Publicat: Sat, Aug 22nd, 2015

Comorile Constanţei: GRAND HOTEL REX – Primul Hotel de Lux din Mamaia

Hotel Rex Capsuneanu - axonometrie WO fâșie de pământ bătută de vânturi între Lacul Siut-Ghiol și mare, lungă de 8 km. și lată de 200-300 m. (cca. 259 ha.), acoperită în mare parte de nisip și stăbătută de un drum șerpuit și nebordat care adesea se pierdea printre dune a căror înălțime atingea și 4-5 m, a fost preferată de primarul Ion Bănescu pentru noua plajă a Constanței, în detrimentul celei din sud, de “La Vii”, unde extinderea portului cu Stația de Petrol a făcut ca acel loc să nu mai fie dezirabil. “La Vii” fusese plaja nobilă a orașului la care se ajungea cu “trenul de plăcere”, acesta având stația de pornire de deasupra Porții 1 a Portului Constanța, unde astăzi este postată statuia lui Anghel Saligny. De altfel, Saligny a fost și cel care a coordonat lucrările de modificare a traseului “trenului de plăcere”, ducând din 1905 spre Mamaia. Acest tren a condus pe 13 august 1906 și oficialitățile orașului către Pavilionul proiectat de arh. Petre Antonescu, pentru serbările inaugurării Stațiunii Mamaia. După 1906 s-a construit și o sosea paralelă cu calea ferată și astfel se putea ajunge la Mamaia și cu trăsurile sau automobilele. Lumea era atrasă de parcul frumos aranjat (proiectat de arhitectul peisagist francez Emil Redont), de Cazinou, dar mai ales de plaja minunată de aici și unde, printre altele, „cele două sexe se pot admira reciproc!” - cum scria un ziar al vremii. Interesul pentru această zonă s-a concretizat și imobiliar: terenul a fost parcelat în câtva sute de locuri şi, destul de repede, mai multe personalități din țară au cumpărat loturi de pământ în Mamaia, cu preţul de 30 de bani metrul pătrat, urmați și de localnicii mai înstăriți.

Rex 01 WÎn perioada interbelică linia de cale ferată se mută pe malul lacului, bulevardul spre Mamaia se lățește și apar și cursele regulate ale “autobuzelor-bărci” decapotabile pe timpul verii. Arhitectul-Şef al Constanței, Ioan Căpșuneanu, proiectează o nouă lotizare a Mamaiei și, pentru prima dată în planurile urbanistice, el propune ridicarea unui hotel de lux la cca. 1 km. nord de noul Cazinou. Căpșuneanu se implică chiar mai mult, el proiectând viitorul hotel REX, în stil modernist. Planurile sunt aprobate de către Consiliul Local, urmând a fi găsită finanțarea pentru acest hotel grandios. Monitorul Comunal publica Procesul Verbal nr. 7 al Şedinței Consiliului Municipal din 15 Decembrie 1934, sub președenția D-lui Primar Horia P. Grigorescu. Iată un extras privind Punctul 12: “Aprobarea planurilor Hotelului de la Mamaia. Se citește referatul Serviciului Technic nr. 229649/1934, prin care se înaintează planurile construcției Hotelului dela plaja Mamaia și devizul, întocmite de Arhitectul Municipiului – Ion Căpșuneanu. Construcția se compune din subsol, parter și patru etaje, de o suprafață de 2911 m.p. Parterul cuprinde un restaurant de 500 de persoane și o terasă de 3850 m.p. Valoarea acestor construcțiuni va fi de 49.000.000 lei. Dl. Primar Horia P. Grigorescu dă explicațiuni în legatură cu acest project, arătând că urmează a fi aprobat în principiu. Consiliul, în urma discuțiunilor ce au avut loc, aprobă în principiu planurile construcțiunei Hotelului de la Mamaia, urmând a fi supuse aprobarii Consiliului Technic Superior”.

În 26 martie 1935 și 3 aprilie 1935, la București, Consiliul Tehnic Superior aprobă noul Plan de parcelare al Stațiunii Mamaia propus de arh. Căpșuneanu (scris în Jurnalul No.57). Acesta cuprindea 2 parcuri, iar locurile din fața lor, pe plajă, erau destinate construirii unor hoteluri, necesare pentru dezvoltarea stațiunii. Dar, în ședința din 30 martie 1936 Consiliul Local constată imposibilitatea Primăriei de a se angaja singură în acest proiect și caută alte soluții de finanțare. Până la urmă, acest hotel va avea, în final, alți autori şi o altă aliură.

REX C W Încă din anul 1935, Regele Carol al II-lea propune să se înființeze o agenție turistică specială sub tutela guvernului. Pentru a se asigura o conducere unitară a principalelor societăți turistice din România s-a creat “Federaţia Societăților de Turism din România”, forul suprem de supraveghere şi control fiind Oficiul Național de Turism. Prin legea din 29 februarie 1936 ia fiinţă „Oficiul Național de Turism” în cadrul Ministerului de Interne. ONT-ul şi-a fixat de la început, pe lângă un program de organizare turistică, ajutorarea, îndrumarea şi coordonarea activităților turistice din inițiativa privată, construirea de hoteluri, precum şi orice lucrări de înzestrare folositoare turismului. O primă listă cuprindea construirea de hoteluri la Mamaia, Vâlcov, Turnu-Severin, Sarmizegetusa, Balcic, Predeal, în Delta Dunării etc. Accentul se punea pe hotelul de la Mamaia, care se dorea cu cel mai modern confort: 126 camere, fiecare cu baie, săli de restaurant, bar, săli de lectură, de dans, plajă proprie. Fondurile Comitetului Hotelurilor, care se ridicau la suma de 55 de milioane de lei anual, erau furnizate de Administrația C.F.R., fiind obținute prin prelevarea a 2% din prețul biletelor de călătorie. Prin acest program s-au construit Hotelul Rex din Mamaia, Hotelul Delta din Vâlcov și Hotelul Danubius din Turnu Severin, precum și un număr de hanuri turistice, toate fiind proprietatea Regiei Autonome C.F.R.

În acest context, Primăria s-a asociat cu Oficiul Național de Turism pentru construirea hotelului de mare capacitate. Proiectul lui Căpșuneanu a fost abandonat și a fost ales de către Oficiul Național de Turism arhitectul George Matei Cantacuzino, care pe atunci era Arhitect-Şef al Căilor Ferate Române. Amplasamentul a fost ales conform ultimului plan de parcelare și organizare a stațiunii, care stabilea alternanța zonelor lotizate pentru vile particulare cu zonele de dotări de interes public, cu parcuri și unități hoteliere de mari dimensiuni.

G. M. Cantacuzino l-a ales pe arh. Vasile Arion ca să-l secondeze la realizarea proiectului și, amândoi au fost prezenți la Mamaia, pe 15 august 1936, când Regele Carol al II-lea a pus piatra fundamentă a Hotelului Rex. Hotelul, construit în stil modernist, a fost terminat în 1938 și a fost imediat catalogat ca un hotel de lux.

Amenajările și dotările – drumurile de acces, parcul din fata hotelului, alimentarea cu apă și energie electrică – au fost suportate de către Primăria Constanța. Pe 9 iulie 1938, Consiliul de Igienă și de Ocrotire al Municipiului Constanța ia în dezbatere cererea prin care se solicită autorizația de funcționare pentru Grand Hotel REX din statiunea Mamaia. Consiliul aprobă cererea, cu condiția ca petentul să se conformeze hotărârilor în vigoare și să plătească taxa de 10.000 lei în folosul Fondului Sanitar. După darea în folosință a Hotelului Rex s-a hotărât și prelungirea liniei de cale ferată pentru călători până în zona REX-ului. Clădirea Gării Rex există și astăzi, dar având funcțiunea de club (“Buddha Bar”, în locul complexului Mediteranean).

Ar mai fi interesant de spus că arh. G.M. Cantacuzino (autor al mai multor clădiri moderniste pe litoralul românesc în perioada interbelică – cum ar fi Hotelul Bellona din Eforie Nord) a mai proiectat un mega-complex pe amplasamentul Hotelului Rex. Acest complex ar fi urmat sa aibă și un alt hotel, simetric dispus față de un al doilea Cazinou, mult mai mare decât cel al arh. Victor Ştephănescu, Hotelul Rex fiind doar o aripă a complexului! Poate că acest complex s-ar fi realizat dacă nu intervenea Cel De-Al Doilea Război Mondial.

În perioada comunistă, la 15 iunie 1945, a fost redeschis sezonul estival, iar Hotelul REX a fost redenumit Casa de odihnă „1 Mai”. Pe data de 1 decembrie 1958 a fost emisă HCM al RPR pentru trecerea unor bunuri din Stațiunea Mamaia la Oficiul Național de Turism Carpați, printre care și Casa “1 Mai” (fostul Hotel REX) și s-a înființat Întreprinderea de Hoteluri și Restaurante Mamaia – IHR Mamaia.

După 1960 hotelul se numea “Internațional”, nume păstrat până în anul 1990. Cuprindea 128 camere cu 228 locuri. În anul 1974 a fost întocmit de către Institutul de Proiectări Județean Constanța, un alt proiect pentru modernizarea Hotelului Internațional. S-a desființat corpul central de pe plaja de la parter și a fost reconstruit la dimensiuni mai mari, pentru amplasarea unei piscine exterioare cu terase ample la nivelul mezaninului și s-a extins bucătăria de la parter. Corpului central, inițial acoperit cu terasă, i s-a realizat o șarpantă în două ape și învelitoare din olane.REX astazi

După 1990 O.N.T. Mamaia s-a transformat în S.C. Mamaia S.A., preluând patrimoniul acesteia, inclusiv Hotelul Internațional, care a revenit la denumirea inițială “Grand Hotel REX”. În august 2006, Grand Hotel Rex a fost cumpărat de firma “Tycoon Imobilar”, care a investit pentru a-l aduce la standarde occidentale, cu servicii și confort de cinci stele, pentru vacanțe de lux sau întâlniri de afaceri. În noaptea de 17 spre 18 februarie 2011 și în noaptea urmatoare, în timp ce hotelul era închis, a fost afectat de un incendiu început în zona podului și casei scării, care a distrus acoperișul pe toata suprafața sa și a coborât la etajele inferioare prin coloanele de aerisire. Stingerea a fost dificilă din cauza vântului puternic, iar cantitatea mare de apă folosită a deteriorat toate interioarele hotelului, cu finisajele, mobilierul și dotarile lor. După acestă întâmplare, în august 2011, Hotelul “Rex” s-a desprins de compania mamă, “Tycoon Imobiliar”, prin divizarea acesteia din urmă, fiind preluat de societatea “S.C. Rex Mamaia S.A.”

Începând cu anul 2014, parcul istoric existent în fața intrării Hotelului REX, lăsat în paragină, a fost micșorat, aici realizându-se pe mai bine de jumătate din el, locuri de parcare. Hotelul, deși are un site care te invită să-ți petreci concediile în el, și astăzi este nefuncțional, reamenajările nefiind terminate nici după patru ani…

Arh. Radu CORNESCU

Fotografiile fac parte din colecţia arhitectului Radu CORNESCU

 

 

 

 

Despre Autor