Publicat: Fri, Dec 5th, 2014

Acțiune caritabilă „Din inimi de copii pentru copii”

Vineri, 5 decembrie 2014, începând cu ora 16.00, Școala Primară „Petre Ispirescu” din Constanța, în colaborare cu Fundația „Salvați copiii” organizează în incinta Maritimo Shopping Center, acținea caritabilă „Din inimi de copii pentru copii”.  La acțiune participă preșcolarii și școlarii unității care vor prezenta pe scena din Zona Info Desk Intrarea 3 momente de dans, muzică, teatru, limba germană și limba engleză. De asemenea, începând cu ora 15.30, se va organiza o expoziție cu vânzare, exponatele fiind decorațiuni de Crăciun confecționate de preșcolarii și școlarii unității. Părinții  și-au adus și ei aportul la organizarea acestei acțiuni pregătind prăjituri ce vor fi și ele puse în vânzare la standurile amenajate în jurul scenei. În acest an, banii rezultați din vânzarea produselor vor fi donați Fundației „Salvați Copiii” pentru campania „Un gest pentru o viață – reducerea mortalității infantile”.

Despre Autor