Publicat: Tue, Jul 12th, 2016

Din dragoste pentru natură şi ingrediente naturale. Ioana Matei: „Jovis este un micro univers pe care eu l-am construit după chipul şi asemănarea mea”

1011030_833542749995667_592576572_nIoana Matei este tânăra de 25 de ani care poate da lecţii de bussines oricărui începător cu cel puţin o idee inovatoare şi de viitor pe care doreşte să o valorifice în scopul propriei dezvoltări. Personale, profesionale şi materiale. Crescută într-un frumos şi pitoresc sat dobrogean, la Ghindăreşti, Ioana a fost mereu aproape de natură iar dragostea pentru mediul înconjurător a urmat-o permanent în evoluţia sa. A studiat ecologia şi protecţia mediului iar ceea ce se credea la început o joacă, câteva experimente cu produse naturiste pe care le prepara singură în bucătăria sa de student s-a dovedit a fi calea spre viitorul său. A început cu crearea câtorva balsamuri de buze din ingrediente naturale şi a ajuns, alături de mama sa, să-şi creeze propriul laborator de lucru, într-o anexă a casei părinteşti. Pregăteşte cu dăruire şi pasiune săpunuri naturale din ingrediente ce aduc natura aproape în casa fiecărui cumpărător, după reţete studiate, încercate şi acreditate de organismele internaţionale în domeniu. Pasiunea spune că este ingredientul secret pe care şi-a dezvoltat ideea din facultate în brandul Jovis cu care se mândreşte astăzi. Ioana a reuşit să găsească drumul, destul de dificil pentru unii, între hobby – educaţie – joacă – mini afacere. Planurile sale sunt mari, conexiunea cu natura, studiul permanent şi plăcerea de a crea produse de calitate sunt ingredientele cheie care îi vor asigura calea spre succes în anii ce vor veni.

De unde a venit pasiunea pentru acest domeniu şi cum se îmbină cu ce ai studiat tu?

Dragostea mea de natură și natural a fost prezentă dintotdeauna, e ceva ce mă definește și m-a ghidat atât în alegerea domeniului de studiu din timpul facultății, ecologie și protecția mediului, cât și în dezvoltarea mini afacerii cu săpunuri și produse cosmetice naturale care a început, practic, pe când încă eram studentă. Tot trendul bio/eco/natural era în stadiu de pionierat la noi în țară când eu am devenit interesată de acest gen de produse și abia se deschiseseră primele magazine online cu astfel de cosmetice, importate din străinătate. Pe măsură ce mă documentam și citeam din ce în ce mai multe despre un stil de viață sustenabil, alegeri prietenoase cu mediul și așa numita ”cosmetică verde”, m-am îndreptat către decizia fermă de a-mi îngriji pielea numai cu produse cosmetice naturale, renunțând la cele clasice din comerț. Am făcut o primă comandă pe un site cu cosmetice bio, mi-au plăcut mult, dar nu am mai comandat și a doua oară pentru că mi s-au părut prea scumpe pentru bugetul meu de atunci, de studentă. Așa că am început să caut alternative și să experimentez singură cu tot felul de rețete simple pe care le puteam prepara  acasă din ingrediente naturale.Sapun Emotions

Astfel, alegerea domeniului de studiu și întreprinderea acestei activități au fost determinate de acceași pasiune interioară pentru natură și natural. Nu au derivat una din cealaltă, ci ambele s-au dezvoltat din interesele și preocupările mele. Jovis este un fel de nickname pe care îl foloseam încă din liceu, nu mai știu exact de unde a pornit, dar ulterior am căutat și simbolistica sa și am descoperit că Jovis înseamnă ziua lui Jupiter, Jupiter fiind planeta guvernantă a zodiei mele, deci cumva totul s-a legat foarte frumos. Tatăl meu a găsit chiar și o altă interpretare, Iovis – visul lui Io, de la Ioana, numele meu, și se potrivește de asemenea, fiind practic un vis realizat.

Care au fost primele produse pe care le-ai făcut?

Primul produs pe care l-am făcut a fost balsamul de buze, un sortiment cu miere și unul cu ciocolată. Colegele de facultate m-au văzut folosindu-l și au fost foarte curioase, le-a plăcut și m-au rugat să le prepar și lor. Astfel am început să am primele comenzi. Țin minte că într-o săptămână adunasem 50 de lei datorită acestor comenzi, erau primi banii caștigați de mine și am fost foarte încântată. Apoi am tot continuat experimentele și cu alte produse, exfoliante, unguente, uleiuri de corp, saruri de baie etc. Totul se desfășura în bucătăria proprie și chiar imi amintesc cum colega mea de apartament de atunci intra în bucătărie și mai întâi mă întreba ce este de mâncat și ce este de dat pe față sau pe buze. Atunci am hotărât să deschid un blog pe care să scriu despre toate experimentele mele, pentru că deja ajunsesem să vorbesc tot timpul, numai despre asta cunoscuților mei. După ce am început să scriu pe blog și se formase deja o comunitate mică de oameni în jurul lui, la un moment dat am avut surpriza că cineva mi-a scris și m-a întrebat dacă nu aș putea să ii trimit prin poștă unul dintre produsele pe care le făceam. Chiar nu mă așteptam, pentru că eu de fapt scriam mai mult pentru mine decât pentru ceilalți, însă odată cu apariția primelor cereri pentru produse am văzut oportunitatea și am zis să văd ce se va întâmpla mai departe, unde va duce, așa că am făcut o pagină pe blog cu câteva produse și prețuri, iar comenzile au început să vină în număr din ce în ce mai mare. Între timp descoperisem și săpunul natural, care acum a devenit produsul nostru de bază, și a fost ca și cum un nou univers s-a deschis odată cu acest produs inedit. La nivel internațional există o  comunitate destul de mare de oameni care fac săpun și am avut acces la foarte multe informații care mi-au permis să învăț totul în regi autodidact. După ce am făcut primele bucăți de săpun împreuna cu mama mea, care a fost foarte surprinsă când am rugat-o să mă ajute cu această nouă îndeletnicire, mi-am dat seama ca săpunul din ingrediente naturale, realizat prin metoda la rece, este ceva cu totul diferit și nu se compară cu nimic din ceea ce era în comerț.

Sapun editie limitata Ceremonia CeaiuluiCum s-a ajuns de la folosinţa proprie la o mică afacere?

Blogul a fost deschis în noiembrie, iar în primăvara următoare, în 2010, după ce primele comenzi online începuseră să vină, am decis să particip și la un targ de produse handmade în Constanța, organizat cu ocazia Floriilor. Am vrut sa testez interesul oamenilor, șă văd cum vor fi primite produsele, să am contact direct cu oamenii, nu doar online, să le văd reacțiile și să putem discuta. Am avut surpriza unor oameni foarte interesați, le-am explicat orice nelămurire aveau și și-au manifestat dorința de a mai folosi în continuare produse Jovis și în viitor. Atunci am văzut ca ideea mea chiar are potențial și am decis să încerc să o transform în ceva mai mult decât un hobby și să deschid un magazin online propriu zis. La acel moment părinții mei aveau o firmă căreia i-am extins domeniul de activitate și cu fabricarea săpunurilor și cosmeticelor naturale și așa am început. Totodată le-am cerut și o sumă de bani părinților, pentru a demara activitatea, iar faptul că ei au crezut în mine, în ideea mea și m-au susținut încă de la început a însemnat extrem de mult. Deși era o activitate cu totul nouă și neobișnuită, au fost alături de mine și m-au ajutat în mod activ. Acum mama este partenera mea și a renunțat complet la celelalte activități pe care le avea pentru a se ocupa exclusiv de fabricarea produselor în atelierul Jovis. Fără ajutorul ei cu siguranță nu aș fi putut dezvolta nimic.

Ce ingrediente de bază foloseşti pentru produsele tale şi de unde ţi le achiziţionezi?

Inițial, când am început această afacere/hobby, am căutat ingrediente în plan local, dar m-am lovit de o problemă: unele ingrediente mai exotice (unt de shea, unt de cacao nerafinat, ulei de cocos virgin) nu se găseau în țară, iar dacă se găseau cantitatea minimă de comandă depășea cu mult necesitățile mele. Așa că m-am orientat către furnizori de pe piața externă, care erau mult mai flexibili cu cantitățile și cu care colaborez și astăzi. Alaturi de procurarea ingredientelor, alte două investiții importante au fost reprezentate de documentația necesară pentru punerea cosmeticelor pe piață (analize fizico-chimice, analize microbiologice și teste dermatologice efectuate la laboratoare de specialitate), precum și amenajarea unui spațiu de producție adecvat. Pentru aceasta am convertit un fost beci în atelierul nostru de producție, după ce l-am amenajat corespunzător, conform standardelor din domeniu.Taiere sapun 1 (6)

Ai întâmpinat şi greutăţi în timpul procesului tău de dezvoltare a ideii de afacere?

O problemă cu care ne-am confruntat la început a fost legislația, pentru că la acel moment legislația specifică se preta mai degrabă marilor fabrici de cosmetice, nicidecum activității de producție de săpunuri și cosmetice naturale în regim manufacturier. Am căutat lămurire la cei de la Ministerul Sănătății, iar dacă inițial nici ei nu știau prea bine ce să facă cu noi, în cele din urmă am ajuns la un consens. În 2013 legislația s-a schimbat, centralizarea s-a mutat de la nivel național la nivel european, astfel că acum notificarea produselor pentru punerea lor pe piață se face direct la Comisia Europeană.

Cum se realizează produsele? De unde ai reţetele, de unde te-ai documentat?

Realizarea unui produs are două părți, crearea rețetei și punerea ei în practică, iar aici eu și cu mama mea cred că ne completăm foarte bine. Rețetele sunt făcute de mine, iar dezvoltarea de noi produse este activitatea mea preferată, eu fiind o persoană creativă; mama, care este foarte meticuloasă,  se pricepe de minune să le pună în practică și să le aducă la perfecțiune prin repetări succesive. Eu nu cred că aș avea suficientă răbdare pentru activitatea de producție, fiindcă imi place să încerc întotdeauna ceva nou și imi satisfac această poftă de nou făcând periodic colecții de săpunuri ediție limitată, specifice sezonului. De-a lungul timpului am experimentat cu tot felul de ingrediente, arome și metode de lucru, așa că acum pot formula un produs nou fără probleme. Din dorința de a învăța cât mai multe despre domeniu, am urmat și un masterat pe valorificarea principiilor bioactive din plante indigene.

Care sunt cele mai solicitate produse?

20150614_111511Cele mai solicitate produse sunt șampoanele solide, săpunul anticelulitic, săpunul cu argilă și cărbune medicinal pentru ten gras, săpunurile cu lapte de capră și cele pentru copii, seturile pentru îngrijirea tenului. Dar chiar dacă nu toate se vând la fel de bine, fiecare produs are fanii lui pentru ca pe majoritatea le-am creat în urma sugestiilor și nevoilor clienților noștri.

La ce stadiu a ajuns acum mica ta afacere, se poate trăi din aşa ceva?

Da, se poate trăi din așa ceva. Practic asta se întâmplă acum în cazul meu, Jovis a devenit o afacere de familie care își face foarte bine treaba. Dar dacă stau să mă gândesc retrospectiv la toate dificultățile întâmpinate, a fost un drum anevoios până aici. Pentru că totul a fost intuitiv, nu am avut un business plan sau o strategie bine definită. Asta era pasiunea mea, asta vroiam să fac și tot ce a urmat a fost pentru mine doar o modalitate de a-mi pune în practică pasiunea. Probabil că dacă aș fi luat în calcul de la bun început tot ceea ce a presupus dezvoltarea acestei activități, m-aș fi descurajat. Faptul ca am fost un pic inconștienți s-a dovedit a fi un lucru bun până la urmă.

Cum este percepută această pasiune a ta în comunitatea de unde provii, la Ghindăreşti?

La început nu știa mai nimeni din Ghindărești ce facem, însă pe parcurs, după ce produsele au devenit mai populare, oamenii au devenit și ei din ce în ce mai interesați. Acum primesc constant comenzi de la locuitorii din comună. Recent, mai multe doamne de acolo chiar ne-au propus să facem un eveniment de prezentare a produselor pentru a ști mai bine ce și cum să folosească pentru nevoile lor.

Ai produse acum pentru diferite tipuri de ten în parte?

Acum gama Jovis cuprinde 20 de tipuri de săpun, trei șampoane solide, seruri faciale, unturi și uleiuri de corp, ape florale tonice, balsamuri de buze și altele, toate fiind concepute pentru a acoperi toate tipurile de piele și necesitățile acestora. De exemplu, avem săpunuri pentru piele uscată, pentru copii, exfoliante, pentru ten gras, acnee sau alte afecțiuni, seturile de îngrijire facială se adresează mai multor tipuri de ten (normal, uscat/matur, mixt/gras) iar șampoanele solide sunt și ele create cu ingrediente naturale specifice pentru îngrijirea părului uscat, normal sau gras.Participare targ

Ce ai mai putea face mai mult decât faci acum cu afacerea ta, ce planuri ai?

Am multe planuri de dezvoltare, am ştiut tot timpul ce am de făcut pe mai departe, dar din lipsa timpului nu am putut duce la îndeplinire aceste planuri. Practic,  eu întotdeauna am desfășurat și alte activități în paralel cu Jovis, fie ca era vorba de facultate, masterat sau jobul pe care l-am avut după absolvire, ca ecolog la o firmă de consultanță de mediu, din dorința de a și practica ceea ce am învățat în facultate. Acum câteva luni însă, mi-am dat demisia pentru a mă ocupa exclusiv de pasiunea mea și în perioada următoare aș vrea să ma axez pe extinderea rețelei de distribuție a produselor atât în țară cât și în străinătate. Pe termen mai lung, mi-aș dori să accesez fonduri europene pentru a construi o făbricuță, tot la Ghindărești.

Cât de greu este să realizezi produse naturale, este mult mai ieftin să realizezi produse pline de chimicale, ce părere ai?

În primul rând diferența uriașă de preț între ingredientele naturale și cele sintetice face ca, evident, un produs cosmetic natural să fie mult mai scump decât unul sintetic. De asemenea, faptul că produsele noastre sunt realizate în regim manufacturier, prin metode tradiționale, și nu într-o Sapun En Provencefabrică unde totul este automatizat, face tot procesul mult mai anevoios. De exemplu, prepararea săpunurilor prin metoda ”la rece” prespune lucrul cu ingrediente la temperaturi mai mici de 40⁰C pentru a le păstra proprietățile, turnarea manuală a săpunurilor în forme, tăierea lor bucată cu bucată, după care urmează procesul de maturare a acestora timp de 4 săptămâni, ștanțarea cu logo-ul nostru și ambalarea, toate realizate manual, desigur.

Care este mulţumirea ta la finalul unei zile de muncă?

Pe lângă faptul că fac ceea ce îmi place, iar asta îmi aduce cea mai mare satisfacţie, căci pot să-mi organizez zilele aşa cum consider de cuviință fără să dau socoteală nimănui, când primesc mesaje de mulțumire și apreciere de la cei care folosesc produsele Jovis, am cel mai minunat sentiment. Aprecierea clienților justifică tot efortul și munca de zi cu zi. Atunci când vine vorba despre a întreprinde ceva, trebuie să-ţi urmezi pasiunile, chemările tale interioare, pentru că doar ele îți pot asigura energia necesară pe termen lung, ele sunt motorul intrinsec care te determină să mergi mai departe indiferent de greutățile care apar pe parcurs. Când știi că activitatea pe care o desfășori provine din tine, este pasiunea ta și te definește, nu te poți disocia așa ușor de ea, e ca și cum ai renunța la o parte din tine. Jovis este un micro univers pe care eu l-am construit după chipul şi asemănarea mea, ca să zic așa. Când mă uit la tot ceea ce am creat, mă regăsesc complet, în imagine, în produse, în energia pe care o transmit acestea.

Claudia PINTILIE

Despre Autor

Afişează 1 Comentarii
Vrei să spui
  1. Ioana Matei says:

    Multumesc pentru oportunitatea de a va impartasi povestea mea. :)