Publicat: Sat, Jul 4th, 2015

Noul sediu CERNOAV, nominalizat la World Architecture Festival

Două proiecte ale NOVELTY AE România selectate în finala „Oscarurilor în arhitectura”, la secțiunea Proiecte Viitoare. Unul dintre cele două proiecte este Skyline, noul sediu al CERONAV. „În contextul dezvolării permanente caracteristică partenerului nostru, Novelty AE a mizat pe un design care să pună accent pe ancorarea în prezent dar și pe marșarea spre un viitor sustenabil. Propunerea Novelty AE a fost de a aduce o interpretare modernă unei construcții cu funcțiune predominant tehnică – construirea unui ansamblu polivalent ce cuprinde o bază de instruire și antrenament pentru personalul din transporturi navale”, se arată pe site-ul http://noveltyae.ro. Particularitatea designului vine din jocul cu casetele asimetrice cu terminații rotunjite, cu volumele și consolele dar și din alăturarea materielelor la nivelul fațadelor. Încadrarea fiecărui etaj în casete de sine stătătoare are rolul de a delimita vizual nivelele și de a concentra punctul de interes al clădirii la nivel orizontal. De asemenea, suprafețele vitrate continue accentuează dispunerea pe orizontală. Astfel, Novelty AE a creat un concept îndrazneț dar care se pliază pe obiectivele CERONAV și care se integrează perfect în peisajul zonei. Din dorința de a maximiza și eficientiza spațiul disponibil dar și pentru a oferi o dispunere funcțională a fluxului normal al activităților curente, s-a obținut o bază de instruire dispusă pe opt niveluri cu o suprafață totală de 5442 mp. Au fost prevăzute săli de curs, săli de testare, simulatoare, unități de cazare, sală de conferințe, restaurant și cafenea – toate acestea menite să aducă valoare adaugată activităților și serviciilor pe care instituția le oferă.

Peste 700 de proiecte au intrat anul acesta în cursa pentru mult râvnitele premii acordate în cadrul Festivalului Mondial de Arhitectura – cel mai mare eveniment internațional de arhitectură din lume, un eveniment dedicat celebrării excelenței. Înscrierea celor două proiecte a fost doar primul pas în pentru caștigarea vizei către scena internațională de arhitectură atât pentru biroul de arhitectură, cât și pentru România. Dintre cele 31 de categorii disponibile, NOVELTY AE a optat să participe cu SKYLINE  înscris în  categoria Educație, secțiunea Proiecte Viitoare (http://noveltyae.ro/proiecte/skyline) iar în categoria Proiecte din domeniul Sănătații, secțiunea Proiecte Viitoare, s-a înscris proiectul LEGACY (http://noveltyae.ro/proiecte/legacy). Jurizarea a fost asigurată de o echipă impresionantă de specialiști în domeniu, precum Sir Peter Cook – Director al CRAB Studio sau Sou Fujimoto – Director Principal al Sou Fujimoto Architects, aceștia considerând ambele proiecte demne de finala Festivalului Mondial de Arhitectura. Astfel, NOVELTY AE se alătură unei liste spectaculoase de finaliști cum ar fi Foster + Partners, Zaha Hadid Architects, Herzog & de Meuron, OMA, Buro Ole Scheeren, Rogers Stirk Harbour + Partners, Rafael Viñoly Architects, BIG, Grimshaw Architects, Heatherwick Studio și Carlos Ott.

World Architecture Festival va avea loc între 4- 6 noiembrie 2015, în Singapore.

 

Despre Autor