Publicat: Mon, Sep 5th, 2016

Horoscop – Săptămâna 4 – 10 septembrie 2016

Berbec

Începi această săptămână plin de speranța că se vor materializa unele aspecte care au legătură cu relația de mariaj, de parteneriat și/sau de afaceri. Așteaptă-te însă la unele surprize mai puțin plăcute care pot veni din partea unor colegi. Poți primi totuși susținere din partea unei persoane cu autoritate, un superior pentru a reuși să depășești unele probleme care țin de job, un proiect important. Atenție la drum, spre sfârșitul perioadei analizate. Nu este exclus să fie vorba despre amânări, întârzieri, obstacole legate de o călătorie. În ultima zi a acestei săptămâni ai șansa să aduci la lumină unele aspecte ce vizează relația de cuplu sau un parteneriat important.

Taur

Putem vorbi despre multă energie, dorință de muncă, capacitatea de a finaliza unele proiecte care vizează activitatea de la locul de muncă. Cert este că, în ciuda muncii și a efortului depus tot mai ai timp și să te destinzi alături de colegi, să creezi o atmosferă de lucru destinsă, prin umor și optimism. Reușești să îmbini utilul cu plăcutul. În familie mai există unele probleme de lămurit dar, prin intermediul răbdării care te caracterizează, vei putea să depășești sau măcar să aplanezi unele conflicte. Este foarte posibil să primești susținere din partea tatălui sau a unei rude apropiate pentru a putea lămuri unele aspecte care țin de casă, proprietate. La sfârșitul acestei săptămâni este foarte probabil să-ți vină ideea bruscă de a pleca, alături de partenerul de viață, într-o excursie la drum lung.

Gemeni

Începi această perioadă cu gândul și sufletul la o persoană dragă. Este vorba despre sentimente oarecum contradictorii. Pe de o parte accepți dovezile de dragoste, existând un schimb de mesaje permanent, proiecte în care vrei să te implici și care vizează și persoana iubită dar, pe de altă parte, poate să se infiltreze starea de neîncredere, nehotărâre. Asta e! Încă nu a venit momentul pentru a lua decizii importante în plan amoros. Acordă o atenție deosebită la relațiile de afaceri, colaborări. Este posibil să apară unele discuții aprinse cu un fost colaborator, partener în privința unui obiect de valoare sau chiar o proprietate. Nu este timpul pentru a semna acte importante, contracte sau să faci tranzacții, vânzări-cumpărări. În ultima zi a perioadei analizate este recomandat să te axezi pe suflet, să meditezi la lucrurile care țin de spiritualitate, să te detașezi de cotidian.

Rac

În perioada supusă analizei aici încep să apară și soluțiile, în ceea ce privește casa, proprietatea. Fie că vei vinde o casă, fie că vei achiziționa una este destul de probabil că nu te va avantaja pentru moment. Mai ai puțină răbdare, până în data de 22 septembrie. Nu sunt favorizate călătoriile, relația cu rudele, în partea a doua a perioadei. La locul de muncă se pare că găsești destul de multă dezordine, dacă tocmai te-ai întors din concediu. Este mult de lucru așa că te poți aștepta la o săptămână de eforturi, chiar și peste program. Atenție la actele pe care le semnezi acum, nu te agita, evită certurile cu colegii. În ultima zi a acestei săptămâni ți-ar prinde bine o excursie, alături de cei dragi.

Leu

Relația cu rudele apropiate se îmbunătățește vizibil. Se poate instala însă o stare de încordare legată de job. Este acolo ceva care te nemulțumește și vrei să schimbi cât mai curând direcția. Astrele te susțin dar încă nu este momentul pentru acțiune. Pot veni acum bani către tine, prin muncă asiduă și eforturi susținute. Partenerul de viață te susține și moral dar și financiar. Este timpul să te gândești la demararea unui proiect interesant și de cursă lungă, poți fi ispitit și de ideea de a pleca în străinătate. Spre sfârșitul acestei săptămâni ai ocazia să porți discuții interesante, de viitor, cu propriul copil. În ultima zi a perioadei analizate este indicat să te odihnești mai mult.

Fecioară

Începi această săptămână bucurându-te de resurse financiare care pot să vină acum, fie dintr-o investiție, fie din propriul salariu. Cert este că putem vorbi despre o perioadă favorabilă pentru câștiguri dar și de cheltuieli care au legătură cu propria sănătate. În partea a doua a perioadei analizate poți să reiei legătura cu rudele apropiate, porți discuții interesante cu vecinii sau, pur și simplu, ai parte de niște beneficii de pe urma unei călătorii. Evită totuși să te aventurezi în discuții contradictorii. Se pare că nu vei reuși să te faci auzit, înțeles. În ultima zi a acestei săptămâni ai de lămurit unele aspecte legate de propriul copil sau o investiție care trebuie făcută. Nu este momentul oportun pentru a te implica în cheltuieli, tranzacții de orice fel.

Balanță

Te simți foarte bine, cât timp ai cu cine să împărtășești propriile realizări, împlinirile personale. Îți pot ajunge acum la urechi unele bârfe și nu vei duce lipsă nici de acuzații, critici nefondate. Cu toate acestea reușești să devii mult mai diplomat și să faci față astfel oricăror provocări. Poți fi susținut din umbră pentru a putea depăși cu bine unele probleme de la locul de muncă. Îți dorești să obții niște bani prin mijloace mai puțin corecte iar sancțiunile nu vor întârzia să apară. Relația cu rudele apropiate se pare că este mai încordată, în partea a doua a acestei săptămâni. În ultima zi a acestei perioade preferi să stai mai mult pe lângă casă, familie.

Scorpion

Asta e! Dacă vine dragostea în sufletul și în viața ta, nu i te poți opune și nici nu vrei asta. Preferi totuși să o păstrezi ascunsă de ochii iscoditori ai lumii și să trăiești la maximum această idilă fermecătoare. Te poți aștepta însă la o serie de bârfe venite din partea prietenilor. Ai ocazia să primești, în perioada supusă analizei aici, informații interesante, menite să te pună în gardă. În partea a doua a acestei săptămâni te concentrezi pe realizarea unui proiect și vei încerca să atragi mai mulți bani în contul personal. În ultima zi a perioadei se poate ivi ocazia să pleci la drum, într-o excursie oarecum surprinzătoare.

Săgetător

Te simți bine alături de prieteni dar pentru asta mai ai nevoie și de ceva bani. Așa că este recomandat acum să nu dai bani cu împrumut. Nu de alta dar este foarte posibil ca gestul să nu îți fie apreciat și, mai devreme sau mai târziu, vei ajunge să regreți. În carieră se pare că vor continua unele probleme, parcă evenimentele se tot repetă. Ai totuși șansa de a obține susținere din partea unui superior pentru a putea să beneficiezi de o mărire de salariu. Spre sfârșitul acestei perioade ești plin de energie, de revoltă dar și de optimism, gata de acțiune, pus pe treabă. Este timpul să dai frâu liber unor idei, dorințe mai vechi.

Capricorn

Poți primi acum susținerea de care ai nevoie pentru a-ți îndeplini unele ambiții în plan profesional. Este important să nu împărtășești cu oricine ideile, proiectele la care lucrezi. Ai ocazia să colaborezi eficient cu persoane aflate în străinătate. Acordă o atenție deosebită la eventualele drumuri pe care ești nevoit să le faci, mai ales cele pe distanțe lungi. Tot acum este posibil să urmezi niște cursuri de perfecționare. Spre sfârșitul acestei săptămâni te poți confrunta cu atacuri, mai mult sau mai puțin directe, venite din partea dușmanilor ascunși. În ultima zi a perioadei analizate ți-ar prinde bine să stai mai retras, detașat de lume, ascultând mai mult de intuiție, înainte de a lua o decizie importantă.

Vărsător

Te poți bucura de atenție, admirație, de împărtășirea unor sentimente de dragoste. Cu toate acestea ceva destul de greu de perceput se întâmplă. Te confrunți cu teama de a nu fii trădat, mințit, dezamăgit în plan sentimental. Este o perioadă destul de benefică pentru studiile superioare, înscrierea la un curs, o facultate care îți va aduce beneficii pe termen lung. Spre sfârșitul perioadei ți se pot revela unele adevăruri destul de neplăcute, vis-a-vis de prieteni, un grup, o organizație. Pot să apară acum încurcături legate de o afacere, un proces, ceva din trecut se cere a fi rezolvat. Ai tot amânat acest moment, acum este timpul potrivit pentru a finaliza.

Pești

Începi să te mai destinzi, cât timp ai alături de tine prieteni pe care poți pune bază. Este posibil ca partenerul de viață să se confrunte cu unele probleme legate de acte, parteneriate de afaceri. Ești permanent alături de el, ba chiar este posibil să aduci în discuție o idee salvatoare. Ceva te frământă, vis-a-vis de carieră, se pare că lucrurile vor continua să se agite. Ai destul de mult de lucru, te simți foarte obosit și nu prea ai ce să faci. Nu a venit încă timpul pentru relaxare. Spre sfârșitul perioadei analizate este momentul în care te poți gândi la organizarea unei petreceri, alături de prieteni.

Horoscop realizat de astrolog Gabriela CERNAT, www.astroella.com

Despre Autor