Publicat: Sun, Aug 7th, 2016

Horoscop – Săptămâna 7 – 13 august 2016

Berbec

Începi această săptămână plin de speranța că lucrurile se vor derula în favoarea ta, atunci când vine vorba despre partererul de viață și/sau parteneriatele de afaceri, investițiile. Relația cu propriii copii este și ea mult mai destinsă. Tot în această perioadă poți avea ocazia să îți împlinești un vis, o ambiție din planul profesional. Atenție la promisiunile care ți se fac, în legătură cu locul de muncă pentru că sunt nerealiste. Acordă o atenție deosebită și la drumurile, călătoriile lungi, eventual peste hotare, pe care le poți face îndeosebi în zilele de  12 și 13 august.

Taur

Ești în plină formă, dacă vorbim despre relația cu colegii sau de îndeplinirea sarcinilor de serviciu, la începutul acestei perioade. Reușești să creezi un echilibru între viața de familie și carieră. O plimbare, o excursie împreună cu partenerul de viață este binevenită în această săptămână. Realția cu propriul copil este destul de tensionată, reușind cu mare greutate să te faci înțeles, ascultat de către acesta. La sfârșitul perioadei analizate aici există riscul să renunți la un partener, la o relație de dragoste. Atenție cui te confesezi!

Gemeni

O reîntâlnire cu persoana iubită ar putea să mai restabilească, cât de cât, echilibrul în viața ta, măcar în prima parte a acestei săptămâni. La locul de muncă se poate observa o oarecare stare de bine, de mulțumire, în perioada cuprinsă între 8 și 10 august. Atenție la relațiile de parteneriat, afaceri, mariaj putând fi implicat acum în adevărate scandaluri, poate chiar ruperea bruscă a unei relații de cuplu, îndeosebi spre sfârșitul acestei perioade.

Rac

Este favorizat acum câștigul din muncă proprie precum și achizițiile, reparațiile, renovările prin casă, gospodărie. Ai ocazia să porți discuții intense, negocieri cu rudele apropiate și care vizează casa, o moștenire. Te simți mințit, trădat, dezamăgit fiind nevoie de mobilizare din partea ta. Vei primi însă susținere din partea unor persoane mature, cu experiență în domeniul vizat de tine. Spre sfârșitul perioadei se cere prudență în privința stării de sănătate, putând să te confrunți cu probleme acute, infecții, dureri lombare, migrene. Este recomandat să faci mai multe plimbări în natură, alături de partenerul de viață.

Leu

Ai ocazia să faci un drum, o călătorie care poate să îți aducă unele beneficii care țin de casă, familie. Este nevoie de mai multă mobilizare din partea ta pentru a putea rezolva unele facturi restante. Muncești mult și conștiincios, nu renunți în fața obstacolelor dar tot ai sentimentul că bați pasul pe loc, ba chiar te poți confrunta cu alte cheltuieli neprevăzute. Atenție la sfârșitul perioadei analizate, atunci când pot apărea probleme cu persoana iubită.

Fecioară

Începi această săptămână cu o oarecae notă de optimism, atunci când vine vorba despre bani, câștiguri din muncă proprie. Atenție la felul în care relaționezi cu partenerul de viață. Zilele de 9 și 10 august sunt favorabile relaționării cu rudele apropiate. Este recomandat să acorzi o atenție specială la călătoriile pe care le faci acum întrucât ești predispus la accidente. La sfârșitul perioadei analizate poți afla vești neplăcute legate de părinți sau de casă. Este nevoie să acorzi mai multă atenție la persoanele dragi și pe care nu le-ai mai văzut de ceva timp.

Balanță

Te simți împlinit, cât timp te afli în preajma prietenilor plini de optimism, veseli. Nu te poți baza prea mult pe promisiunile unei persoane iubite, aflată la distanță de tine. Este posibil să te confrunți cu dezamăgiri, să-ți ajungă niște bârfe la urechi. Zilele de 9 și 10 august sunt bune pentru a-ți valorifica abilitățile, talentele de care dispui. La sfârșitul acestei săptămâni este recomandat să amâni călătoriile sau să fii mult mai precaut la volan. Te poți confrunta cu probleme care îți pot pune sănătatea în pericol.

Scorpion

Începi această săptămână cu o oarecare notă de pesimism, preferând starea de solitudine, intrând în conexiune cu cele mai profunde emoții, trăiri. Zilele de 9 și 10 august sunt favorabile pentru a pune umărul, alături de prieteni, la demararea unui proiect important. Este timpul potrivit pentru a le fi de ajutor celor care nu te-au uitat la greu. La sfârșitul acestei săptămâni este posibil să te confrunți cu pierderi financiare, cheltuieli neașteptate. Nu te hazarda, atunci când vine vorba despre investiții.

Săgetător

Chiar dacă mai apar și unele șicane, legate de carieră, relația cu colegii de muncă, reușești totuși ca, la debutul perioadei analizate, să-ți regăsești echilibrul, alături de prietenii dragi. Zilele de 9 și 10 august sunt favorabile pentru a intra în posesia unor informații, secrete care îți pot arăta adevărata față a unor persoane controversate din existența ta. Ești supărat și pe bună dreptate fiindcă ți se pun bețe în roate, în plan profesional. Este necesar să acționezi cu tact și diplomație pentru a obține o poziție mai bună în companie. La sfârșitul săptămânii te poți confrunta cu probleme legate de casă, familie.

Capricorn

În carieră se pare că putem vorbi despre unele intervenții prompte din partea ta. Nu te poți baza pe promisiunile venite din partea unor colaboratori dar nici nu este indicat să apelezi acum la tertipuri pentru a-ți atinge scopurile. Relația cu amicii și/sau un grup, o asociație îți poate ridica moralul, în zilele de 9 și 10 august. La sfârșitul acestei perioade este recomandat să iei măsuri urgente, legate de eventualele probleme de sănătate care pot reveni acum. Ai ocazia să constați că ai de-a face cu adversari, dușmani ascunși redutabili. Este nevoie de multă diplomație și chiar de consultarea unui expert, mai ales dacă este vorba despre implicarea într-un proces.

Vărsător

Relația cu partenerul de viață este mult mai relaxată, la începutul acestei săptămâni. Este un moment prielnic pentru a acționa, în zilele de 9 și 10 august, dacă este vorba despre carieră, imaginea ta publică. Nu trebuie însă să te bazezi prea mult pe eventualul sprijin venit din partea prietenilor sau a organizației din care faci parte pentru că nu ai prea multe șanse. Puterea de a reuși se află doar în propriile tale mâini și în capacitățile tale. La sfârșitul perioadei analizate este posibil să ajungi la conflicte cu unele persoane de la care aveai mari așteptări. Detașează-te de ceea ce te îndepărtează de la adevăratul tău țel.

Pești

Poți avea parte de o tensiune destul de serioasă în relația de mariaj. Problema este că nu prea ai cui să te confesezi. Nu este exclus să te bucuri acum de cadouri, atenții din partea partenerului de viață. Așa că, după furtună se mai arată și curcubeul! Zilele de 9 și 10 august sunt favorabile pentru călătoriile îndepărtate. La sfârșitul acestei săptămâni este posibil să te confrunți cu probleme în zona carierei dar și cu necazuri provocate de dușmanii ascunși. Evită să te autovictimizezi și analizează unde greșești și cum poți să corectezi situațiile create. Primești susținere din partea familiei și/sau a prietenilor pentru rezolvarea unor probleme legate de casă, domiciliu.

Horoscop realizat de astrolog Gabriela CERNAT, www.astroella.com

Despre Autor