Publicat: Sat, Jun 20th, 2015

Brandul de țară autentic, de la artizanat la artă. Ia dobrogeană, între tradiție și modernitate

DSC_0014Se știe că oamenii de întorc la tradiții atunci când se simt împovărați de problemele sociale, de nesiguranța vieții cotidiene sau atunci când nu îşi mai găsesc locul. Tradițiile pe care le-am moștenit sunt lanțul care ne ține strâns ancorați atunci când simțim din plin dezechilibrul. Tradițiile populare vor fi mereu poarta din trecut prin care putem “intra” spre viitor. Ne dau curaj și identitate. Iar portul tradițional este cel cu care ne identificăm și ne recunoaștem oriunde am merge în lume.

Acesta este adevăratul brand românesc, templul la purtător – costumul popular tradiţional, prin care românul a ştiut să-şi etaleze, de-a lungul vremii, valorile, în momentele-cheie ale existenţei sale. Atunci avea şi textele explicative, textele de folclor literar, care rezonau cu desenele, cu hieroglifele de pe costume. Căci pe costum este scris acelaşi lucru, anume că omul poate accepta lumea nevăzută pornind de la simbolurile din lumea văzută şi, astfel, să-şi taie un drum înspre Dumnezeu. Un reputat profesor, membru al Academiei Artelor Tradiționale din România, etnolog, folclorist, pictor de biserici, creator de artă populară, acordeonist, Sorin Apan, spunea despre costumul popular că este „un adevărat templu la purtător, o imago mundi care conține o sumă de simboluri, hierofanii, revelări ale sacrului care îi dau o poveste și ne dau în același timp nouă, o identitate culturală unică, inimitabilă”. Costumul popular, practic, s-a constituit în urma unui lung proces de creație, mărturii arheologice, documente istorice, lingvistice, fotografice și etnografice, atestând continuitatea, de-a lungul veacurilor, a formelor de cultură și civilizație ale românilor în spațiul carpatodanubiano-pontic. Chiar și Regina Maria, promotoare a portului autentic românesc, purta astfel de vestimentații la marile curți regale europene.

Ia tradițională, căci ea este una din purtătoarele tradițiilor de sute de ani este cea care a dăinuit în timp și spațiu și care, de la o vreme, încearcă să-și găsească din nou locul în garderoba și în inimile noastre. Ia nu este doar un obiect de vestimentație. Nu doar ne îmbrăcăm cu o bluză cusută manual, după modele moștenite și realizată dintr-un material țesut la război. Atunci când purtăm ia, purtăm pe umeri o parte de istorie, pe care ne-o însușim, pe care o cunoaștem și de care ne simțim mândri. Chiar și mari creatori de modă în vogă în aceste vremuri, cum ar fi Yves Saint Laurent sau Jean-Paul Gaultier au introdus ia românească în creaţiile lor şi au făcut-o cunoscută în toată lumea.

Mișcarea ce schimbă mentalități și reînvie tradiții

Chiar dacă acest tip de îmbrăcăminte se poartă în mod ocazional, chiar și în regiuni ale țării cum ar fi Bistrița Năsăud și Maramureș, de câțiva ani, anumite mișcări sociale care au luat ființă pe site-urile de socializare încearcă să readucă iei dreptul de a fi purtată în orice mediu, împrejurare, fie oraș, sat ori eveniment.DSC_0022

În urmă cu trei ani, la inițiativa Andreei Tănăsescu, s-au făcut demersuri pentru stabilirea unei zile universale a iei, prin promovarea evenimentului La Blouse Roumaine. Și s-a ales, ca o reîntoarcere la tradiție, celebrarea acesteia în ziua de Sânziene, pe 24 iunie. Mișcarea a avut și are un real succes, dovadă stau și iile pe care le vedem purtate zilnic de oameni din diferite categorii sociale și vârste diverse, purtate cu mândrie, cu modele tradiționale din toate regiunile țării. O zi mondială a iei ar fi un mare pas pentru România, pentru poziţionarea unui brand adevărat, a unui brand important şi cu o istorie care vorbeşte prin semnele cusute de începuturile lumii.

Cunoașterea tradiției, la malul mării, este încurajată și de expoziția deschisă la Muzeul de Artă Populară din Constanța, acolo unde oricine poate admira bogata expoziție „Cămașa Românească”. Indiferent că ești român, străin, mai naționalist sau mai puțin, cu siguranță vei rămâne profund impresionat de frumusețea fără margini a iei tradiționale. Rămâi pur și simplu fascinat de modelele, culorile, țesăturile și imaginația pe care o aveau strămoșii noștri atunci când se dedicau creării unei ii tradiționale, autentice, care să pună în valoare zona pe care o reprezentau. Ce le diferențiază sunt materialele de confecționare, croiurile, compozițiile ornamentale și denumirile diferite pe care le au. Aici sunt expuse câteva zeci de cămăși tradiționale femeiești, de la începutul secolului XX, intrate în patrimoniul Muzeului de Artă Populară Constanța. Toate speciale, deosebite, muncite zile și săptămâni la rând de femei și fete talentate. Etimologic, termenul „ie” este moștenit de la latini și a derivat din latinescul „tunica lineae” (care înseamnă tunică subțire din in purtată pe piele). Trebuie remarcat faptul că ie se folosește și se referă doar la cămașa femeiească.

Modelul iei dobrogene

DSC_0016În regiunea Dobrogei, mix-ul de culturi, tradiții și oameni nu au împiedicat portul popular autentic românesc să-și ocupe și să-și păstreze locul meritat, în timp. Purtat în special, în vremurile vechi, în satele dobrogene aflate la marginea Dunării, portul popular a dăinuit în timp și oamenii sunt cei care au ținut ca tradiția dobrogeană să se păstreze și în prezent. Chiar dacă în aceste zone nu mai găsim țesători, modelele tradiționale dobrogene s-au păstrat și au fost preluate de alți meșteri, din alte zone geografice care duc tradiția noastră mai departe. Ioana Tompe, muzeograf în cadrul Muzeului de Artă Populară Constanța și coordonator al expoziției „Cămașa românească”, cea care s-a ocupat de aducerea mai aproape de oameni a tradiționalelor ii românești, a fost cea care ne-a purtat în vremurile de demult ale tradiției iei dobrogene. Aici găsim cele mai importante piese de patrimoniu de port, în anii ’70, atunci când au fost puse bazele colecției de Dobrogea în muzeu, fiind printre primele piese achiziționate. Chiar dacă au multe asemănări, cămășile tradiționale diferă de la o regiune la alta, din numeroase aspecte. „Specificul cămășii dobrogene, cu poale lungi, este dat în primul rând de pânza, chirachie, care este țesută cu marginile încrețite. Mai exact, la războiul de țesut, la margini, se pune un bumbac mai gros, ceea ce dă aspectul grofat, încrețit, la încheietura clinilor. Cele două piese expuse prezintă pânză încrețită cu bumbac alb, dar la piesele vechi pe care le avem în patrimoniu, au pânză vărgată în portocaliu. Astfel de pânză se mai întâlnește la cămășile din Muscel – Argeș și este un element care dovedește vechimea materialului respectiv”, ne spune muzeograful.

Alt semn distinctiv care defineşte cămașa dobrogeană este plătcuța situată la nivelul gâtului. „Este o dezvoltare din tipul de ie – cămașă veche, tradițională românească, așa cum era aceasta croită și asamblată, după aspectul unei cruci: o bucată de țesătură lungă, petrecută în față și în spate, mânecile fiind atașate ulterior. Acest tip de cămașă specifică Dobrogei a permis ca zona cea mai bogat decorativă a cămășii să fie amplasată pe plătcuţă – căptuful acesteia. Ca un element inedit, în România există trei zone diametral opuse unde se croiesc astfel de ii cu plătcuțe: în Dobrogea, Maramureș și Oaș”, ne-a precizat cea care a studiat îndeaproape tradiția iei. Motivele tradiționale care sunt brodate pe aceste piese sunt trandafirul, rujă în denumirea tradițională, și păsările afrontate – puii. Tăieturile căptufurilor sunt drepte și oblice. De cele mai multe ori motivele de pe plătcuță se regăsesc și pe mâneci, care sunt drepte, nu prezintă volan. Alte elemente specifice pe care le regăsim strict la cămașa dobrogeană sunt cheițele, zonele de broderie, realizate din bumbac alb, roșu, negru cu care sunt încheiate foile cămășii. La capetele mânecilor sunt broderii realizate cu inglița, iar uneori acestea prezentau atașate, mărgele, paiete.

Și bărbații purtau astfel de cămăși tradiționale. Lungă până la genunchi, croită tot cu plătcuță în față, gen tunică, iar broderiile se realizau cu bumbac alb, discrete, fără a ieși în evidență, pe guler și la capetele mânecilor.

Acest tip de ie se găsea în satele dobrogene tradiționale cu locuire pur românească precum Ostrov, Oltina, Băneasa, Cochirleni, Rasova, Seimeni, până la Hârșova. De la o localitate la alta, însă, variau culorile, dar nu mai mult de alb, negru, roșu.

Purtate la zile de sărbătoare și evenimente speciale ale vieții

Fetele și femeile purtau aceste cămăși brodate și cusute cu aleasă seamă la zile mari. Erau haine bune, cu care se mândreau, lucrate de mâna lor. La munca câmpului sau în gospodărie purtau altfel de cămăși, mai puțin decorate. DSC_0011Se știe că la fiecare sărbătoare mare, cuprinsă între Paște și Crăciun, fetele obișnuiau să-și coasă o cămașă nouă pentru a se prezenta în cadrul comunității. Acest meșteșug se transmitea de la bunică, mamă la fiică și se dădea generațiilor următoare respectându-se croiul cămășii, motivele decorative, zonele de amplasament . „Bineînțeles că fiecare își mai adăuga diverse elemente distinctive, însă tehnicile, broderiile în muște sau cruci, sunt specifice Dobrogei”, a mai adăugat Ioana Tompe.

Fetele își făceau pentru zestre cămăși de nuntă atât pentru ele cât și pentru viitorul soț. Cele care își permiteau își făceau mai multe cămăși pentru ele, dar și pentru a fi dăruite nașilor. Ca și piesă de port popular, cămașa, denumită astăzi generic ie, exista la toate categoriile de vârstă, chiar și de copiii mici la botezuri.

Ia, piesă de senzație a zilelor noastre

Doar bătrânii din satele riverane Dunării își mai amintesc de portul popular tradițional și mai pot scoate din lada lor de zestre o astfel de cămașă. Chiar și aceștia sunt foarte rari. Ia a dispărut din vestimentația ocazională destul de repede în perioada comunistă când s-a încercat uniformizarea populaţiei şi obiceiurile străvechi au fost marginalizate. Astăzi, cămașa dobrogeană există datorită muzeelor și preocupărilor unor ansambluri de a se îmbrăca în această cămașă tradițională. De asemenea, aceste costume tradiționale dobrogene pot fi achiziționate și de la Muzeul de Artă Populară, de la standul cu vânzare. Un costum executat din bumbac, cu broderie tradițională, ajunge la 800 de lei.

DSC_0026Mai nou, și tinerii care se căsătoresc și care țin la tradițiile românești, optează pentru o astfel de vestimentație. „Foarte ușor se poate cumpăra astăzi o ie de Muscel, de Breaza, de Sibiu, dar cu atât mai greu, original și interesant este să fii într-un costum autentic dobrogean pentru că este mai rar întâlnit. Acum, purtarea iei este un fenomen frumos de afirmare a identității naționale iar, odată cu globalizarea există o tendință de exprimare a naționalismului fiecărui popor. Nu te poți integra în această comunitate și a te uniformiza, fără a-ți păstra câte puțin din specificul național. Limba, obiceiurile, portul tradițional sunt elementele cele mai definitorii ale identității naționale. Cred că pe această seamă putem pune purtarea acestei cămăși tradiționale, chiar și prin purtarea în această zi a iei, pe 24 iunie, de sărbătoare a feminității”, ne spune muzeograful.

Din păcate, ca în orice evoluție, intervine prostul gust, lucrurile obținute ușor, replici dezgustătoare ale oricărui original. Ba mai mult, pericolul cel mai mare în această direcție nu îl reprezintă, deseori, dispariția folclorului, a tradițiilor, ci denaturarea, vulgarizarea de către cei care îl promovează și care se folosesc de el, cum ar fi cântăreții, spre exemplu. Putem, însă, lăsa un pic deoparte acest aspect și, dacă ne dorim autenticitate, putem admira adevărate opere de artă, originale, în perioada 24 – 25 iunie, în fața Muzeului de Artă Populară, unde va fi organizată o expoziție cu vânzare de produse autentice și unde va fi invitată una din cele mai cunoscute brodeze și creatoare de costume tradiționale din Breaza – Prahova.

 Claudia PINTILIE

 

Despre Autor