Publicat: Sat, May 28th, 2016

Portul Nostru (19) – Intermezzo – Carol I, Regele Bulgariei?!

 

 

 

Carol la PlevnaDacă pe Anghel Saligny l-am denumi un făuritor al Constanței moderne, pe Carol I îl putem considera un protector al orașului, chiar părintele lui! Carol a fost un vehement susținător al reîntoarcerii Dobrogei în limitele statale românești, a militat pentru dezvoltarea Dobrogei și aducerea ei la standardele întregii țări, a urgentat realizarea legăturii cu țara prin Podul de la Cernavoda și a pus bazele transformării Portului Constanța într-un port modern, european. În opinia lui, Constanța trebuia să devină o poartă importantă a României către lume. Își construiește aici o reședință regală, iar vizitele lui marchează de fiecare dată câte o etapă fundamentală a istoriei orașului nostru. Aș aminti aici două dintre ele: inaugurarea Portului Modern Constanța (27 septembrie 1909) și întâlnirea cu Țarul Nicolae al II-lea (tatonând formarea unei alianțe în pragul izbucnirii Primului Război Mondial – 1 iunie1914).

În cei 48 de ani ai domniei sale, Carol I a avut parte de multe momente memorabile. A trecut prin multe încercări grele, cu repercursiuni pentru țară, majoritatea rezolvate favorabil. Mă opresc aici la un aspect mai puțin cunoscut, dar spectaculos, despre potențiala unirea a României cu Bulgaria din 1887!

Istoria românilor după abdicarea lui Cuza ar putea începe cu un anume Karl Hettingen care călătorea cu trenul începând cu 29 aprilie 1866 pe ruta Bonn – Budapesta, vrând să ajungă la Odesa pentru a pune la punct Carol  01o afacere. După Budapesta însă își schimbă destinația, luând-o cu vaporul pe Dunăre spre România pe la Baziaș, continându-și drumul prin Orșova și Turnu Severin, apoi într-un poştalion tras de opt cai ajunge la București pe 10 mai. Ajuns pe pământ românesc, negustorul Karl Hettingen se transformă în Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, Principele României! Așa își începe Carol I viața în România, după o deghizare demnă de romane polițiste, deoarece a fost forțat să ajungă aici incognito, pentru că regele Prusiei pregătea un război cu Austria și Carol risca să ajungă prizonier în trenul de Viena, unde călătorea civil la clasa a II-a… După jurământul de învestire, declară: „Ales de către naţiune, cu spontaneitate, Domn al românilor, mi-am părăsit, fără a sta la îndoială, şi ţară, şi familie, spre a răspunde la chemarea acestui popor care mi-a încredinţat destinele sale. Punând piciorul pe acest pământ sacru, am şi devenit român.” 

                        Domnitorul Carol I este cel care aduce România în rândul statelor independente după războiul din 1877. Ca urmare a acestui război, și-a făcut apariția, ca entitate statală, și Principatul Autonom al Bulgariei. Principatul Bulgar era un stat tânar, aflat într-o zonă foarte instabilă din punct de vedere politic, atât extern cât și intern, bulgarii (care erau recunoscători românilor pentru eliberarea, alături de ruși, de sub jugul otoman) au venit la București cu o propunere de unire, pentru o confederație Româno-Bulgară cu capitala la București, sub conducerea lui Carol I, care între timp devenise rege (în 1881)! Între 1886 și 1887 s-au purtat negocieri intense în privința unirii României cu Bulgaria, negocieri ce ajunseseră chiar aproape de final. Dar Rusia, care își vedea periclitate interesele în zonă, a amenințat imediat atât Romania cât și Bulgaria cu ocupația militară, dacă nu renunță la ideea confederației. Pentru a evita un război, cele două state au abandonat proiectul printr-o declarație comună dată pe 15 iunie 1887. Ca urmare, Bulgaria oferă tronul prințului vienez Ferdinand, pe numele întreg Ferdinand Maximilian Karl Leopold Maria de Saxa-Coburg și Gotha-Koháry (devenit Țar în 1908).

Carol, Ferdinand si Carol al II-leaDeși relațiile româno-bulgare erau foarte bune (în 1902 Carol I face o vizită în Bulgaria la invitația Princepelui Ferdinand, la aniversarea a 25 de ani de la luptele de pe teritoriul bulgar din 1877, fiind aclamat de mii de bulgari), ele se răcesc în 1913, când România invadează Bulgaria care declanșase cel de-al doilea război balcanic, cucerind o parte din Serbia. Când trupele românești au invadat nordul Bulgariei și se apropiau de capitala Sofia, Bulgaria a cerut armistițiu. Prin Tratatul de la București, Bulgaria a fost forțată să renunțe la o bună parte din teritoriile obținute după primul război balcanic către Serbia, Grecia, România și Imperiul Otoman. Atunci România a preluat sudul Dobrogei (supranumit Cadrilaterul) de la bulgari, ceea ce a fost un motiv în plus pentru aceștia să fie de partea Puterilor Centrale trei ani mai târziu, când a fost ocupată Dobrogea în Primul Război Mondial.

În încheiere, ar mai fi de spus că a mai existat o tendință de unire cu România a unui alt stat vecin, imediat după Primul Război Mondial și anume cu Ungaria. Propunerea a venit de la Budapesta, care dorea o unire tot sub conducerea românilor (!), fie a Regelui Ferdinand, fie, mai târziu, a succesorului acestuia – viitorul Rege Carol al II-lea.  Propunerea din 1919 a Ungariei era justificată de poziția grea în care se afla ca stat învins, cu teritoriul redus la o treime și cu o economie în colaps. În august 1919 armata română ocupa Budapesta, iar elita maghiară i-a solicitat regelui Ferdinand să primească coroana Ungariei, chiar să fie încoronat la Budapesta!
Presiunile liberalilor sub conducerea lui Ion I.C. Brătianu (care se temea de eventualele privilegii ale ungurilor în presupusul nou stat, mai ales că unirea din 1918 nu era cimentată și recunoscută de toate țările) l-au făcut pe Ferdinand să decline propunerea Ungariei. Partea maghiară a insistat cu propunerea până în anul 1926, sperând că poate acest proiect se va realiza când se va urca pe tron Carol al II-lea.
Ce-ar fi fost dacă ambele aceste proiecte s-ar fi realizat?

Bibliografie: Paul Lindenberg – Regele Carol I al Romaniei

Imaginile sunt preluate din articole istorice

Arh. Radu CORNESCU

Despre Autor