Publicat: Thu, Jan 29th, 2015

Cultura constănţeană, între pasiune şi lipsuri: Oamenii scenei, dincolo de cortină

Într-o lume mercantilă, într-o permanentă schimbare, există încă oameni care, în ciuda vremurilor, a bugetelor şi a lipsurilor, reuşesc să însufleţească scena. Sunt oamenii pe care constănţenii nu îi cunosc, nu îi văd niciodată însă, fără de care un spectacol de teatru nu ar fi posibil. Costumierii, croitorii, modistele, cizmarii, pictorii de decoruri sunt cei care dau viaţă Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”. Sunt cei fără de care soliştii şi balerinii nu ar avea cum să-şi pună în valoare talentul muncit de ani de zile ani, cu sacrificii, mult chin şi remuneraţii aproape neînsemnante.

20150127_120302De la cei câţiva zeci de oameni care asigurau în urmă cu un deceniu munca din spatele cortinei, acum au mai rămas puţin peste zece. Ei sunt cei care se ocupă de confecţionarea costumelor, a decorurilor, a pălăriilor şi accesoriilor, dar şi de păstrarea lor în condiţii perfecte altfel încât să reziste în timp. Sunt oameni simpli, care îşi fac meseria cu pasiune. Improvizează mult, însă creează obiecte de calitate. În vremuri în care lipsurile mediului artistic sunt atât de evidente, calitatea şi nu cantitatea este aici în top. Au fost ani când, pentru realizarea unei stagiuni de spectacole noi, bugetul destinat costumelor, decorurilor şi a tot ceea ce înseamnă interfaţă, reprezenta doar 1%. Adică nimic. Între timp s-a ajuns la un infim 5%. „Suntem unica instituţie din ţară care în ultimii 10 ani, nu a fost onorată financiar aşa cum se cuvine. Tot personalul teatrului merită îngrijire, încredere şi recunoştinţă. Viaţa culturală a unui oraş atât de mare aşa cum este Constanţa este legată într-o mare măsură de acest teatru. Încercăm să aducem lucruri de bună calitate, nu de calitate îndoielnică, chiar dacă nu avem bani. Am încercat să fim la standarde de cultură elevată, chiar dacă facem un an întreg de premiere cu doar 100.000 de euro”, spune Daniela Vlădescu, managerul Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski, şi ea unul din oamenii scenei.

Însă, în ciuda lipsurilor, angajaţii, oamenii din umbra celor pe care constănţenii îi văd pe scenă, merg mai departe, până la final. Cu bugete restrânse, o echipă micşorată şi multă muncă, mai ales înainte de premiere.  20150127_125722

Cei mai solicitaţi sunt, însă, cei care realizează costumele. Cea mai veche croitoreasă este Caty Spânu, care activează de 25 de ani în branşa care îi ajută pe artişti. Cu alte cuvinte, este parte din echipa care a realizat aproape toate costumele care sunt acum în visteria teatrului, cele câteva sute. Mai are alături doar alte două ucenice. Restructurările care au avut loc în teatru au atins şi această ramură. În vremurile bune erau mai mult de zece croitorese. „Ne descurcăm cum putem, stăm şi peste program, căci la premiere avem multe costume de croit”, povesteşte aceasta. Materialele sunt achiziţionate în special din capitală, iar schiţele după care se lucrează sunt realizate de scenografi, care sunt în general şi foarte pricepuţi la croit. Un costum de spectacol este mult mai amplu şi se lucrează mult mai greu decât unul normal, pe care îl găsim în magazine. Majoritatea costumelor seamănă doar la bază cu schiţa. Le mai adaptăm pe parcurs, facem mici artificii pentru a fi potrivit personajului”, povesteşte şefa de atelier.

Pentru a da valoare unui personaj trebuie să se folosească materiale de calitate. „Pentru protagoniştii din Romeo şi Julieta, pentru rochia ei, am folosit mătase naturală care costă 150 – 160 de lei metrul”, spune croitorul.

Pentru mulţi ar părea un lucru ciudat, însă, un croitor lucrează pentru un costum al unei balerine, un tutu, chiar şi două săptămâni. „Este o anumită tehnică de lucru, pentru croirea unuia sunt necesari între 12 şi 20 de metri de tiul, care trebuie tăiat într-un anume fel. La balet trebuie să ţinem cont de lejeritate. Anul trecut am avut o altă scenografă, Natasha, care ne-a arătat altă tehnică pentru croiala tutu-ului, mult îmbunătăţită”, spune şefa de atelier, care mărturiseşte că are o admiraţie aparte pentru scenarista rusoaică. Pentru a-şi îmbunătăţi tehnicile de lucru, Caty a participat în 2011 şi la cursuri de formare, care au fost organizate la nivel naţional pentru mai multe categorii de angajaţi, cu profesori chiar şi din Italia. „A fost o experienţă binevenită, nu am făcut aşa ceva până atunci, ne-au folosit foarte mult în munca de zi cu zi”.

Mode-flori, o artă uitată, dar indispensabilă

O parte mai puţin cunoscută din spatele artiştilor este secţiunea de mode-flori, o meserie specific teatrală, veche de 50 de ani. „Este pusă în evidenţă prin definitivarea costumului, în principiu este vorba de realizarea pălăriilor, partea de accesoriu de pe rochie şi decorul moale de scenă. Într-o vreme, se făceau trandafiri pentru decoruri, era foarte multă muncă. Tot timpul faci ceva nou, implică multă creaţie. În balet, spre exemplu, fără diademe sau tiarele, aripi, costumul nu ar avea nicio valoare. Îţi trebuie multă implicare”, spune Sabina Voina, singura angajată a acestui atelier, încă din 1987. Chiar a colaborat o vreme şi cu olandezii în domeniul său de activitate, însă restructurările au lovit şi sectorul străin. S-a reîntors mai apoi aici, la teatru, unde îşi face în continuare meseria, cu aceeaşi plăcere şi pasiune pentru frumos. Spune că este o muncă foarte migăloasă, însă uneori apreciată. „Au fost plecaţi cu Lacul Lebedelor în turneu, iar solista principală a avut o tiară deosebită pe care o purta şi care a dispărut. Era necăjită, însă i-am spus să se bucure că i-a fost apreciată şi că în afară se păstrează anumite lucruri, mai ales dacă sunt făcute de mână. În afară este considerată manufactură”, a mai adăugat Sabina.

Un cizmar pentru un teatru

Singurul cizmar care a rămas în teatru realizează toată încălţămintea necesară premierelor, dar şi reparaţiile curente. Este de 24 de ani aici şi îşi face munca cu mult drag: „Am lucrat la Casa Modei prin 1987 – 1988. Aici, însă, este o muncă deosebită, în primul rând pentru că altcineva nu ştie să facă ceea ce fac eu. Este o muncă unicat, de creaţie”, spune Florin Muhin.20150127_130941 Face încălţăminte de toate mărimile şi din tot felul de materiale. Din doc, din piele natură, din meşină naturală, depinde de spectacole. Însă are îndemânare, pentru că prin mână i-au trecut sute de perechi de pantofi pentru sute de spectacole.

Omul cu pensula

Un om fără de care nu ar avea cum să fie puse în scenă spectacolele este butaforul Adrian Crâşmă sau omul care realizează toate decorurile şi picturile de decoruri. Iar, la nevoie, şi în funcţie de premiere, pictează şi pe unele costume. Este de şapte ani în această tagmă, însă este un om cu pregătire artistică veche. Se descurcă singur, deşi ar mai avea nevoie de ajutoare. „Dacă nu mi-ar fi plăcut nu aş fi stat aici. Este o muncă destul de grea, dar când o vezi finalizată ai satisfacţie. Se lucrează şi cu pistolul, şi la pensulă, detaliile. Trebuie să ai şi ochi şi experienţă”, ne-a declarat acesta.

O viaţă printre costume

Nu în ultimul rând, un rol deosebit în viaţa activă a teatrului îl au şi costumierele, fără de care nu s-ar putea lucra. Ele au în grijă toate costumele din „arsenalul” teatrului, le aranjează şi le ştiu rostul. În camerele mici de depozitare, costumierele ştiu unde ţin fiecare pantof şi fiecare rochie anume. Sunt oameni care lucrează de o viaţă aici şi spun că, în ciuda condiţiilor actuale, nu şi-ar dori să fi făcut altceva pentru că au o viaţă aparte. Sunt parte a culturii constănţene şi sunt mândre de acest lucru. Au în grijă costume vechi de 17  sau 20 de ani, cum ar fi cele de la spectacolele „Cocoşatul”, vechi de 12 ani, „Crăiasa Zăpezii” – 17 ani şi „Frumoasa din pădurea adormită” – aproape 20 de ani. Unul din cele mai vechi este însă cel confecţionat pentru „Motanul încălţat” care are peste 20 de ani. „Trebuie să ştii să le întreţii. Noi le spălăm, pe unele chiar manual pentru că trebuie avut grijă de fiecare piesă în parte. Toate costumele ne sunt dragi şi avem grijă de ele cu plăcere”, ne-a spus una dintre costumierele de la Balet.

Romanţa Pavlovici, costumieră la opera femei, spune că în magazia pe care o are în grijă sunt foarte multe costume, chiar sute. „Cele mai vechi pe care le avem sunt de 15 ani – 20 de ani de la Trubadurul, Bal mascat, însă aceste spectacole se reiau la o anumită perioadă, deci costumele se pot folosi în continuare. Le mai aducem mici modificări, restul se duc la producţie, unde se fac modificări mai ample. Este o muncă foarte frumoasă, este o meserie de care nu te plictiseşti, tot timpul suntem în tensiune”, spune Romanţa Pavlovici.

Marilena Luca, costumieră la operă bărbaţi, are o misiune mult mai dificilă, aceea de a se ocupa de garderoba soliştilor. Spune că unele costume au chiar şi 15 kilograme, cum ar fi cel al protagonistului din „Trubadurul”.

Sute de metri de materiale pentru decoruri

Chiar dacă pare greu de crezut, un singur om realizează decorul moale, de dimensiuni mari, pentru toate spectacolele care se ţin la Teatrul de Operă şi Balet „Oleg Danovski”. Este de şapte ani aici însă înainte tot în teatru şi în acest domeniu a lucrat. „Lucrez câteva sute de metri de material pentru fiecare spectacol în parte”, spune Gina Bent.

Toţi sunt oameni fără de care teatrul şi arta nu ar exista. O activitate şi o muncă fără urmaşi în acest moment, drept pentru care este greu de spus dacă va mai exista cineva care să ducă mai departe meseriile oamenilor din spatele teatrului peste 20 de ani. Până acum nu s-au arătat doritori, însă pasionaţii sunt încă aşteptaţi. „Tineretul nu mai vine în ziua de zi să facă o meserie. Trebuie să-ţi placă să o faci”, spun cei care sunt, de fapt, sufletul Teatrului naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”.

Claudia PINTILIE

Despre Autor