Publicat: Tue, Jul 12th, 2016

Portul Nostru (25) – August/Septembrie 1916. Suntem Atacați!

Harta caricaturizata WÎnainte de declanşarea Primului Război Mondial, România era un aliat al Austro-Ungariei. Conform tratatului dintre cele două state, România era obligată să intre în război numai dacă aliatul austro-ungar era atacat. Dar când a izbucnit războiul, România a considerat că Austria a fost statul care a declanşat războiul, deci nu era atacată, românii nefiind obligați să se alăture în războiul aliatului său. Ba din contră, în țară exista un puternic curent naționalist având un scop precis: eliberarea provinciilor istorice românești Ardealul, Crișana, Maramureşul, Banatul şi Bucovina de sub stăpânirea monarhiei austro-ungare și unirea lor cu patria-mamă. Pentru aceasta, România a început încă din 1915 negocierile pentru intrarea în război de partea Aliaţilor, cerând recunoaşterea drepturilor României asupra teritoriului Transilvaniei, care fusese încorporat în Regatul Ungariei în 1867. Tratativele cu Antanta au durat, întrucât România avea nevoie de garanții ferme pentru existența statului, independența sa și pentru realizarea unirii. Aliaţii au acceptat condiţiile românilor în vara anului 1916. Iată cum suna Convenţia politică între România şi Antanta (4/17 august 1916):

Articolul I – Franţa, Marea Britanie, Italia şi Rusia garantează integritatea teritorială a Regatului României pe toată întinderea frontierelor sale actuale.

Articolul IIRomânia se angajează să declare război şi să atace Austro-Ungaria în condiţiile prevăzute de Convenţia militară. România se angajează totodată să înceteze, din momentul declarării războiului, toate relaţiile economice şi schimburile comerciale cu toţi inamicii Aliaţilor.

Articolul IIIFranţa, Marea Britanie, Italia şi Rusia recunosc României dreptul de a anexa teritoriile Monarhiei austro-ungare stipulate şi delimitate la Articolul IV.

Articolul IVLimitele teritoriilor menţionate la articolul precedent sunt fixate precum urmează:
Linia de demarcaţiune va începe pe Prut, la un punct al hotarului de acum între România şi Rusia, aproape de Novoseliţa şi va urca acest fluviu până la hotarul Galiţiei la confluenţa Prutului cu Ceremuşul. Apoi ea va urma frontiera Galiţiei şi Bucovinei şi aceea a Galiţiei şi a Ungariei până la punctul Stog (cota 1655). De acolo ea va urma linia de separaţie a apelor între Tisa şi Viţa, pentru a atinge Tisa la satul Trebuşa deasupra locului care se uneşte cu Vişa. Din punctul acesta ea va coborî pe talvegul Tisei până la 4 km în josul confluenţei sale cu Someşul, lăsând satul Văsăros-Nameny României. Ea va urma apoi direcţiunea sud-sud-vest până la un punct de 6 km. La răsărit de oraşul Debrecen. Din acest punct ea va atinge Crişul la 3 km, din jos de unirea celor doi afluenţi ai săi, Crişul Alb şi Crişul Repede. Ea va trece apoi pe Tisa la înălţimea satului Alde, la nord de Szeged trecând la Apus de satele Orosháza şi Békéssámson, la 3 km, de care va face o mică curbă. De la Algye linia va coborî talvegul Tisei până la confluenţa sa cu Dunărea şi apoi va urma talvegul Dunării până la graniţa actuală a României.1916_-_Universul_din_24_august-6_septembrie_1916_-_Luptele_de_la_Turtucaia   W

România se îndatorează să nu ridice fortificaţii în faţa Belgradului într-o zonă ce se va determina ulterior, şi să nu ţie în această zonă decât forţe necesare serviciului de poliţie. Guvernul Regal Român se îndatorează a indemniza pe sârbii din regiunea Banatului, care părăsind proprietăţile lor ar voi să emigreze, în timp de doi ani de la încheierea păcii.

Articolul VFranţa, Marea Britanie, Italia şi Rusia pe de o parte, şi România pe de altă parte, se angajează să nu încheie pace separată sau pace generală decât împreună şi în acelaşi timp. Franţa, Marea Britanie, Italia şi Rusia se angajează, de asemenea ca la tratativele de pace, teritoriile Monarhiei austro-ungare, stipulate la Articolul IV, să fie anexate Coroanei României.

Articolul VIRomânia se va bucura de aceleaşi drepturi ca şi Aliaţii ei, de tot ce are legătură cu preliminariile, cu negocierile păcii precum şi cu dezbaterea problemelor ce vor fi supuse hotărârilor Conferinţei de Pace.

Articolul VIIPuterile Contractante se angajează să păstreze secretă prezenta convenţie până la încheierea păcii generale.

Încheiat la Bucureşti, la 4/17 august 1916, în 5 exemplare

Semnată de: Saint-Aulaire – Ministrul Franţei, Barclay – Ministrul Marii Britanii, Fasciotti – Ministrul Italiei, Poklevsky – Ministrul Rusiei și Brătianu; semnat – Preşedintele Consiliului de Miniştri al României.

REZ Bomb 02 WNegocieri au existat şi între Sofia şi Bucureşti, pentru coordonarea unei acţiuni comune, însă era clar că domnea neîncrederea în privinţa adevăratelor intenţii ale celuilalt, chiar dacă premierul Radoslavov primeşte propuneri şi din partea Antantei. Printre altele, puterile Antantei îşi arată disponibilitatea faţă de eventuale nego­cieri româno-bulgare în privinţa Dobrogei, privitoare la Cadrilater. Radoslavov găseşte aceste propuneri mult prea generale şi insistă pen­tru prevederi concrete. Însă propunerile făcute Sofiei de către Germania sunt considerate satisfăcătoare, astfel încât un tratat şi o înţelegere secretă între cele două ţări sunt înche­iate la 24 august / 6 septembrie 1915. Înţelegerea secretă conţinea şi o clauză privind recunoaşterea dreptului Bulgariei nu doar de a anexa Cadrilaterul, ci şi de a rectifica graniţa româno-bulgară stabilită în 1878, în cazul în care România îşi va ataca vecinul de peste Dunăre. De asemenea, este pre­văzută şi anexarea de către Bulgaria a teritoriilor intrate în stăpânirea Belgradului în urma războaielor balcanice.

Tratativele cu Antanta au intrat în vara anului 1916 în faza finală si la 4/17 august s-au semnat documentele colaborării României cu Antanta, o conventie politică si una militară. Conventia politică prevedea ca țara noastră să declare război Austro-Ungariei; prin tratat, era respectatã integritatea teritorială a ţării. România urma să participe la Conferința de pace în condiții de egalitate cu celelalte părți semnatare. Convenția militară stipula ajutorul militar al Antantei pentru țara noastră; armata trebuia aprovizionată prin porturile ruse, cu muniții și armament în cantitate de 300 tone zilnic. România se obliga sã intre în război la 15/28 august 1916; trupele ruse trebuiau sã participe la apărarea Dobrogei. Intrarea României în rãzboi s-a făcut într-un moment nafavorabil sub presiunea Antantei care avea o situație grea pe fronturile europene. Armata noastră avea peste 800.000 de soldați și ofițeri, cea mai mare parte a armatei fiind afectată frontului din Transilvania și mult mai puțin celui din Dobrogea.Constanta bombardata 02 Ws

Conform istoricului Daniel Cain, deşi România declară război doar Austro-Ungariei, la 15/28 august 1916, premierul Radoslavov îi înmânează ministrului român la Sofia o declaraţie de război, patru zile mai târziu, declarând că Armatei a IlI-a bulgare îi revine onoarea de „a răzbuna cinstea Bulgariei, batjocorită” de către România în vara anului 1913. Pe 20 au­gust/2 septembrie 1916 trupele bulgare pătrund în Cadrilater, întâlnind o rezistenţă slabă, şi înaintează înspre poziţiile fortificate de la Turtucaia. Acestea sunt menite a păstra controlul asupra malului drept al Dunării şi a înlesni tre­cerea unităţilor române peste fluviu, dinspre malul stâng. O forţă de 55.000 de soldaţi bulgari şi germani atacă zona fortificată de la Turtucaia, de forma unui semicerc cu dia­metrul pe Dunăre, cu raza de 7-8 km şi cu o deschidere de front de aproape 35 km. În total, 39.000 de militari români – mulţi, rezervişti – erau dislocaţi în zona Turtucaia. Nicolae Iorga sintetizează realitatea din teren: „prea mulţi rezervişti îmbătrâniţi şi prea mulţi ofiţeri de rezervă care nu ştiau nici cum să se învârtă”. La care se adaugă convingerea trupelor că „nu va fi nimic” şi că o poli­tică dibace va şti „să ne cruţe grozavele suferinţe prin care ceilalţi trebuiră să-şi facă datoria”. În faţa atacului energic al inamicului, dezordinea şi şovăiala cuprind comandamentul trupelor din sectorul românesc, iar frontul de Turtucaia se prăbuşeşte în mai puţin de 48 de ore. Declanşată la 22 august/4 septembrie, la orele 8.00, ofensiva bulgaro-germană împotriva fortifi­caţiilor româneşti se soldează cu capitularea garnizoanei de la Turtucaia, pe 24 august/6 septembrie, la orele 15.30. Un total de 28.000 de soldaţi şi 450 de ofiţeri sunt luaţi prizonieri. Din cauza panicii şi a proastei organizări, doar câteva mii de soldaţi români reu­şesc să se salveze pe malul celălalt al Dunării.

Germanii își calculaseră atacurile din Dobrogea cu mult înainte și pregătiseră la Varna o Hidroscală Militară, formată din hidroavioane echipate cu bombe si mitraliere grele. De altfel, de la Varna plecă primele 3 hidroavioane care bombardează Portul Constanța pe 2 septembrie. Inginerul constănțean Dan Sambra, trăind în prezent în Germania (având, ca și mine, pasiuni intense privind istoria Constanței și a Dobrogei, fiind un „temut” colecționar de documente, hărți și fotografii) ne relatează rapoartele primite de la piloți, conform documentelor aflate la Bundesarchiv Freiburg: 1916_Victime_din_Armata_Romaniei_in_batalia_de_la_Turtucaia   W

- avioanele au decolat de la Varna – din cauza vremii nefavorabile – abia la ora 6:15
- pentru a nu fi reperate de posturile de observație românești, au zburat la o distanță de peste 5 sm (mile maritime) de Capul Kaliakra

- la ora 8:15 avioanele au atacat la intervale scurte și cu soarele în spate portul CT
- în port era ancorat la 15 m de cheiul N-S un crucișător rus, probabil Kagul class
- la NW de port erau ancorate 4 distrugătoare rusești (probabil nu din Bistry class)
- au fost aruncate 30 bombe peste crucișător (lovituri confirmate), peste torpiloarele rusești, silozuri, tancuri petrolifere și oraș

- observat un bun succes

- deși s-a căutat intensiv, nu a putut fi observant/găsit niciun hidroavion rusesc în port, la malul mării sau pe lacul Siutghiol

- hidroavioanele noastre au fost puternic atacate de antiaeriană; deosebit de precise au fost loviturile de la crucișătorul rus

- doar avionul 530 a primit două lovituri de șrapnele

- hidroavioanele au aterizat la ora 10:15 fără probleme la Varna

- flota turcă a receptionat imediat acest raport prin F.T. (transmisie radio)

Aceleași3 hidroavioane bombardează Portul Constanța și pe 7 septembrie. Iată raportul:

  1. Avion 507:
    - la ora 11:25 văzut două distrugătoare rusești, la 25 sm Est de Mangalia
    - 11:25-11:30: deasupra Constanței. Bombardat vas linie (Rostislav) și vas transport (7 bombe); tancuri petrolifere (3 bombe). Mișcări de trupe la est de Şabla.

    2. Avion 530:
    - la ora 11:25 văzut două distrugătoare rusești, la 25 sm Est de Mangalia
    - ora 12:00 bombardat gara de mărfuri și silozurile din port CT; observat lovituri bune.
    - la vasul de transport a căzut o bombă la 5 m de vas
    - avionul a primit două lovituri de antiaeriană

    3. Avion 723:
    - între 12:00-12:15 bombardat Constanța (10 bombe)
    - bombardat “Rostislav” și un torpilor (4 bombe)
    - la torpilor observat un incendiu
    - celelalte avioane au observat același lucru
    - apoi am bombardat Constanța (6 bombe)

    Raport catre O.K. von Mackensen: la 7 septembrie au bombardat 3 avioane, ora 12:00, contra unui un foc de antiaeriană puternic, bombardat:

    - vasul de linie “Rostislav”
    - vas de transport armat, 9000t
    - distrugătoare rusești
    - silozuri
    - tancuri petrolifere
    - gară mărfuri
    - obesrvat lovituri directe
    - avioanele au primit lovituri ușoare de șrapnel
    Semnat: Kuntz

Imaginile  fac parte din colecţia autorului şi din articole istorice

Arh. Radu CORNESCU

 

Despre Autor