Publicat: Fri, Dec 19th, 2014

Hristos Se naşte, slăviţi-L!

Iubiţi fii duhovniceşti,

Crăciunul este zi de mare şi aleasă bucurie care nu îşi are începutul la oameni, ci la Dumnezeu. Cel ce Se naşte în peştera din Betleem vine din ceruri aducând mântuirea pentru că, aşa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, „în această zi robia încetează, răul este zăgăzuit, demonii fug, puterea morţii este sfărâmată, raiul este deschis, blestemul este ridicat, păcatul şters de la noi, greşeala iertată, Adevărul readus între oameni…”. Astăzi, Naşterea cea minunată arată că, din fiinţa Tatălui, Celui aflat în afara timpului, Fiul coboară din cer pe pământ şi intră în timp.           Fiul lui Dumnezeu Se naşte astăzi din Fecioară, unind firea dumnezeiască cu firea cea omenească.

Ce a găsit Mântuitorul când a coborât pe pământ? A aflat pustiu şi tristeţe, pentru că aici stăpâneau întunericul şi moartea. Acestea ni se vădesc şi din faptul că Fecioara Maria nu găseşte loc să nască în casa niciunui om. Călătorind împreună cu bătrânul Iosif, Maicii sfinte i-a sosit vremea să nască şi a căutat, din casă în casă, loc de găzduire, însă nu au găsit sălaş. Dar, iată că pământul, cel ce fusese blestemat să rodească spini şi pălămidă, oferă o peşteră ca loc de naştere pentru Fiul lui Dumnezeu. Vieţuitoarele, care se aflau în peşteră, participă la acest moment pentru că şi ele suportau fără de vină robia păcatului. Se cuvine să observăm că, după ce strămoşii au păcătuit, Dumnezeu a venit în grădina raiului să vădească păcatul şi să îl pedepsească, iar prezența Sa a fost înfricoşătoare, încât omul s-a ascuns. Nu vine întru măreţia şi slava dumnezeiască să-l întrebe pe om despre păcat, ci Prunc smerit, îmbrăcat în haina trupului rănit de neascultare, ca să-l scape de robia păcatului.

 La descoperirea tainei celei din veac ascunsă participă întreaga făptură, căci toată umanitatea fusese robită prin păcatul strămoşilor. Astfel, Cel ce S-a întrupat din Fecioara Maria, Fiul Cel din veci în Tatăl, a venit să restabilească chipul lui Dumnezeu în om, să-l întregească, să-l lumineze şi să-l mântuiască, pentru ca omul să poată sta înaintea lui Dumnezeu. Prin aceasta, pământul nu mai este blestemat, el devine aşternut al picioarelor lui Dumnezeu. Sfântul Chiril al Alexandriei spunea că: „Fiul lui Dumnezeu S-a făcut asemenea cu noi, pentru ca noi să ne facem asemenea cu El pe cât este cu putinţă firii noastre şi pe cât îngăduia iconomia reînnoirii noastre după har…”.

Cine a fost aproape de acest moment al Naşterii? Păstorii, cei care şedeau în jurul turmelor, pentru că ei aveau să preînchipuie pe viitorii păstori de suflete, ce vor avea de păstorit turma cea cuvântatoare pentru a o conduce la Hristos. Şi bolta cea cerească participă la acest moment; o stea răsare şi luminează, vestind Naşterea Domnului, Cel ce este Soare al dreptăţii.

Cu toţii vor să-L vadă pe Cel ce ridică păcatele lumii, pe Pruncul născut în staulul oilor, în peştera cea săracă, devenită sălaş al bucuriei. La acest mare şi minunat praznic iau parte oameni de toate stările, de toate vârstele. Pruncii văd astăzi pe Cel ce S-a făcut asemenea lor, mărturisind din veci existenţa Sa dumnezeiască. Ei privesc spre pruncul Iisus şi pornesc colinda vestind cu glasuri îngereşti minunea aşteptată de veacuri. Tot copiii sunt cei ce devin primii mucenici ai lui Hristos, din cauza mândriei şi necredinţei lui Irod.

Să nu ne asemănăm lui Irod, ci să preţuim darul vieţii lăsat lumii prin naşterea de prunci şi să avem dragoste sinceră, cu purtare de grijă pentru cei mici, căci ei sunt viitorul şi răsadurile de viaţă ale neamului nostru.

Să sprijinim şi să sporim viaţa, căci prin aceasta ne facem împreună lucrători cu Dumnezeu. Ne naştem din dragoste, iar Fiul lui Dumnezeu vine la noi prin puterea nemăsuratei Lui iubiri de oameni. Este darul cel mai sfânt, cel mai ales şi de dorit să il primească fiecare. Cine refuză acest dar, de fapt nu vrea să Îl primească pe Hristos, Cel care, prin naşterea Sa, aduce pe pământ Viaţa. Dar viaţa şi fericirea nu se pot împlini decât în pace. Imnul îngeresc al nopţii de Crăciun, preluat în versurile colindelor, ne arată că venirea Pruncului Iisus înseamnă armonia şi dragostea între oameni, la care suntem chemaţi de fiecare dată de Crăciun.

Răspunsul nostru la chemarea Mântuitorului, a Celui ce vine să ne aducă Viaţa, este să zămislim şi să naştem pe Pruncul Hristos în inimile şi în viaţa noastră prin curăţia gândurilor şi a faptelor, prin dragostea curată şi fierbinte către Dumnezeu şi către semenii noştri.

Noi, cei din Dobrogea, deşi nu avem Peştera Betleemului, avem răsadul acesteia adus de Sfântul Apostol Andrei şi aşezat în peştera ce-i poartă numele. Ne-am închinat în acest an în biserica ridicată drept ofrandă Mântuitorului Hristos prin mijlocirea părintelui nostru sufletesc al tuturor românilor. Colindul Sfântului Andrei ne arată că trebuie să venim cu lumânări aprinse, având candelele împodobite, cu sufletele primenite şi cu inimile deschise  ca să ne umplem de darul Vieţii.

Acestea toate trebuie să aprindă înlăuntrul nostru virtuţile care să facă lumină de la noi până la cer. Cu aceste gânduri vă împărtăşesc tuturor dragostea părintească şi bucuria comuniunii, rugând pe pruncul Iisus să vă aducă sănătate, pace, binecuvântare şi viaţă sfântă ca şi Noul An ce îl vom întâmpina să fie bogat în daruri duhovniceşti şi să ne îmbrace în sfinţenie.

+ TEODOSIE,

Arhiepiscopul Tomisului

Despre Autor