Publicat: Fri, Feb 27th, 2015

Comorile Constanţei: Kara-Dâlga sau istoria unui palat regal la Mamaia

CastelDeoarece în 1920, după război, Palatul Regal din Constanța (amplasat lângă tribunal) era devastat în interior (aici își fixaseră sediul de comandă trupele germane de ocupație), dar și din cauză că familia regală căuta locuri mai retrase pentru reședințele de vară, acesta este înstrăinat. El este preluat de către Ministerul de Justiție, devenind sediul Curții de Apel Constanța.

Regina Maria se va ocupa personal de această problemă și rezultatul nu putea fi decât încântător: două reședințe regale la Marea Neagră: una la Mamaia și alta la Balcic! Locul ales de Maria la Mamaia a fost un teren vast (34.968 mp. – donat de Primăria orașului Constanța) aflat la nord de parcul din fața Cazinoului unde, cu ajutorul unui arhitect italian – Mario Stoppa – a ridicat un palat pitoresc, destul de spațios (1.200 mp.), înconjurat de terase în trepte și având spre mare o plajă întinsă cu nisip fin. Edificiul a fost conceput ca un volum piramidal, având corpuri de clădire care cresc în înălțime spre centru, unde tronează majestuos un foișor generos ca spațiu, cu privire spre cele patru zări.Cstelul si Stirbei dinspre mare W

Acest loc, un cadru natural ales de Regina Maria, este descris în paginile însemnărilor sale: “Imense întinderi de nisip, o plajă atât de largă încât sfârșitul i se pierde în depărtare, cu scoici trandafirii ca niște petale de flori aruncate de zâne, băi de mare și acel râs ce izbucnește anume când năvălește asupra ta apa rece, foșnetul șoptit al va­lurilor ce se sparg rând pe rând domol pe mal, lăsând fiecare o fâșie de spumă albă ca zăpada; jocuri prin nisip, câini nebunatici luptându-se cu câte o bucată groasă de lemn azvârlită de valuri pe mal sau înne­buniți de bucurie și alergând ca niște ogari cenușii, într-o fugă zănatecă de-a lungul plajei, lătrat îmbatat de fericire; bone cu unelte necesare pentru baie: cu umbrele de soare și cuvinte de dojană, apoi iarași râsete, râsete. Bărci încete lunecând alene pe întinderea lacurilor, soare revărsat fără milă asupra capetelor noastre, prefăcând apa într-o pânză de lumină care arde ochii”.

Contractată pe 4 aprilie 1924 de către Stoppa, construcția Palatului Regal, botezat de Regina Maria cu un nume turcesc - Kara-Dâlga (în traducere – Valul Negru) este începută la 1 decembrie 1924 de către antrepriza Carlo Actis și este terminată în vara anului 1926. I se face o inaugurare oficială la 22 august 1927, în prezența tânărului Rege Mihai I al României și a mamai sale, principesa Elena (Mihai devenise rege la 6 ani, după moartea lui Ferdinand în iulie 1927, datorită faptului ca tatăl său, Carol al II-lea abdicase de la succesiune încă din 1925).

La această construcție, compusă din șaisprezece camere, baie, bucătărie, cafegerie, garaj la subsol; douăsprezece camere, bufet, garderobă, trei terase și opt băi la parter și șapte camere și o baie la mansardă, au fost folosite materiale deosebite și utilități de ultimă generație, furnizate de firme renumite în epocă: antrepriza Constantin Kirițescu, Societatea „Reconstrucția Dobrogeană”, fabricile Ferdinand Koska&Co, Stelian Stănescu, N. Filotti, Oliver Honvath, Adolf Schapira, G. Nicolaescu, Victor Taffolo, Constantin Bărbulescu. Palatul a fost dotat cu toate cuceririle tehnicii din acea vreme: instalație de aer condiționat cu ventilatoare, încălzire centrală și centrală electrică. Avea o bucătărie modernă, dotată – pe lângă mașinile de gătit, cu o sobă de patiserie, cu o masă de încălzit farfurii, instalație de apă caldă și ascensor, furnizate de casa R. Gaiser.

Castelul si Stirbei WDoar un an a aparținut palatul cuplului regal. După moartea lui Ferdinand, Maria și patru dintre copiii săi (Nicolae, Ileana, Elisabeta și Marioara – moștenitori ai unei jumătăți din palat) l-au donat, la 2 decembrie 1927, principesei Elena, mama Regelui Mihai. Cu o condiție însă: Regina Maria și-a oprit 2.780 mp din parc, unde a dispus construirea unei vile după gustul ei. Orientală ca stil (avea un minaret), dar foarte modernă ca dotări, „Vila Stirbey” – cum se va numi ea – avea centrală electrică proprie și o pompă centrifugală ce alimenta turnul cu apă. „O mică locuință de vis, în care eu și Ileana aveam tocmai bine loc, pentru că eu și Ileana ne împărtășim totdeauna din toate. Iar de jur împrejurul acestei mici și stranii clădiri am desenat o grădină pardosită cu locuri mai goale la mijloc în care am sădit strălucite petunii, o floare care ține deopotrivă la soare și vânt și la uscăciune. Urmarea a fost o bucurie a ochilor. Casa părea căzută din cer pe un covor roșu aprins. și mireasma era așa de tare, că străbătea până jos la țărm și era cu noi când ne scăldam în mare”.

Dar locul ei de suflet va fi domeniul de la Balcic, unde printre grădini exotice, cascade, pavilioane și o capelă, se înalță Palatul Reginei, pe care-l botează Tenha Juvah (Cuibul Singuratic). Principesa mamă Elena a petrecut numeroase vacanțe la Mamaia, împreună cu fiul său – tânărul Rege Mihai. Din corespondența ei aflăm că Mihai petrecea vara mult timp pe plajele de la Mamaia. Odată a venit aici să se joace cu Mihai prințul Philip (actualul soț al Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, fiind și el rudă cu Familia Regală a României), pe atunci în vârstă de 8 ani – ca și Mihai – venit în vizită cu cele doua surori mai mari.

Întorcându-se în țară (pe 6 iunie 1930 în urma negocierilor cu Iuliu Maniu, căruia îi promite să renunțe la relația cu Elena Lupescu), tatăl lui Mihai a fost proclamat rege sub numele de Carol al II-lea, dar chiar după două zile nu se ține de promisiune și o exilează  pe regina-mamă Elena, aducând-o pe Elena Lupescu la București. Drept urmare, Palatul Regal de la Mamaia este înstrăinat și, la 6 iunie 1932, intră în posesia Flotei de Hidroaviație de la Ma­maia. Astfel, Regina Maria își mută vara toata atenția spre Balcic, dându-i numele Kara-Dâlga pavilionului Prințului Nicolae, în amintirea Palatului Regal de la Mamaia.

Carol al II-lea a vândut Palatul Regal Ministerului Armatei (lucrul atestat de actul de vânzare-cumpărare nr. 1475/7 mai 1932), acesta devenind Clubul și Cazinoul Ofițerilor aparținând Flotilei de la Palazu – Mare.

Astăzi, fostul Palat Regal adăpostește Restaurantul „Castel” care nu este bine-intreținut (chiar au rămas urmele unui incendiu de acum 3 ani), iar Vila Stirbey era folosită pentru sevicii turistice- Barul „Orient”, astăzi aflată într-o stare înaintată de degradare și fiind oferită spre vânzare de către actualii proprietari.

Arh. Radu CORNESCU

Fotografiile fac parte din arhiva arhitectului Radu CORNESCU

Despre Autor