Publicat: Sun, Jul 17th, 2016

În 2013, cea mai bună sportivă din gimnastica aerobică românească. Corina Constantin: „Am ajuns exact unde mi-am propus, mi-am atins toate obiectivele şi mi-am trăit visul”

_DSC2008A fi sportiv în aceste vremuri, în România, demonstrează fie o dragoste imensă pentru sportul ce îl practici, ori o dragoste mare pentru ţara natală. Sau poate amândouă, aşa cum se întâmplă în cazul gimnastei Corina Constantin, constănţeanca ce a atins cele mai înalte culmi ale gimnasticii aerobice. Este de la patru ani în sala de antrenamente, iar la 14 ani a renunţat la gimnastica ritmică şi a stat ceva timp departe de sala de antrenamente. Extenuarea şi motivaţia îşi spusese cuvântul la acea vreme. Visul de a ajunge una dintre marile gimnaste ale ţării, dar şi dragostea pentru acest sport a readus-o pe culmile performanţei, dar în sfera gimnasticii aerobice. Îi datorează performanţa sa antrenoarei sale, Marcela Fumea, dar şi mamei sale ce a fost mereu alături de ea în drumul greu pe care l-a parcurs. Corina deţine cinci titluri europene (două în proba individuală, unul în proba de trio, ansamblu şi echipă), patru Titluri Mondiale – un titlu de fiecare probă (individual, trio, ansamblu şi echipă), aurul câştigat în ediţia Jocurilor Mondiale din 2013 şi cele două medalii de argint câştigate în aceeaşi ediţie în proba de trio şi ansamblu. Acestora li se adaugă cele două Etape de Cupă Mondială câştigate doi ani consecutiv, 2013/2014. Însă cele mai de suflet titluri ale Corinei sunt aurul câştigat la Ediţia Jocurilor Mondiale din Columbia şi ultimul Aur Mondial cucerit în Coreea, în luna iunie a acestui an. În prezent este într-o pauză de activitate, pauză ce îi va permite să-şi decidă drumul pe care vrea să meargă: fie renunţă la activitate, fie îşi triplează medalia de aur la Europenele de gimnastică aerobică. O mână de om care-şi demonstrează sieşi, în primul rând, şi mai apoi celor din jur, că performanţa înseamnă muncă multă, de cele mai multe ori nerăsplătită de forurile naţionale care ar trebui să se îngrijească de asta, dar şi o dragoste mare pentru activitatea sportivă.

Cât de greu a fost drumul tău până ai ajuns în prima poziţie la gimnastică aerobică? De ce gimnastică ae_DSC3557robică?


După gimnastică ritmică, pe lângă problemele de spate pe care le aveam, nu îmi mai vedeam niciun viitor în acel sport şi pur şi simplu aşa a fost să fie, m-am îndreptat spre această ramură aerobică cu ajutorul încurajărilor mamei mele şi sprijinul antrenoarei Cristiana Spînu am ajuns să iau decizia cea mai înţeleaptă. Drumul a fost unul foarte greu, dar în acelaşi timp foarte frumos. Am muncit foarte mult, am avut multe dezamăgiri pentru că a durat până să intru în topul gimnasticii, dar întotdeauna m-a ambiţionat faptul că vedeam de la concurs la concurs cum creşteam şi mă apropiam tot mai mult de podium. Încet am început să mă maturizez, munca din spate începea să se vadă şi cu multă răbdare şi dorinţă am ajuns exact unde mi-am propus. Mă uit în urmă şi vad un drum extrem de lung, dar în momentele de glorie văd un drum frumos în care am crescut şi am învăţat atât de multe lucruri. M-am disciplinat şi am ajuns exact unde mi-am dorit să ajung pentru că eu singură mi-am ales acel drum iar persoanele de lângă mine au fost cele care m-au ajutat să trec prin el şi să ajung până la capăt.

Cine te-a îndrumat să începi acest sport?

Prima oară am intrat în sala de gimnastică la vârsta de patru ani şi jumătate, am început cu gimnastică ritmică iar la vârsta de 14 ani am intrat în familia gimnasticii aerobice. Mama mea a fost cea care a stat în spatele meu în toţi aceşti ani. Ea m-a susţinut şi sfătuit de fiecare dată, pentru mine părerea mamei mele contează foarte mult. De multe ori am vrut să renunţ, dar datorită sfaturilor date de mama mea mi-am găsit puterea şi motivaţia pentru a continua. Îţi mulţumesc, mama!

Cum este programul unui sportiv de talia ta, este greu să ţii pasul unui program strict de antrenament?


Atunci când alegi drumul performantei îţi asumi alegerea făcută, pentru că eşti conştient de sacrificiile pe care trebuie să le faci. Este într-adevăr un program strict în care ai foarte multe antrenamente pe săptămână fără prea mult timp liber. Timp liber însemnând doar ziua de duminică. Drumul este lung până la prima treaptă a podiumului întâi vii în primii opt după care în primii cinci şi uşor urci pe a treia treaptă a podiumului şi de fiecare dată trebuie să te întorci acasă, în sala de antrenamente şi să continui să munceşti şi să progresezi. Fără dorinţă, pasiune, plăcerea de a practica sportul de performanţă, fără orele nenumărate de antrenament şi fără un program strict, nu ai cum să reuşeşti. Nu toţi ajung acolo, mulţi renunţă, dar cei care nu renunţă şi ajung în vârf rămân un exemplu pentru ceilalţi.

11Ce te-a determinat şi ţi-a dat ambiţie să continui cariera cât mai sus?
Pasiunea şi dorinţa de a fi cea mai bună din lume! Sunt pur şi simplu îndrăgostită de acest sport şi întotdeauna am lucrat cu plăcere fiecare element, fiecare pas l-am făcut din suflet şi cu pasiune.

Cât de greu este să fii gimnastă, ce restricţii ai?

Eu nu văd lucrurile chiar aşa, este greu.. dar mai degrabă eu văd cât de frumos este să fii gimnastă. Este ceva ce nu toată lumea poate face, este ceva ce nu toată lumea poate ajunge. Odată cu performanţa vin automat restricţiile de la sine, nu mai trebuie să îţi impună cineva anumite lucruri, având experienţa în spate şi maturitatea formată singură îmi impun şi îmi creez singură restricţii pentru a putea îndeplini toate obiectivele în antrenamente. Dacă ajung să îmi îndeplinesc obiectivele în antrenamente automat mi le voi îndeplini şi în competiţii, iar atunci ştiu că mi-am impus anumite lucruri pentru a reuşi. După câştig orice mică plăcere a vieţii este mult mai dulce.

Care sunt sacrificiile pe care le-ai făcut până acum pentru a ajunge în poziţia pe care eşti?
În primul rând distanţa de casă, pentru că am fost cooptată de mică în lotul naţional şi a trebuit să merg în capitală unde mi-a fost foarte greu la început până să mă acomodez. Tot ce ţine de modul în care mănânc, orele de somn care sunt importante, nu îmi permit să pierd nopţile în perioada competiţională sau în orice perioadă când am antrenamente. Ieşirile în oraş, plimbările, toate sunt mai rare. Sunt sacrificii, dar care cu timpul le mai uiţi pentru că priveşti în jurul tău şi observi cât de mult ai câştigat făcând aceste sacrificii şi nivelul la care ai ajuns

Care sunt cele mai importante titluri pe care le-ai câştigat până acum? Dar cel mai de suflet şi de ce?
Cele mai importante titluri sunt cele: cinci titluri europene ( două în proba individuală, unul în proba de trio, ansamblu şi echipă), patru Titluri Mondiale, un titlu de fiecare probă (individual, trio, ansamblu şi echipă), aurul câştigat în ediţia Jocurilor Mondiale din 2013 şi cele două de argint câştigate în aceeaşi ediţie în proba de trio şi ansamblu şi cei doi ani consecutiv 2013/2014 în care am câştigat Etapele de Cupă Mondială.
Cele mai de suflet titluri este aurul câştigat la Ediţia Jocurilor Mondiale din Columbia şi bineînţeles ultimul Aur Mondial cucerit în Coreea, în 12742521_1681223468832732_4246468124285979649_nluna iunie a acestui an. Aceste două medalii mi le-am dorit cel mai mult. Sigur, pentru toate am avut dorinţă de a lupta şi pentru toate m-am bucurat foarte mult, dar aceste două titluri fac parte din tot ce mi-am dorit eu mai mult să realizez în cariera mea. Totodată îmi amintesc în 2013 când am câştigat ediţia Jocurilor Mondiale cum, după finalul exerciţiului, m-au aplaudat 18.000 de spectatori şi toate aplauzele erau pentru mine, ceea ce nu îmi venea să cred. Am trăit emoţii intense şi asta a făcut câştigul şi mai mare. Iar pentru medalia de aur de la Mondiale câştigată în Coreea, în timpul exerciţiului am avut sentimente puternice pe care nu le-am mai avut până în acel moment, simţeam cum comunic cu publicul, cu arbitrii, simţeam cum pasiunea se arată, îmi venea să lăcrimez de fericire în timpul exerciţiului, pur şi simplu asta simţeam în acel moment. A fost un minut şi jumătate intens, plin de emoţie, a fost ceva unic. Aceste momente fac ca cele două titluri să rămână în sufletul meu.

Ai vreo piesă preferată pe care vrei să dansezi şi nu ai avut ocazia până acum?
Da, am avut, până am ajuns la Gala Campionatului Mondial din Coreea unde am făcut o demonstraţie de dans contemporan îmbinat în acelaşi timp cu elemente din gimnastică pe un fond musical romantic – dramatic a Laurei Fabian. A fost un vis al meu pe care mi l-am împlinit.

Ce înseamnă un antrenor bun pentru tine, din punctul tău de vedere, cum te-a ambiţionat pe tine să-ţi depăşeşti limitele antrenorul tău?

Pentru mine un antrenor bun înseamnă Marcela Fumea! Este exact aşa cum trebuie să fie un antrenor pentru a duce un sportiv pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Doamna Marcela întotdeauna a ştiut să mă motiveze, din clipa în care intra în sală îmi dădea o putere fantastică de a lucra. Ştie să mă încurajeze chiar şi atunci în momentele mai puţin bune când nu îmi ies antrenamentele, întotdeauna rosteşte cuvintele cele mai potrivite pentru a o lua de la început şi a-mi reda încrederea. Pregătirea psihologică este una dintre cele mai importante, dacă antrenorul ştie să lucreze cu sportivul şi pe parte psihologică lăsând partea antrenamentului ce ţine de condiţia fizică şi specifică, atunci antrenorul şi-a făcut datoria 100% iar restul trebuie să îndeplinească sportivul. De unde reiese şi munca în echipă. De aici pot spune că a ieşit şi aurul Mondial în proba individuală. A ştiut să lucreze cu mine iar eu m-am lăsat antrenată.

Aerobic WCh 2016 Incheon/KOR: CONSTANTIN Oana Corina/ROUDacă ai fi avut un antrenor prea permisiv, lipsit de preocupare în ceea ce priveşte performanţa, unde crezi că ai fi ajuns acum?
Cu siguranţă nu aş fi ajuns unde sunt acum. Antrenorul este un factor foarte important în viaţa unui sportiv. Întotdeauna voi prefera un antrenor exigent şi perfecţionist.

Ai vrut vreodată să renunţi la sport şi de ce?
De multe ori mi s-a întâmplat să vreau să renunţ la tot, dar în cele din urmă îmi găseam motivaţia şi puterea să continui, până în anul 2014 când decizia mea de a renunţa am pus-o şi în aplicare. După Campionatul Mondial din Mexic 2014, unde câştigasem patru medalii, două de aur (trio şi ansamblu) şi două de argint ( individual şi echipă) eram foarte mulţumită deoarece câştigasem la fiecare probă în care concurasem, plus echipa. Cu toate că aveam un mic gol în suflet pentru individual unde aurul îmi scăpase printre degete doar la o zecime, am decis să mă retrag. Eram obosită în primul rând psihic după care fizic. Intrasem într-o rutină continuă, tot ceea ce vedeam şi făceam era gimnastica, am zis gata, nu mai pot, vreau să renunţ şi să fac altceva. Aşa am şi făcut timp de un an am părăsit sala de gimnastica cu nostalgie, dar totodată cu bucurie pentru că aveam timp şi pentru mine să fac altceva ceea ce de mult îmi doream. Am experimentat tot ceea ce visam şi îmi doream, dar niciodată nu aveam timp. Dar după o perioadă chiar dacă îmi găsisem o a doua pasiune am simţit că drumul meu în gimnastică încă nu se terminase, aşa că am zis punct şi de la capăt! Mi-am reluat antrenamentele cu două luni şi jumătate înainte de Campionatele Europene, am intrat in sala de gimnastică cu o determinare şi o pasiune mult mai profundă decât în anii precedenţi, am simţit dorul nebun din perioada în care eu am făcut pauză. Poate că la început nu mi-am dat credit prea mult având în vedere Campionatul European, dar dorinţa şi dorul de a fi în sala de antrenament, dorul de a mă antrena, dorul să fiu motivată să lupt pentru medalie, pentru fiecare zecime, şi pasiunea de a mă dedica din nou gimnasticii au fost mai presus. A fost un an de zile în care nu am avut parte de aceste sentimente, iar acum se reaprinsese un foc puternic în mine care mă ambiţionase enorm. Şi atunci îmi găsisem din nou motivaţia, iar cu o putere mai mare ca oricând mi-am zis mie “Sunt cea mai bună şi pot!”. Am vrut să îmi revanşa şi la Europene şi la Mondiale. Si aşa am şi făcut! Am adus acasă atât aurul European, cât şi Mondial.

Cum s-a împăcat şcoala cu sportul în aceşti ani?
A fost greu, trebuie să recunosc. Este greu să faci faţă şcolii şi totodată antrenamentelor, oboseala îşi puneau amprenta imediat. Dar nu a fost de neglijat, mi-am urmat cursurile, examenele am terminat liceul, facultatea şi în curând voi susţine şi lucrarea de disertaţie.

Cât de important crezi că este şcoala pentru un sportiv?
Bineînţeles că este foarte importantă. Întotdeauna trebuie să te axezi şi pe scoală. Este important să ai o cultură generală, să ştii să te exprimi. Dacă faci sport de performanţă nu înseamnă că există o scuză pentru a nu merge la şcoală. Într-adevăr din cauza antrenamentelor, e mai greu să te concentrezi la teme şi să fii prezent la ore, dar şi aceste lucruri fac parte din sacrificiile sportivilor. Nu trebuie nimic neglijat. Nu poate nimeni şi nimic să îţi garanteze că vei reuşi în sport sau că niciodată nu se va întâmpla nimic încât este posibil să nu mai poţi face sport. Viaţa este imprevizibilă şi întotdeauna trebuie să ştii să o iei de la capăt.

Cum îţi vezi viitorul? În gimnastică sau în alt domeniu, în ţară sau în afara ei?
Mi-ar place să rămân în gimnastică, îmi doresc să antrenez la rândul meu şi dacă ar fi să se întâmple acest lucru cu siguranţă nu s-ar întâmpla în România, aş pleca în afara ţării. În acelaşi timp sunt foarte pasionată de dansul contemporan şi poate voi putea să le coAerobic WCh 2016 Incheon/KOR: final show, CONSTANTIN Oana Corina ROUmbin pe amândouă cumva. Voi vedea ce îmi rezervă viitorul.

Ai avut propuneri de a te antrena Şi reprezenta alte ţări? Cum ai privi o astfel de ofertă?
Nu, nu mi s-a propus să reprezint altă ţară, de altfel la noi în sport nu se practică astfel de propuneri deoarece ca să concurezi pentru altă ţară este obligatoriu să ai cetăţenie, iar pentru a lua cetăţenia altei ţări ai nevoie de patru ani, iar în tot acest timp nu poţi concura pe plan internaţional, ceea ce înseamnă timp pierdut. Chiar dacă aş fi avut o astfel de propunere nu aş fi acceptat. Nu vreau să concurez decât pentru Romania, nu pentru că ar face această ţară foarte multe pentru acest sport, dar pentru faptul că am respect faţă de antrenorii mei şi federaţie şi nu m-aş lăsa antrenată de alţi antrenori străini.

De ce crezi că gimnastica aerobica nu este atât de mult promovată aşa cum este gimnastica pe care o vedem la televizor cel mai mult?
În primul rând pentru că nu este un sport olimpic, este o ramură mai nouă în gimnastică şi atunci lumea nu cunoaşte şi din păcate par că nici nu vor să ştie mai mult despre această ramură deosebită a gimnasticii.

Care sunt satisfacţiile tale de pe urma practicării acestui sport?
Întotdeauna va fi satisfacţia sufletească, asta este sigur, dar în ceea ce priveşte satisfacţia financiară, este foarte greu. Având în vedere că gimnastica aerobică nu este un sport olimpic mereu avem de suferit. De fiecare dată după orice campionat fie el European sau Mondial, echipa României s-a întors acasă cu medalii, iar de cele mai multe ori erau de aur. Nu cred ca a exista un moment în care premierea gimnasticii aerobice să fie întreagă, de cele mai multe ori medalia de la echipa nu era plătită iar dacă nu era asta se dădeau premierile mai mici decât ar fi trebuit fie 40% fie 30% depinde… De când sunt eu în lotul României niciodată nici un sportiv sau antrenor nu a fost premiat pe măsura rezultatelor. Este păcat pentru că riscă,m de la an la an, ca gimnastica aerobică să dispară. Întotdeauna aducem mândrie României, dar din păcate România nu face nimic pentru acest sport.

Pentru ce te pregăteşti acum şi unde ai vrea să ajungi cu sportul pe care îl practici?
În prezent deţin toate titlurile, am câştigat tot ce se poate câştiga în gimnastica aerobică, şi sincer nu îmi mai doresc nimic de la carieră. Am ajuns exact unde mi-am propus mi-am atins toate obiectivele şi mi-am trăit visul, acum rămâne doar să mă relaxez şi să mă gândesc bine la ce voi face pe viitor dacă renunţ şi să mă las cu aurul la gât sau să îmi triplez medalia de aur la Europene.

Claudia PINTILIE

Despre Autor