurg, şi pe badea Mihai cu luleaua…

Am ajuns lângă dâmbul de pământ din faţă. În iarba lui arsă de soare, gloanţele foşneau scurt, ca nişte şopârle. Împuşcăturile bulgarilor, mai dese decât ale noastre, se auzeau limpede şi prelung – un şir de răpăituri neregulate…”

Rumanian captured gunsConfruntarea armatei romane cu trupele germano-bulgare la Turtucaia s-a soldat cu un eșec, dezastrul fiind considerat o catastrofă naţională, pentru că practic aproape întregul efectiv angajat în luptele din acest perimetru au fost  capturate, alături de un imens material de război.

În paralel, în estul Dobrogei, grupul Varna din Armata a 3-a bulgară atacă de-a lungul şoselei Varna – Beloga şi Opancea. La 23 august/5 septembrie, către Bazargicul părăsit de trupele Diviziei 19-a, este trimisă Brigada 17 infanterie, comandată de colonelul Stan Poetaş şi Brigada 5 călăraşi în frunte cu noul său comandant, colonelul Romulus Scărişoreanu. După aproape 12 ore de luptă înverşunată şi sângeroasă, se dă ordin de retragere. Bazargicul nu mai putea fi recucerit. Comandantul Armatei 3 române, pentru a interzice dezvoltarea ofensivei bulgare în Dobrogea a ordonat, în seara zilei de 24 august/6 septembrie, Grupului de Est, care includea acum şi Divizia 9 infanterie, să se retragă şi să reziste pe linia înaintată de la sud de aliniamentul Medgidia – Constanţa. Marele Cartier General român a emis ordinul nr. 451 din 27 august/9 septembrie 1916 privitor la întărirea frontului de sud. În Dobrogea s-a constituit o nouă armată româno-rusă, numită Armata de Dobrogea, sub comanda generalului A.M. Zaioncikovski, formată din Corpul 47 rus, diviziile 9 şi 10 infanterie, Brigada 5 călăraşi.

În continuare, redau câteva fragmente din cartea lui Costin Scurtu “Armata terestră română din Dobrogea” Vol. I, apărută în anul 2008 la Editura Muzeului Marinei Române. Aceste fragmente sunt edificatoare pentru a înțelege cum s-au petrecut luptele din sudul Dobrogei până la ocuparea Constanței.

“Până la 30 august/12 septembrie, în Dobrogea, au fost aduse noi forţe, transportate de pe frontul din Transilvania. În ziua următoare sub presiunea atacatorilor, trupele dobrogene s-au repliat şi organizat defensiv pe linia Rasova – Cobadin – Topraisar – Cocargea – Tuzla, unde s-a stabilit să aibă loc confruntarea decisivă pentru soarta Dobrogei. Regimentele diviziei dobrogene erau aproape extenuate şi cu efectivele înjumătăţite. Pe timpul replierii s-au dat lupte grele cu adversarul aflat în ofensivă. În acest timp, au sosit la Constanţa resturile Regimentului 34 infanterie în vederea refacerii. După luptele date pe acest aliniament, Divizia 9 infanterie avea să fie trecută în rezerva Armatei de Dobrogea.Trupe germane 01

……

La 1/14 septembrie, la orele 15, Brigada 5 călăraşi a început replierea. Pe şoseaua Caraomer (Negru Vodă) – Topraisar, formând siguranţa Diviziei 19 infanterie, regimentele de călăraşi întâlnesc la tot pasul refugiaţi, care se retrag în grabă, învălmăşindu-se cu trupele. Spaima de a nu rămâne sub ocupaţie îi stăpâneşte pe toţi.

……

Trupele germane-bulgare se pregăteau să se dea marea bătălie pe linia Rasova – Cobadin – Tuzla. Acolo unde se regrupaseră forţele româno-ruse, în urma ultimei retrageri. Inamicul continua să deţină superioritate în armament: mitraliere, tunuri grele, automobile blindate, avioane etc. Dar escadra fluvială română avea să provoace pierderi însemnate inamicului. Generalul von Mackensen a dispus opt baterii de 305 mm la Rasova cu misiunea de a distruge monitoarele române. Este angajat un duel de artilerie, doar monitorul „Lahovari” e lovit la provă, dar mascat de fumul învăluitor al unei vedete reuşeşte să forţeze barajul de foc, împreună cu celelalte nave. Pe uscat, luptele continuă cu înverşunare. Timp de trei zile, atacurile inamice sunt respinse cu mari pierderi pentru atacatori, care renunţă să mai forţeze pe la Rasova, mutându-şi interesul spre centrul liniei de apărare româno-ruse, în zona Cocargea (Pietreni).

……

turele la TurtucaiaLa 18 septembrie/1 octombrie, la ora 7 dimineaţa, ambele tabere combatante s-au pregătit pentru ofensivă. Aveau să se izbească reciproc. La inamic sosiseră pe front o brigadă de la Varna şi Divizia 15 turcă, care completa Corpul 6 armată turc şi era aşteptată Divizia 217 germană. Ofensiva româno-rusă s-a dezlănţuit la sud de Cobadin până la malul mării, după un bombardament de artilerie de câteva ceasuri, la care inamicul a ripostat cu aceeaşi forţă. Brigada 37 infanterie ajunge la luptă cu cavaleriştii bulgari. La fel au atacat oştenii regimentului călugărenilor pe Dealul Meragi-Bairului. La 20 septembrie/3 octombrie, Armata 9 germană a început ofensiva pe linia Carpaţilor, astfel încât Comandamentul român a suspendat definitv operaţia de la Flămânda şi a hotărât să trimită trupele în zona muntoasă, pentru a bara trecerea inamicului peste munţi. În acest timp, trupele bulgaro-germano-turce au reuşit să respingă trupele româno-ruse la nord de calea ferată Cernavoda – Constanţa.

……

Marele Cartier General german a reactivat frontul dobrogean condus de von Mackensen. Astfel, inamicul dispunea acum de 96 de batalioane şi 28 de escadroane, în timp ce artileria îşi înmulţise gurile de foc. Armata 3 bulgară a trecut sub comanda directă a feldmareşalului August von Mackensen avându-i în subordine în aripa stângă pe generalul Toşev, iar în flancul drept pe generalul Cantargiev. O divizie germană, comandată de generalul von Galwitz, fusese dispusă în faţa Topraisarului unde Masckensen concentra întreaga artilerie grea germană şi bulgară. La 6/19 octombrie, a început ofensiva inamică în Dobrogea pe un front larg de 70 km.

……

Divizia 19 infanterie a rezistat îndârjit, dar diviziile care au înlocuit trupele române trimise în Carpaţi nu aveau să facă faţă prea bine puternicului bombardament inamic. În centrul frontului rus, Divizia 61-a şi Divizia 115-a au părăsit poziţiile retrăgându-se spre Cobadin, lăsând ca prizonieri în mâinile Diviziei 4 bulgare 24 ofiţeri şi 2.800 de soldaţi. În acest moment critic, Divizia 3 de tiraliori siberieni este chemată de urgenţă din Carpaţi, de la Buşteni şi Pietroşiţa, pentru a întări frontul rus din Dobrogea.

……

Cavaleria inamică ocupă Techirghiolul şi Agigea. Astfel, poziţia de la Topraisar era acum descoperită dinspre răsărit şi putea fi atacată şi din flanc. Generalul C. Scărişoreanu a trimis toate rezervele de care dispunea spre a umple golul ivit la stânga brigăzii lui Stan Poetaş. Fără succes însă. La orele 13.30, armata evacuează poziţia şi Topraisarul cade în mâna germanilor. Cade nodul apărării frontului româno-rus, Cobadinul, după ce poziţia cu cota 137 apărată de artileria rusă este luată cu asalt la baionetă, iar divizia sârbă, aflată la stânga, după o rezistenţă eroică, se retrage decimată. Apoi, la dreapta frontului, poziţiile Rasova, apărate de trupele Brigăzii Cratero şi de monitoarle escadrilei de la Dunăre reuşesc să mai reziste.

……

Retragerea continuă a trupelor româno-ruse se face spre linia ferată Constanţa – Cernavoda. Drumurile sunt desfundate de ploile torenţiale. Treceau amestecate trenurile regimentare cu convoaiele de trăsuri şi căruţe în care populaţia speriată de invazie lua drumul pribegiei. Aeroplanele inamice atacau în raiduri coloanle aflate în retragere, precum şi obiective portuare, trenuri sau gări…”

Imaginile sunt preluate din articole istorice şi din colecţia personală a autorului

Arh. Radu CORNESCU

 

 

Despre Autor